Web Analytics
scris luni, 24.04.2023

IJJ Argeș recrutează candidați pentru o carieră militară în Jandarmeria Română

Până pe data de 05 mai 2023, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș desfășoară o campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română, astfel:

IJJ Argeș recrutează candidați pentru o carieră militară în Jandarmeria Română

– la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”  Drăgășani  sunt scoase la concurs un număr de 350 locuri, din care 3 sunt destinate  cetățenilor de etnie romă, iar 3 aparținând altor minorități.


Citește și Update. Cum s-a întâmplat carambolul de la miezul nopții de pe strada Nicolae Dobrin

– la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni sunt scoase la concurs 350 locuri, din care 3 sunt destinate cetățenilor de etnie romă, iar 3 aparținând altor minorități.

Pentru a participa la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ ale Jandarmeriei Române, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții şi criterii specifice:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

Citește și: Scandal în BOR. ÎPS Teodosie, atac la familia lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe


b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;


c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;


d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;


e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului

în care participă la concursul de admitere;


f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;


g) să aibă un comportament corespunzător principiilor şi cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;


h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;


i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;


j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;


k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;


l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale;


m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau

implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;


n) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;


o) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.


p) să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B.

DEPUNEREA CERERILOR DE ÎNSCRIERE

Citește și: Amănunte de coşmar din dosarul de abuz sexual al nepoatei de doar 14 ani a patronilor de la „Building Astrom”
Cererile-tip de înscriere privind recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de
recrutare sru@jandarmeriaarges.ro , în perioada 20 aprilie – 05 mai 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Pentru dosarele de recrutare, candidații depun documentele solicitate până la data de 15 mai 2023, în intervalul orar 09:00 – 11:00 şi 13:00 – 15:00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, situat în municipiul Pitești, Intrarea Teilor, nr.4.  

Cei care doresc să facă parte din echipa noastră, pot accesa linkul  www.jandarmeriaarges.ro/Cariera/Admitere, unde veți găsi postate toate informațiile necesare pentru sesiunea admiterii în școlile militare de subofițeri jandarmi, iar pentru informații suplimentare privind organizarea şi desfășurarea concursului ne găsiți și la telefon: 0248/211.505, interior 24674, luni-vineri, între orele 08.00-16.00.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *