Web Analytics

articol scris luni, 27 iulie 2026

Greva SANITAS ajunge la SJU Pitești. Urgențele și secțiile critice rămân funcționale

Începând de marți, 28 iulie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va desfășura greva generală organizată la nivel național de Federația SANITAS.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești îi asigură pe pacienți și pe aparținători că au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare pentru gestionarea urgențelor și menținerea siguranței pacienților, astfel încât impactul asupra activității medicale să fie cât mai redus.

Pe durata grevei generale activitatea se va desfășura în regim normal în cadrul UPU-SMURD, ATI, USTACC, Dializă și Laboratorului de Angiografie, precum și în structurile cu activitate critică: Oncologie, Neonatologie, Neurologie, Bloc Operator (urgențe), Sterilizare și Camere de Gardă (urgențe), după caz;

În secțiile medicale, secțiile chirurgicale și celelalte compartimente, activitatea se va desfășura cu aproximativ două treimi din personalul încadrat, fiind asigurate cu prioritate acordarea asistenței medicale de urgență, îngrijirea pacienților deja internați, administrarea tratamentelor și terapiilor vitale, supravegherea postoperatorie imediată și toate activitățile a căror întrerupere ar putea pune în pericol viața ori sănătatea pacienților;

De asemenea, în Ambulatoriul de Specialitate, în cadrul Bazei de Tratament Fizic și Recuperare Medicală, al Spitalizării de Zi, al Biroului Internări și al celorlalte structuri similare, activitatea se va desfășura cu aproximativ două treimi din personal, în funcție de organizarea activității.

Citește și Slujbă la biserica de la SJU Pitești, cu hramul Sfântului Pantelimon

Potrivit Federației SANITAS, greva generală este organizată în semn de protest față de politicile economice și sociale care afectează drepturile salariale și profesionale ale angajaților din sistemul sanitar și de asistență socială. Revendicările vizează menținerea drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, eliminarea efectelor măsurilor privind diminuarea unor sporuri și beneficii, acordarea nediscriminatorie a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță, precum și continuarea dialogului privind legea salarizării.

„Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești respectă dreptul angajaților de a participa la acțiuni de protest organizate în condițiile legii și le mulțumește pacienților pentru înțelegere”, se arată în informare.

Reprezentanții spitalului asigură că vor monitoriza permanent desfășurarea activităților de protest și vor reveni cu informări oficiale, în funcție de evoluția situației.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete