Cine şi de ce l-a omorât pe denunţătorul la DNA al lui Stelică Crăciun? Certificatul medico legal nu minte!
Deși au trecut un an și două luni, IPJ Argeș ne răspunde că dosarul se cercetează încă in rem pentru ucidere din culpă
Au trecut un an și două luni de când a fost găsit mort în condiții suspecte Viorel Bolovan, zis Ciobică, denunțătorul ”Cartelului de la Mărăcineni”. Fost administrator în acte al firmei-fantomă Odeon, Bolovan a făcut ulterior denunț la DNA împotriva lui Stelică Crăciun, arătând că firma care a făcut evaziune de milioane de euro era condusă de facto de către acesta. Într-un răspuns remis redacției noastre luni, 21 februarie, IPJ Argeș spune că se fac în continuare cercetări în rem în acest dosar, sub aspectul uciderii din culpă. Înainte de a muri, Viorel Bolovan ne-a contactat în mai multe rânduri și ne-a spus că se teme pentru viața sa și că s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Argeș pentru a-și scoate certificat medico-legal.
Ne-a spus că fusese bătut și că a înaintat mai multe plângeri penale la organele competente. Am reușit să intrăm atunci în posesia uneia dintre plângerile care i-au fost întocmite de un avocat, în care Bolovan își denunța propriul frate, pe Ion Bolovan, care l-ar fi bătut la instigarea lui Stelică Crăciun. În aceeași plângere, Viorel Bolovan solicita ordin de protecție împotriva fratelui său. La dosarul în cercetare de la poliție se află și un certificat medico legal eliberat pe numele Bolovan Nicolae Viorel de către SML Argeș, în posesia căruia am intrat și în care se scrie, negru pe alb: „Susnumitul afirmă că a fost victima unei agresiuni în data de 01.11.2020”. Examinată pe 6 noiembrie de către medicul legist Nicușor Stănculeț, victima prezenta ”două echimoze și o plagă în zona spatelui”.
Citește și Înainte să moară, denunţătorul Viorel Bolovan ceruse ordin de protecţie împotriva fratelui său
Mai grav, în copia de pe fișa de la Urgențe, datată 3 noiembrie 2020, se atestă că Viorel Bolovan ar fi suferit fracturi costale după o cădere de la 3 metri, diagnosticul final al UPU fiind „contuzie toracică”. Concluzia medicului legist a fost că leziunile traumatice pe care le suferise pacientul examinat fuseseră produse prin lovire cu sau de un corp dur și, ca atare, i s-au prescris 25 de zile de îngrijiri medicale. Motiv pentru care Viorel Bolovan, denunțătorul lui Stelică Crăciun și al complicilor lui din ”Cartelul de la Mărăcineni”, a zăcut la pat până cu o săptămână înainte de a fi găsit mort, în dimineața de 11 decembrie 2020, în curtea casei sale din Mărăcineni. Ion Bolovan, fratele lui, este și acum în relații extrem de apropiate cu Stelică Crăciun, căruia îi distribuie postările calomnioase la adresa poliției, procurorilor, judecătorilor și a multor persoane publice din județ. Însă întrebarea care devine din ce în mai actuală și aflată pe buzele tuturor este: cine și de ce i-a închis gura pe vecie lui Viorel Bolovan, denunțătorul lui Stelică Crăciun și al Cartelului de la Mărăcineni? Când aveți de gând să dați un răspuns, domnilor procurori și polițiști?
0 Comentarii