Web Analytics

Guvernul a dat undă verde pentru înființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate

de | 3.06.2022 11:56 | Actualitate

Guvernul a aprobat, joi, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, acesta fiind un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, în primul rând a celor trei spitale regionale, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

Citește și: PNL sprijină dezvoltarea mediului antreprenorial

„A fost anunţat încă de zilele trecute acest fapt că urmează să intre în dezbatere şi pentru aprobare de către Guvern o ordonanţă de urgenţă care face posibilă funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), este şi un jalon pentru noi care trebuia îndeplinit. Dincolo de acest lucru, cel mai important element este că sperăm să avem la dispoziţie un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, mă refer, în primul rând, la cele trei spitale regionale, care, practic, trec cu structură cu tot de la Ministerul Sănătăţii la această agenţie, dar şi a minim trei obiective de investiţii din cadrul PNRR”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Executivului.

Citește și: Minivacanța de Rusalii 2022. Câte zile libere vor avea angajații

El a evidenţiat că este important ca într-o astfel de agenţie specializată în investiţii să lucreze specialişti.

„Lipsa investiţiilor în ultimii 30 de ani în sectorul public a creat o mare nemulţumire şi a limitat accesul la servicii de sănătate. Este important să avem o astfel de structură. Este important să găsim, însă, şi mecanismele prin care să stimulăm aducerea unor specialişti în structurile acestei agenţii. Până la urmă, o structură fără profesionişti nu poate să îşi îndeplinească rolul şi cred că acesta va fi lucrul cel mai dificil”, a adăugat ministrul Rafila, citat de Agerpres. Conform acordului cu Comisia Europeană, agenţia va fi condusă de un preşedinte desemnat de Ministerul Sănătăţii, pe o perioadă provizorie de şase luni, a precizat el.

Citește și: Avocat Adrian Ghergulescu: „Evident că interesele financiare au fost unele foarte mari. (…) E depusă la DNA o plângere împotriva Primăriei Piteşti”

El a mai menţionat că, împreună cu ceilalţi membri ai Guvernului, va căuta soluţii pentru a avea o instituţie funcţională în perioada următoare.„Până la sfârşitul anului, cu siguranţă, ea trebuie să poată să răspundă cerinţelor pentru continuarea proiectelor celor trei spitale regionale şi, respectiv, minim trei investiţii majore din cadrul PNRR”, a subliniat Rafila.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *