Patru argeșeni au fost arestați preventiv de polițiștii vâlceni și trimiși după gratii pentru 30 de zile tot de către o instanță din județul vecin, și anume Tribunalul Vălcea. Este vorba despre membrii unei grupări cunoscute sub numele de gruparea Ene, originari din comuna Cocu, județul Argeș. Sunt aproape trei ani de când aceștia terorizează nu doar localnicii din comuna natală, dar și din alte localități ale județului, precum și din Vâlcea. Din cercetări a reieșit că cei patru indivizi din Argeș, în anul 2019, ar fi intrat prin efracție în mai multe locuințe din județul vecin și ar fi sustras bunuri în valoare de mii de lei. Deocamdată, s-a reușit probarea a patru fapte, unde s-a creat un prejudiciu de 30.000 de lei. Oamenii legii mai au și alte piste, argeșenii fiind principalii suspecți și în alte dosare întocmite în Argeș și care au fost conexate. Ca urmare a faptelor lor, suspecții Nicolae Martin, Dumitrana Emanoil Robert Jalbă, Gheorghe Aurel Ene și Cosmin Constantin Martin au fost duși în fața instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Vineri, 12 martie 2021, Tribunalul Vâlcea a decis să-i trimită după gratii pentru 30 de zile. Potrivit surselor noastre, infracțiunile ar fi fost comise în anul 2019, însă abia acum anchetatorii vâlceni au reușit să probeze faptele și să-i descopere pe autori.
Citește și Interviu cu ziarista şi activista care a demascat „Gruparea Brânzea”
Citește și Proxeneții care plasau prostituate de lux în străinătate, în arest la domiciliu
Ana Birchall și-a depus candidatura independentă pentru prezidențiale la BEC
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall și-a depus, vineri, candidatura la Biroul Electoral...
0 Comentarii