Web Analytics

Mihai Coteț, numit președinte interimar al PNL Pitești

de | 20.01.2022 19:00 | Actualitate, Politica si Administratie

Biroul Permanent Județean al PNL Argeș a decis dizolvarea organizației municipale a PNL Pitești, preluarea interimatului de către Mihai Coteț și organizarea unor alegeri în 30 de zile. Acestea sunt câteva dintre deciziile luate în prima ședință a Biroului Permanent Județean al PNL Argeș cu noua formulă și cu președintele interimar Alina Gorghiu.

„Biroul Permanent Județean al PNL Argeș a decis dizolvarea organizației municipale a PNL Pitești. La baza deciziei au stat în principal contestațiile depuse la Curtea de Onoare și Arbitraj a PNL privind organizarea alegerilor interne de anul trecut, dar și decizia președintelui Gelu Tofan de a se autosuspenda din funcție. Este necesară stabilirea unui Birou interimar pentru a permite funcționarea corectă a organizației. De asemenea, tot prin decizie a BPJ, domnul Mihai Coteț a fost numit președinte interimar al PNL Pitești, domnia sa fiind în măsură să consolideze o echipă și să adune laolaltă oameni serioși, valoroși care vor depune tot efortul în reconstrucția organizației municipale”, a transmis PNL Argeș într- un comunicat de presă.

Citește și Radu Perianu a fost numit secretar general al PNL Argeș

“I-am propus lui Mihai Coteț să vină în fața BPJ cu o propunere de birou interimar echilibrat și în 30 de zile să putem organiza alegeri în mod transparent”, a precizat Alina Gorghiu.

Mai mult, în cadrul ședinței s-a decis anularea deciziilor de excludere a celor 7 tineri din organizația PNL Pitești pentru că și-au susținut punctele de vedere în interiorul partidului. „Acesta este un gest de normalitate, o reparație firească și, desigur, arată întreaga deschidere a noii conduceri municipale pentru reorganizare și transparență”, mai transmite PNL Argeș.

De asemenea, fostul jurnalist Cătălin Andrei a fost numit purtător de cuvânt al PNL Argeș. “Fost jurnalist, om cu experiență în activitatea de comunicare, Cătălin va fi un liant între mass-media locală și PNL Argeș”, a declarat președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu.

Citește și Biroul Permanent Național al PNL a validat noua conducere a PNL Argeș

62 de demisii au fost depuse săptămâna trecută la sediul PNL.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii