Web Analytics
scris vineri, 21.04.2023

Scandal în BOR. ÎPS Teodosie, atac la familia lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe

Război pe faţă între arhiepiscopul Tomisului şi purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe. Contrele dintre cei doi au pornit de la posibilitatea mutării datei Paştelui, astfel încât să fie sărbătorit cu cel catolic. După mai multe schimburi de replici, ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie a trecut la atacuri directe la familia lui Vasile Bănescu.

Scandal în BOR. ÎPS Teodosie, atac la familia lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe

Citește și: Amănunte de coşmar din dosarul de abuz sexual al nepoatei de doar 14 ani a patronilor de la „Building Astrom”

Arhiepiscopul Tomisului l-a atacat pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române şi înainte şi după slujba de sfinţire a apei făcătoare de minuni.  „Este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune. El nu se roagă, de aceea vorbește chiar împotriva Bisericii, nu reprezintă Biserica și îmi pare rău. Într-o vreme venea foarte des la noi, la Simpozioane și arăta foarte familiar, așa a fost și în facultate. Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui. Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei și atunci ce să aștepți dintr-o atmosferă de familie foarte controversată? Dumnezeu să-l ajute, ne rugăm pentru el. Nu există anomalii. Calendarele sunt stabilite de bisericile autocefale, nu de mine. Nu vorbesc împotriva bisericii niciodată, dar vorbesc împotriva minciunii. Doamne ajută!”, a afirmat ÎPS Teodosie, potrivit Replica Online.

Citește și: Legiștii au anunțat cauza morții ziaristei Iulia Marin. De ce a murit piteșteanca

Scandalul s-a declanșat de la propunerea formulată de fostul ministru Teodor Baconschi și de profesorul Adrian Papahagi ca BOR să sărbătorească Paștele împreună cu catolicii și protestanții. În vreme ce Bănescu a calificat propunerea drept un ideal dezirabil, Teodosie s-a opus vehement, susținând că Biserica Catolică n-are Lumina Sfântă. Ulterior, Bănescu, fără a-i pronunța numele lui Teodosie, a spus că o astfel de reacție trădează „o perfidă gelozie și jenantă zgârcenie confesională”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *