Web Analytics

articol scris miercuri, 18 decembrie 2024

În memoriam Mircea Diaconu, musceleanul! ”De când s-au prăpădit părinţii mei, nu am băut niciodată singur: beau numai cu ei, cu toţi!”

Marți, 17 decembrie 2024, a fost înmormântat musceleanul Mircea Diaconu! Fiu al Argeşului şi Muscelului, cetăţean de onoare al Câmpulungului, fost senator de Muscel, fost europarlamentar, actor, director de teatru, o personalitate de anvergură națională și internațională care în urmă cu ceva ani ne oferea un interviu altfel, o discuție despre viață, familie, actorie și amintiri.

A fost o întrevedere în care a răzbătut obsesiv întoarcerea la copilăria și adolescența petrecute la Vlădești și Câmpulung, perioade de viață în care s-a format omul Mircea Diaconu. Amintiri despre copilul speriat de locomotiva din filmul proiectat pe zidul școlii din sat, despre adolescentul îndrăgostit, dar prea timid să-i vorbească fetei din Godeni care învăța la ”Dinicu Golescu”, despre liceanul care trecea pe lângă brutăria de pe Frații Golești pentru a simți mirosul de pâine caldă… În amintirea musceleanului Mircea Diaconu, readucem în atenție un fragment din interviul pe care ni l-a acordat acum șapte ani.

Dacă v-aţi întoarce în timp, ce momente v-ar plăcea să retrăiţi?

- Păi, unul dintre momente l-am retrăit acum trei zile, când ne-am întâlnit noi doi pe stradă, prin Câmpulung. Am dat nişte pantaloni să mi-i scurteze şi m-am dus să mănânc ceva într-o cârciumioară de lângă Grădina Publică. Şi am retrăit un moment până la concret – deh, sunt actor! Era o bancă acolo, pe vremuri, pe care stăteam, la o anumită oră din zi… Şi pe acolo trecea o fată pe care o iubeam nespus, dar nu-i spuneam niciodată nimic, de-abia ştiam cum o cheamă, o fată care învăţa la „Dinicu Golescu”, care nu era liceul meu, şi care era din Godeni. Şi trecea pe acolo fiindcă mânca la cantina partidului, peste drum, lângă cofetăria „Macul roşu”, venea, mânca şi pleca. Şi atât! Stăteam s-o văd! Şi era ritualul meu emoţional, cald… Şi am retrăit acel lucru stând în cârciumioara de lângă Grădina Publică „Mersi”.

Iar dacă aţi rămâne singur pe scenă, la cine aţi apela să continuaţi spectacolul?

- (zâmbet) Uitaţi, la mine e foarte simplu! Eu sunt alt gen de actor, eu mă adaptez întotdeauna la ceea ce se întâmplă. Dacă trebuie să ţin un discurs undeva, într-un spaţiu public, nu-mi pregătesc nimic dinainte. Întâi mă uit să văd cine-i în sală şi ce mă stimulează să fac sau să dau. Nu rămân la o schemă gândită, pregătită şi, indiferent ce ar fi, eu să o execut pe-aia. Întotdeauna mă adaptez. Dacă rămân singur, e clar că o să fac ceva ca lumea să nu zică, aoleu, ăsta face singur spectacolul! Nu, o să constatăm cu toţii, sală şi eu, situaţia nouă în care ne aflăm şi o s-o tratăm ca atare. Mi s-a întâmplat, când se stingea lumina pe vremea lui Ceauşescu, să fiu pe scenă la Giurgiu, la un spectacol cu o piesă rusească. Stupoare, beznă! Undeva, într-un colţ, era un sfeşnic cu trei lumânări. L-am luat, am venit cu el în centrul scenei şi am reînceput spectacolul. Pe măsură ce unul avea o replică, mă duceam cu sfeşnicul lângă el, şi lângă ăl´lalt, şi lângă ăl´lalt, şi era sala atât de încântată de treaba asta, de excepţionalul situaţiei… Asta e, trebuie să-ţi faci şi sala partener într-un fel, nu să te ascunzi.

Dar pe scena vieţii?

- Familia… Şi când am zis că mă refer la ce-a fost, ce este şi ce va fi, exact la asta m-am gândit. Din când în când, beau şi eu o ţuică – e medicament ţuica asta a noastră de treizeci-treizeşi de grade, atâta, un păhărel înainte de masă – şi atunci, când eu îmi pun în pahar ţuica mea de la Vlădeşti, eu torn jos. De când s-au prăpădit părinţii mei, nu am băut niciodată singur: beau numai cu ei, cu toţi! Torn puţin jos, în pământ şi îi văd pe toţi… şi stau o clipă şi, până nu îi trec pe toţi în faţa ochilor, nu beau. Când erau situaţii mai grele pentru mine, pentru frate-meu, examene sau ceva de genul ăsta, mama mea se ducea la cimitir şi discuta, dar cât se poate de concret, cu ceilalţi, cu cei care au plecat, cu părinţi, bunici, pentru a cere ajutorul tuturor. Nu e un lucru de neluat în seamă, nu e imaginaţie! Nu e vorba de ceva aiurea, de ipoteze precum reîncarnarea, nu! E pur şi simplu senzaţia că nu eşti singur pe Pământ! Nu, eşti tot ce a fost înaintea ta! Undeva, în tine, sunt şi ceilalţi, şi-i laşi mai departe celorlalţi! Asta e o chestie extrem de importantă. Trăieşti, ai serviciu, ai carieră, copiii cresc şi ei undeva, dai o grămadă de bani, că eşti bogat, să-i ţii la facultăţi, peste tot, să le iei maşină… dar nu le spui nimic! Trebuie să le spui ce ai simţit tu când erai de vârsta lor, ce ai văzut în viaţă, ce au văzut bătrânii tăi, poveştile se dau, intră în ceilalţi! Dacă nu faci asta, ai tăiat firul! Tu, ca părinte, tu, ca om…
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Concertul de Crăciun de la Filarmonica Pitești, cu Irina Sârbu, sold out

Citește și Expoziție de grafică și sculptură la Muzeul Județean Argeș. Operele lui Grigore Patrichi

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Marș pentru legea parteneriatului civil mâine, la București

Protestul va începe sâmbătă, de la ora 12:00, în Piața Universității, de unde se va porni în marș spre Piața […] Citește!

A început Festivalul-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, ediția a XI-a

Piteștiul găzduiește tineri muzicieni din întreaga țară, reuniți în cadrul unui concurs dedicat excelenței și performanței artistice, organizat de Muzeul […] Citește!

„Și Tu Poți – Spune Stop Dependențelor”, program național derulat de Asociația Română Antidrog

Dependența de alcool, consumul de droguri și jocurile de noroc reprezintă probleme cu efecte profunde asupra individului, familiei și comunității. […] Citește!

CNAIR explică de ce a fost deviat traficul de pe A10 pe DN1. Cinci riscuri majore

Devierea circulației de pe Autostrada A10 Sebeș–Turda pe DN1, pe perioada lucrărilor de consolidare, este considerată o soluție mai sigură […] Citește!

ludovicorban

Ludovic Orban: PSD are un discurs pervers și schizoid

Atac extem de dur lansat de fostul consilier al președintelui Nicușor Dan, Ludovic Orban! Acesta acuză că PSD controlează Guvernul […] Citește!

Guvernul plafonează până la 1 februarie 2027 prețul carburanților 

Prețul carburanților a atins „un nou vârf în septembrie-octombrie”, iar tarifele la pompă au crescut cu 38% la motorină și […] Citește!

Eurostat: România a avut cele mai mari creşteri de preţuri din UE la electricitate şi gaze în prima jumătate a anului

Preţurile medii la electricitatea şi gazele naturale livrate gospodăriilor din Uniunea Europeană au scăzut în prima jumătate a acestui an, […] Citește!

Prefectul de Argeș: „Nu mi-am dat demisia, dar azi vor fi demiși toți prefecții și subprefecții USR”

Vineri, 30 octombrie, la ora 14, Darius-Sebastian Nedelcu era încă prefect (USR) de Argeș, în pofida unor zvonuri că și-ar […] Citește!

11 ani de la Colectiv: Niciun spital de mari arși funcțional după incendiul care a ucis 64 de persoane 

Vineri s-au împlinit 11 ani de la tragedia din Colectiv, clubul din București cuprins de incendiu în 30 octombrie 2015, […] Citește!

Tragedie în Sibiu. Cei doi copii de doi și patru ani, morți din cauza unui incendiu provocat de un reșou

Un simplu reșou electric este motivul provocării incendiului de miercuri, 28 octombrie 2026, în care cei 2 frați, în vârstă […] Citește!

VIDEO. Munte de deșeuri auto, descoperit la Pitești

605 tone de deșeuri și ulei uzat, descoperite în urma unui control al polițiștilor argeșeni. Joi, 29 octombrie, polițiștii Serviciului […] Citește!

Controale la firme de dezmembrări auto din Argeș

Aproximativ 660 de tone de deșeuri și peste 850 de litri de ulei uzat au fost descoperite de polițiștii din […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!