Web Analytics

articol scris luni, 09 februarie 2026

Grevă în peste 1.500 de primării, marţi, 10 februarie

Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, a anunţat că, marţi, 10 februarie 2026, va fi grevă de avertisment, timp de două ore, în peste 1.500 de primării de comune din ţară, în timp ce edilii vor participa la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor. La şedinţa care va avea loc la Palatul Parlamentului este aşteptat şi premierul Bolojan.

Citește și VIDEO. Prinși cu ATV-urile în pădure. Cât trebuie să scoată din buzunar

„Este revoltă în administrația locală, din cauza planului Guvernului Bolojan privind reforma în administrația locală și centrală”, au scris pe Facebook reprezentanţii Sindicatului FORUM din Administrația publică.

„Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, a anunțat că marți, 10 februarie, va fi declanșată o grevă de avertisment în 1582 de comune, care va avea loc între orele 10.00 și 12.00.

De asemenea, tot marți, de la ora 10.00, are loc Adunarea Generală a Asociației Comunelor, care va fi organizată la Palatul Parlamentului. La acest eveniment ar urma să vină și premierul Ilie Bolojan, care va sta de vorbă cu primarii nemulțumiți.

Recent, plenul Asociației Comunelor din România a decis, în unanimitate, să sesizeze Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei cu privire la reforma administrației locale din România. Astfel, asociația va trimite sesizarea în zilele ce urmează.” – se mai arată în comunicatul organizaţiei.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Elev de 16 ani, reținut de DIICOT pentru trafic de canabis și ecstasy. Tatăl său ar fi angajat al Poliției Locale

Un elev de 16 ani a fost reținut de procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de droguri de risc și […] Citește!

Victor Becali l-a făcut praf pe Chiricheș: „Om mic!”

Victor Becali, consilierul firmei de impresariat Becali Sport, l-a atacat dur pe fostul internațional Vlad Chiricheș (36 de ani). În […] Citește!

Manchester City, în pericol să piardă accesul în Champions League

Manchester City riscă o interdicție de până la zece ani în competițiile europene, dacă verdictul privind încălcările regulamentelor financiare va […] Citește!

Victor Pițurcă s-a săturat de antrenorii străini din SuperLigă: „Nu sunt peste ai noștri”

Fostul selecționer a răbufnit la adresa echipelor care aduc antrenori străini „anonimi” și a propus patru nume importante de antrenori […] Citește!

Video.Trafic de droguri de mare risc dirijat din penitenciar. Un consumator mort

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și […] Citește!

Pieţele din Câmpulung sunt în aer! Şi la propriu, şi la figurat

În timp ce producătorii și comercianții din Piața agroalimentară a Câmpulungului se pregătesc să stea în gerurile celei de-a treia […] Citește!

Veneția va taxa turiștii în 2027 mai multe zile decât anul acesta

Veneția va taxa anul viitor turiștii cu 10 euro pe zi în 72 de date între Vinerea Mare și jumătatea lui […] Citește!

bursa loc de munca foto

Dragoş Pîslaru: Punem la dispoziţie tinerilor prime de stabilitate şi venim cu o contribuţie de 1.000 de lei la salariu în primul an

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat că a început implementarea proiectului STEP UP – Tinerii, […] Citește!

Angela Similea va fi omagiată printr-un concert special, pe 9 noiembrie 2026

Angela Similea, una dintre cele mai apreciate interprete ale muzicii ușoare românești, a decis să nu mai susțină concerte, chiar […] Citește!

FRF a sancționat patru membri ai staffului naționalei U21 după scandalul petrecerii din Ibiza

Federația Română de Fotbal a anunțat sancțiuni pentru patru membri ai staffului naționalei U21, în urma unei anchete interne declanșate […] Citește!

Medic salvat de colegi după ce a suferit un infarct și a fost găsit inconștient în casă

Un medic în vârstă de 56 de ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, a fost găsit inconștient în propria locuință, […] Citește!

Femeie atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală, în Covasna. Băiețelul de 7 ani a scăpat nevătămat

O femeie care își ducea copilul de 7 ani la școală a fost atacată de un urs, joi dimineață, în […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

dan-andronic-editorial

Guvernul „All In”. Jocul la risc al PSD

Din ediția tipărită

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete