Web Analytics
scris joi, 15.11.2012

În Parlamentul European de la Bruxelles, Piteştiul a primit distincţia de oraş european al sportului

Anul viitor, Piteştiul va fi oraş european al sportului în România. Titlul a fost acordat de „Asociația Europeană a Capitalelor şi Oraşelor Sportului în Parlamentul European”, în cadrul unei ceremonii la care delegația noastră a fost condusă de edilul Tudor Pendiuc.  „Am primit steagul de oraş sportiv al anului în România, preluat de la un alt mare oraş, municipiul Iaşi. Este o mare bucurie pentru noi prin beneficiul pe care îl aducem Piteştiului şi României. Am ținut să mă adresez oficialilor europeni în limba română tocmai pentru ca limba noastră să se poată auzi ca limbă oficială în Parlamentul European. Vreau să le mulțumesc tuturor piteștenilor, argeșenilor și românilor, în general, care ne-au dat ocazia prin activitatea și prin îndemnurile pe care ni le-au adresat de a sprijini sportul să obținem această performanță. Vreau să le mulțumesc, nu în ultimul rând, unităților școlare, cele care sunt izvorul viitorilor sportivi de performanță. Acesta este un moment de început și sunt sigur că anul 2013 va aduce un plus de imagine și mai ales un plus de contribuție bănească din partea factorilor naționali și o descentralizare a sportului”, a declarat Tudor Pendiuc imediat după ce i s-a înmânat drapelul în Parlamentul European de la Bruxelles. Din delegaţia prezentă la evenimentul din Bruxelles au făcut parte ministrul Agriculturii, piteşteanul Daniel Constantin, deputatul de pe Colegiul Piteşti-Nord-Bascov-Băbana, liberalul Andrei Gerea, candidatul USL la Camera Deputaților pe colegiul Pitești-Sud-Bradu-Oarja, Cătălin Rădulescu și candidatul USL la Senat pe colegiul Pitești, Ionuț Zisu. Gazdă la Bruxelles, pentru delegaţia din Piteşti, a fost europarlamentarul socialist Cătălin Ivan, liderul reprezentanţilor PSD în Parlamentul European, cel care a și făcut lobby pe lângă oficialii europeni pentru obținerea acestei distincții. Ca urmare a declarării Piteştiului drept oraş european al sportului, municipalitatea va face o serie de investiţii în infrastructura sportivă a municipiului. De exemplu, viitoarea nouă pistă de atletism a stadionului „Nicolae Dobrin” este aproape gata şi va fi inaugurată oficial într-o competiţie internaţională de profil pe care Primăria intenţionează să o organizeze anul viitor. Alături de municipiul Piteşti, titlul de oraş al sportului pentru anul 2013 a mai fost primit de nouă localităţi din Italia, Spania, Portugalia şi Marea Britanie.

În Parlamentul European de la Bruxelles, Piteştiul a primit distincţia de oraş european al sportului

***

Cătălin Rădulescu, candidatul USL la Camera Deputaţilor pe colegiul Piteşti-Sud: „Candidaţii la Parlament prezenţi la Bruxelles şi-au suportat singuri cheltuielile aferente deplasării”

# Ați făcut parte din delegația oficială care s-a deplasat la Bruxelles și vreau să vă întreb ce ați simțit în momentul în care vi s-a înmânat drapelul reprezentând titlul de oraș european al sportului pentru Pitești în anul 2013?
– În momentul în care s-a înmânat drapelul delegației conduse de dl primar Tudor Pendiuc, noi toți cei din delegație am fost foarte emoționați, iar în momentul în care primarul Piteștiului a ținut discursul în limba română, m-am simțit mândru că sunt român.
# Ce înseamnă pentru municipiul Pitești această distincție?
– Pentru Pitești acest drapel înseamnă foarte mult deoarece înseamnă o deschidere enormă față de comunitatea europeană și față de celelalte țări din spațiul UE. În felul acesta se pot atrage o mulțime de fonduri europene pentru dezvoltarea bazelor sportive și, ceea ce desigur ne dorim cu toții, inclusiv administrația locală, dezvoltarea sportului românesc din Pitești. Prin tineri sănătoși și care fac sport putem avea o generație așa cum ne dorim.
# Cum s-a ajuns la obținerea acestei distincții?
– Piteștiul a dat în ultimii 20 de ani o mulțime de sportivi de notorietate care au câștigat cupe europene sau mondiale la diferite competiții sportive, tenis de câmp, natație, caiac-canoe, atletism și, nu în ultimul rând, la baschet, știut fiind faptul că echipa de baschet a Piteștiului ne-a făcut mândri de două ori la rând în acest an prin câștigarea Cupei României și a Supercupei.
# Un titlu din presa locală susținea că „Tudor Pendiuc plimbă candidații USL la Bruxelles, pe bani europeni”. Cum comentați acest aspect?
– Într-o publicație apărută în această săptămână se afirmă eronat și nefondat faptul că „Tudor Pendiuc plimbă candidații USL la Bruxelles, pe bani europeni”. În acest sens aducem la cunoștința opiniei publice, implicit a colectivului redacțional al acestui săptămânal, faptul că toți candidații prezenți la această manifestare europeană și anume Ionuț Zisu, Daniel Constantin, Andrei Gerea și subsemnatul ne-am deplasat și am suportat toate cheltuielile aferente deplasării, adică transport, masă și cazare. În acest sens avem ordinele de plată cu care putem proba oricând că ne-am plătit singuri cheltuielile aferente acestui drum… Regretăm lipsa de profesionalism și reaua-intenție a redactorilor respectivi, care, în mod vădit, rău-intenționat și denigrator, specific campaniei electorale și probabil politicii săptămânalului respectiv, au transmis cititorilor lucruri neadevărate.
# Ce mesaj aveți dvs. pentru iubitorii sportului piteștean?
– Ca fost sportiv, pentru că am jucat și fotbal și am practicat și arte marțiale, le trasmit tuturor iubitorilor sportului să nu abdice niciodată de la sport și să nu uite că aceste cuvinte faimoase „mens sana in corpore sano” sunt fundamentale pentru educație, pentru minte și pentru corpul fiecăruia dintre noi. Prin acest minunat fapt, că anul viitor Piteștiul va fi orașul european al sportului, ni se arată o mare deschidere spre competițiile sportive.
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Casa Zimbrului e la Lerești

Două renumite localități muscelene au noi atracții turistice datorită implicării Fundației...

Ultimele articole

Casa Zimbrului e la Lerești

Două renumite localități muscelene au noi atracții turistice datorită implicării Fundației...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...