# Afirmă Nicolae Barbu, primarul din Valea Iaşului. În ceea ce priveşte investiţiile avute în vedere în acest an, Nicolae Barbu, primarul comunei Valea Iaşului, îi asigură pe cetăţeni că, în ciuda crizei, în localitatea pe care o conduce se vor realiza multe. „Avem în vedere extinderea canalizării în localitate. Astfel că am depus la Agenţia de Mediu un proiect în valoare de 22 de miliarde de lei şi, de asemenea, am prevăzut de la bugetul local suma de 1,5 miliarde de lei, necesară pentru a-i ajuta pe cetăţeni să se racordeze la reţeaua de canalizare. Un alt obiectiv de investiţii propus pentru acest an este amenajarea unei staţii de pompare, pentru alimentarea cu apă în satul Valea Uleului, pentru care am prevăzut de la bugetul local suma de 400 de milioane de lei vechi. Vom finaliza totodată şi staţia de pompare pentru tronsonul de alimentare cu apă din Valea Iaşului – Ungureni, investiţie pentru care avem suma de 1 miliard de lei. Avem bani şi pentru un proiect de alimentare cu apă în satul Mustăţeşti, sat unde, la ora actuală, există apă curentă, însă conducta este veche de peste 20 de ani, iar sistemul nu este conceput cu proiect, aşa cum cere legea”, ne-a spus primarul Nicolae Barbu. (M.I.)
Marin Radu II, fostul golgheter al Argeşului: „FC Argeş a scăpat de problemele retrogradării şi ar fi normal să se pregătească pentru următorul sezon”
Marin Radu II, fostul golgheter al Argeșului, ne-a vorbit despre situația celor două echipe din...
03.05.2024 19:05
0 Comentarii