Web Analytics
scris joi, 11.09.2014

„Guvernul este deschis absolut tuturor soluţiilor legale, dar fără a trece în partea extremelor”

# Declară prefectul Mihai Oprescu despre ameninţările foştilor angajaţi Arpechim.
Săptămâna trecută, Jurnalul de Argeș vă prezenta situația dramatică a doamnei Tatiana Stroe, unul dintre foștii angajați ai Arpechim cu mari probleme financiare din vina altora și care s-a văzut pe nepusă masă cu înjumătățirea pensiei în urma popririi. În interviul acordat ziarului nostru, doamna Stroe spunea că „dacă oamenii nu au din ce trăi, ajungând la disperare sunt în stare de orice”, inclusiv să-i ia ostatici pe prefect sau pe președintele CJ Argeș. Iată cum comentează prefectul Mihai Oprescu aceste ameninţări primite de la foștii angajați Arpechim: „Dânșii trebuie să înțeleagă că nu acest Guvern este vinovat de situația în care se găsesc. Încercăm să îndreptăm o nedreptate care s-a comis inclusiv cu implicarea unor factori din fostele guvernări și mai mult decât atât trebuie să știe că soluțiile extreme niciodată nu conduc la o rezolvare normală a problemelor și trebuie să ne respectăm atât instituțional, cât și ca oameni. Nu consider la momentul acesta că astfel de zvonuri pot să genereze amenințări reale fiindcă, repet, toți cei cu care m-am întâlnit sunt oameni civilizați, sunt oameni de bună credință, cel puțin aceasta este impresia pe care mi-au lăsat-o. Sunt piteșteni și argeșeni pe care îi cunosc, cu care oricum mă întâlnesc pe stradă, în acest oraș. ”
Marius Ionel

„Guvernul este deschis absolut tuturor soluţiilor legale, dar fără a trece în partea extremelor”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...