Seară… Prea frig pentru o seară de început de iunie… Câmp, iarba udă după ploaie… Copii desculți, pentru care era o bucurie a mânca ceva cald, pregătit în grabă de părinții opriți din drumul lor în localitatea Bârla.
Acesta este tabloul care i-a impresionat pe polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, în preajma Zilei Internaționale a Copilului.
În cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au întâlnit două familii cu trei copii, ai căror părinți se ocupă cu negoțul, călătorind din loc în loc cu căruța.
Oamenii legii au fost impresionați de copiii care, deși sumar îmbrăcați, așteptau timizi și cuminți să le fie servită masa, pregătită de părinți în condițiile pe care le oferea un teren din localitatea Bârla.
Cei doi polițiști, la rândul lor părinți, nu au rămas impasibili observând condițiile în care se găseau cei trei copii și au decis să le facă o surpriză celor mici. Oamenii legii au achiziționat dulciuri pentru copii, dar și veste reflectorizante pentru părini și le-au oferit celor două familii, alături de sfaturi utile. Un gest relativ minor, însă plin de semnificații.
Citește și: Consiliul Judeţean Argeş acordă ghiozdane şi rechizite pentru 2.200 de elevi din mediul rural
Altruismul și generozitatea sunt valori importante pentru întreaga umanitate.
Lansăm o provocare tuturor celor care găsesc în viața de zi cu zi o astfel de ocazie, să nu treacă nepăsători.
Polițiștii argeșeni mulțumesc colegilor pentru gestul lor!
0 Comentarii