Web Analytics
scris vineri, 21.01.2022

Gelu Tofan: „M-am autosuspendat pentru a nu crea probleme de imagine partidului, dar nu înseamnă că sunt vinovat”

PNL Pitești are un nou președinte interimar, Mihai Coteț, ales în urma ședinței BPJ PNL Argeș din 20 ianuarie. Fostul președinte al PNL Pitești, viceprimarul liberal Gelu Tofan, s-a autosuspendat de la conducerea PNL Pitești în luna noiembrie 2021, până la finalizarea cercetării DNA. Gelu Tofan a transmis un comunicat de presă cu ocazia preluării interimatului de către Mihai Coteț.

Gelu Tofan: „M-am autosuspendat pentru a nu crea probleme de imagine partidului, dar nu înseamnă că sunt vinovat”

„Sunt membru de partid din anul 1992, de pe vremea în care eram student la Galați. Am decis să mă implic mai mult în viața politică și administrativă în vara anului 2013.
Astfel, în 2016 am devenit prim-vicepreședinte al PNL Pitești, în 2017 purtător de cuvânt, iar în 2021 președinte ales al organizației municipale a partidului. Am făcut un pas în lateral și m-am autosuspendat pentru a nu crea probleme de imagine partidului, dar asta nu înseamnă nici că sunt vinovat, nici că am renunțat la funcția în care am fost ales cu majoritate.

Citește și Mihai Coteț, numit președinte interimar al PNL Pitești


Am reușit, împreună cu colegii mei, crearea unei echipe performante la nivel de PNL Pitești, obținând, în urma ultimelor alegeri locale, unul dintre cele mai bune rezultate și, inclusiv, funcția de viceprimar al municipiului Pitești.
Din prima zi în administrația locală am căutat să pun în aplicare fiecare dintre obiectivele din agenda electorală cu care ne-am prezentat în fața alegătorilor piteșteni.
Sunt un om de echipă, sunt viceprimar ales al PNL cu o agendă și un portofoliu de proiecte pentru care, împreună cu colegii mei liberali, am primit votul piteștenilor.

Citește și Exclusiv! Viceprimarul Tofan se autosuspendă din funcția de președinte al PNL Pitești până la finalizarea cercetării DNA


După un an ca viceprimar, pot spune că am cunoștință de toate proiectele importante pentru piteșteni și, mai mult decât atât, m-am implicat direct și personal pentru realizarea lor.
Ca viceprimar ales, mă simt dator ca, atât eu cât și colegii mei consilieri locali ai PNL, să lucrăm pentru continuarea proiectelor începute și pentru ducerea lor la bun sfârșit.
Sunt liberal și voi rămâne liberal”
, a transmis Gelu Tofan, viceprimar al Piteștiului.

Citește și Şoc şi groază la PNL Argeş / DNA a ridicat telefonul deputatului Miuţescu şi pe cel al viceprimarului Tofan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită