Îi e dat unui om să trăiască de aici înainte cu o suferință greu de descris în cuvinte. Zilele trecute, un cumnat al său, bolnav psihic, i-a masacrat familia – cinci oameni, căsăpiți metodic, cu bolovanul și ciocanul! Sâmbătă, la Cimitirul „Sfântul Gheorghe”, aflat între două sicrie – al soției și al fiicei – colonelul în rezervă Gheorghe Rusu, „dopat” cu xanax, spunea, zdrobit de durere, că viața lui nu mai are niciun sens și că nu va mai locui niciodată în casa de la Bascov, acolo unde a avut loc tragedia.
Acum stă la Bradu, la mama sa, care-i mai alină suferința, dar – după cum ne mărturisesc unii dintre colegii lui de la Spitalul Militar – va reveni, totuși, acasă, în satul Stejeret. Nu poate altfel. Va arde tot ce există în camera în care soția și fiica lui au fost ucise. Of, Doamne, de parcă dând foc la lucruri va mistui și coșmarul! Nu e așa simplu; durerea și amintirile nu se pot face scrum.

Nu va uita, n-are cum să uite așa ceva! Cu câteva ore înainte de a-i omorî fetița, omul acesta bolnav s-a jucat cu ea. Unchiul ei! Nimeni n-a prevăzut ce urma să se întâmple. De fapt, în trei ani, cât au stat cu el în aceeași casă, până au construit-o pe a lor, n-au avut probleme cu acest om, despre care spuneau că era foarte calm, inteligent, „cu o memorie de elefant”; într-un an a învățat anatomia. De ce? O posibilă explicație e dată acum, tardiv: ca să-și stabilească precis loviturile cauzatoare de moarte.

Citește și Benny Păcănele a depus la Primăria Pitesti un proiect pentru 2 blocuri lângă hotel Muntenia

În fine, nu noi suntem chemați să facem lumină în acest caz, ci procurorii, care instrumentează un dosar penal. Credem însă că o tragedie de acest gen ar trebui să redeschidă un subiect tratat cam „fără cap”, ca să nu spunem altfel, în țara noastră: cel al sănătății mintale.
Cu o lună înainte de masacrul din Bascov, după ce un un om cu comportament delirant s-a năpustit cu picioarele și cu pumnii asupra ușii și geamurilor unei clinici medicale din Pitești, un reputat doctor din domeniu trăgea un semnal de alarmă privind „marea problemă a psihiatriei românești, care, în loc să evolueze, regresează”. De ce? Pentru că – spunea medicul – nu e suficient să-i pui omului un diagnostic și să-i recomanzi un tratament, ci trebuie să-i fii alături în întreaga lui existență, astfel încât el să nu ajungă să producă pagube materiale ori să-și facă rău sieși sau altora, să recurgă la gesturi extreme.

Citește și Stelică Crăciun le aducea femei poliţiştilor Scarlatache şi Ioniţă, şefii de la Investigarea Fraudelor din IGPR

În teorie, pacientul de la Bascov era monitorizat. Dar nu el venea la medicul curant la control, să fie văzut și pentru a primi rețeta cu medicația necesară. Venea tatăl lui. De ce? „Era tratat la domiciliu”. Și se trata? Lua medicamentele? Cine știe?! De ce nu sunt obligați acești bolnavi la tratament prin hotărâre judecătorească? Iar întrebările pot continua. Care e gradul de încărcare a medicilor de la noi cu astfel de pacienți, în comparație cu situația din alte state? Și, dacă solicitarea e mare, sunt posibile și acte medicale superficiale, nu? Cine răspunde?

Pe de altă parte, tot în teorie, unui pacient cu depresie severă îi sunt prescrise medicamente de ultimă generație. Numai că, în unele cazuri, pilulele încep să-și facă efectul la multe zile după ce bolnavul a fost externat, timp în care acesta, nemonitorizat, se poate afla în risc suicidal. Sau în oricare alt risc.
Pentru că nu suntem de meserie, ne oprim deocamdată aici. Dincolo de toate, rămân însă tragediile, precum cea de la Bascov. Iar aici doar Dumnezeu mai poate aduce alinare.

Citește și Iese la iveală o altă plângere împotriva lui Stelică Crăciun şi îngropată în sertarele IPJ Argeş