Web Analytics
scris miercuri, 21.09.2011

„I-am spus primarului că nu sunt decât doi-trei jucători de Liga I”

# Benone Lazăr explică de ce nu vrea să investească la CS Mioveni.
# Tocmai ați afirmat că nu vreți să investiți la CS Mioveni și nu sunteți compatibil cu șefii de aici. Care sunt motivele?
– Este vorba de o diferență de opinii, de gândire, de caracter. Nu avem același pragmatism. Eu lucrez în stil profesionist, ei au o altă gândire și spun că merge și așa.
# De ce v-ați supărat așa?
– Pentru că acum nu mă interesează fotbalul, drept pentru care declarațiile primarului Georgescu, cum că ne vom asocia, m-au deranjat. Trebuia, mai întâi, să stea de vorbă cu mine.

„La Mioveni am mai pierdut o sumă consistentă de bani”

# Dl primar a spus că nu vreți să băgați bani decât în fotbal, nu în alte sporturi…
– Nu este nimic adevărat. Astea sunt povești. Dacă vreodată voi mai investi în fotbal, dar nu cred, n-o voi face niciodată la Dacia Mioveni. În trecut am mai investit aici și mi-am luat-o peste nas, pierzând o sumă consistentă.
# Ce legătură ați mai avut cu CS Mioveni în ultima vreme?
– Singura discuție a fost legată de faptul că eu am vrut să le închiriez baza de la Valea Iașului pentru 80.000 de euro pe sezon. Tot atunci am fost întrebat de dl Dumitru Olteanu, președintele Consiliului Director de la CS Mioveni, dacă vreau să vin la ei și i-am spus că niciodată. Dacă ei nu au înțeles e treaba dumnealor!
# Ce v-au răspuns când au auzit cât costă să stea la Valea Iașului?
– Au folosit aceeași metodă de perversitate. Adică s-au folosit circa două săptămâni de baza sportivă și când a trebuit să semnăm contractul, Olteanu s-a îmbolnăvit. Oameni care nu își respectă cuvântul! Pe mine nu mă deranjează până la urmă că nu au venit să semneze contractul, pe mine m-a deranjat faptul că dl primar a spus aiureli prin ziar, lucruri pe care eu nu le-am spus, nu am negociat niciodată aceste lucruri.
# V-ar tenta să deveniți acționar principal?
– În niciun caz!

”Nu vreau să mă răzbun pe ei, dar îmi trebuie generatorul de la stadionul de la Mioveni”

# Ca business, merită să investiți la CS Mioveni?
– Nu ai în ce investi la CS Mioveni pentru că eu știu structura clubului, cunosc jucătorii, îi văd. Ce să investești? În ce jucător? Eu i-am spus clar primarului că nu are decât 2-3 jucători de Liga I și îmi amintesc foarte clar că în iulie am fost pe la club și m-a întrebat ce părere am de acea echipă i-am spus foarte clar lucrul acesta.
# E adevărat că ați vrut să le luați generatorul nocturnei înainte de meciul cu Sportul?
– Eu nu fac astfel de lucruri! De acel generator nu am avut nevoie și ori că stătea la ei ori că stătea la mine tot aia era. Dar, acum chiar avem nevoie de el și în cele din urmă o să-i las fără el. Nu vreau însă să mă răzbun pe ei prin asta! Vreau să ajungem la o înțelegere și atât. Îmi cumpăr eu altul, iar ei îl plătesc pe acesta sau altă variantă. Nu e cazul să facem un capăt de țară din asta!

„Preşedintele Ţuţală visează!”

# Dl Țuțală spune că ați mai avea de dat niște bani pe transferul lui Claudiu Ionescu…
– Am încheiat conturile în această privință și nu există nicio datorie. Țuțală visează! Și, apoi, Claudiu Ionescu nu e vreun mare jucător.
# Dacă ați spus că nu vă mai interesează fotbalul, atunci de ce mai țineți echipa în Liga a IV-a?
– În această iarnă voi lua o hotărâre și în această privință.
# Ce utilitate va avea până la urmă baza sportivă de la Valea Iașului?
– Acolo vom avea un complex sportiv de patru stele care va putea fi folosit de oricine vrea să facă sport. Vom finaliza spa-ul de 1.600 mp și vom construi alături un hotel pentru mai multe echipe. Deocamdată nu avem decât 14 camere complet utilate.
# Nici pe fiul dvs nu-l mai interesează fotbalul?
– Cătălin s-a lăsat de fotbal și acum lucrează la firma noastră. Este coordonator de transport internațional și are în subordine 50 de camioane și conducători auto. Activitatea sa este un pas în înțelegerea mecanismului de funcționare al unei companii de transport în vederea manageriatului de mai târziu. Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită