Istoric, filolog, editor şi bibliograf, Gabriel Ştrempel s-a născut la 8 septembrie 1926 în localitatea Pomi din judeţul Satu Mare. Este fiul Mariei (născută Crişan) şi al lui Ioan Ştrempel, agricultori. A fost elev al liceelor „Mihai Eminescu” din Satu Mare (1937-1940, 1945-1947) şi „I.C. Brătianu” din Piteşti în perioada 1942-1945. Va urma Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti între 1947-1951 și își va susţine doctoratul în istorie medievală şi paleografie românească în 1967, la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Copişti de manuscrise româneşti până la 1800”, apărută în 1959. Întreaga activitate ştiinţifică o desfăşoară în cadrul Bibliotecii Academiei Române, ca şef al secţiei de manuscrise şi carte rară (1954-1975), director adjunct (1975-1993) şi director general. A fost profesor asociat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi preşedinte executiv al Fundaţiei „N. Iorga” de pe lângă Academia Română.

A fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer

Gabriel Ștrempel debutează în 1953, la „Viaţa Capitalei” și ulterior e prezent în „Studii şi cercetări de bibliologie”, „Revista bibliotecilor”, „Buletinul monumentelor istorice”, „Revue roumaine”, „Studii şi cercetări de documentare şi bibliologie”, „Magazin istoric”, „Luceafărul”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Manuscriptum”, „România literară”, „Tribuna României”, „Schema et schematisation” (publicaţia Societăţii de Bibliologie din Paris) etc. I s-au acordat Premiul revistei „Manuscriptum” (1972), Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române (1976), Premiul „Perpessicius” al revistei „Manuscriptum” (1993), Premiul Uniunii Scriitorilor (1999) și Premiul Ministerului Culturii (2001). A fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a III-a şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer. Gabriel Ștrempel face parte din Societatea Numismatică Română şi din American Biographical Institute. În noiembrie 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A folosit uneori pseudonimul Gabriel Dragomir.

Ediţiile critice îngrijite de Ştrempel au ca obiect opere fundamentale

Cultura veche românească şi-a găsit în Ştrempel un cercetător de vocaţie: avizat, harnic şi meticulos, preocupat în primul rând de înzestrarea istoriografiei cu instrumente de lucru esenţiale: bibliografii, cataloage, ediţii critice. Toate cărţile lui au devenit imediat lucrări de referinţă, având un loc privilegiat în mediile de specialitate şi în aşa-numitele „biblioteci uzuale” din sălile de lectură ale marilor biblioteci, ca modele de metodologie şi surse de informaţii sigure. Ediţiile critice îngrijite de Ştrempel au ca obiect atât opere fundamentale, cunoscute din ediţii anterioare, dar care sunt reexaminate sistematic, din toate punctele de vedere, inclusiv sub raport textologic, cum este cazul scrierilor lui Ion Neculce, Ienăchiţă Văcărescu, Antim Ivireanul, cât şi alte scrieri semnificative, tipărite pentru prima oară integral, cum sunt „Ceasornicul domnilor” de Antonio de Guevara, tradus din limba latină de Nicolae Costin, „Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei”, atribuită lui Axinte Uricariul, sau Cronograful tradus din greceşte de Pătraşcu Danovici. Textele stabilite pot fi considerate ca „definitive”, întrucât s-a procedat la o transcriere de maximă fidelitate faţă de original, adoptându-se o redare strict fonetică a semnelor grafice, iar studiile introductive, normele de editare, aparatul critic şi indicii constituie, împreună, „dosare” complete ale problemelor dezbătute, de cele mai multe ori controversate, editorul oferind soluţii verosimile în toate chestiunile de fond ori de detaliu. Asumându-şi continuarea iniţiativei lui Ioan Bianu de alcătuire a unui catalog analitic al manuscriselor româneşti de la Biblioteca Academiei, după ce redactează, în colaborare, un prim volum (al patrulea al seriei începute de reputatul bibliograf), apărut în 1967, Ştrempel regândeşte criteriile de întocmire a unui asemenea catalog şi le subsumează unui scop realist: realizarea lucrării într-un timp rezonabil, de circa 15 ani, fără a-i ştirbi nimic din caracterul riguros ştiinţific, ceea ce s-a şi confirmat, catalogul fiind publicat în patru volume, în intervalul 1978-1992. Metoda de lucru s-a dovedit a fi deosebit de eficace: prin renunţarea la transcrierea prefeţelor şi postfeţelor, extrem de numeroase şi de întinse, a însemnărilor fără relevanţă, precum şi la indicarea capitolelor diverselor scrieri, s-a ajuns la formula, dacă nu ideală, în orice caz perfect acceptabilă, a unui repertoriu în primul rând operativ, în care descrierea a aproape şase mii de manuscrise cuprinde toate elementele esenţiale necesare individualizării lor: date privind cota, vechimea, numărul de file, dimensiunile, apoi titlurile, când ele există, ori cele formulate de editor când lipsesc sau se referă la texte fragmentare, de asemenea, însemnările copiştilor, dacă prezintă interes cultural, şi, în sfârşit, aprecieri privitoare la particularităţile de scriere, ilustrare, ornamentare, la legătura şi la provenienţa manuscrisului.

„Bibliografia românească modernă” continuă în coordonarea generală a lui Ştrempel, opera lui Ioan Bianu

Acelaşi spirit metodic, aceeaşi eficienţă transpar din organizarea de principiu şi din redactarea propriu-zisă a excepţionalului îndreptar de cultură care este Bibliografia românească modernă (1831-1918) (I-IV, 1984-1996), ce continuă, în coordonarea generală a lui Ştrempel, opera lui Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu pentru perioada „veche”, cuprinzând anii 1508-1830. Studiile de istorie a Bibliotecii Academiei, de bibliologie şi biblioteconomie în general, precum şi evocarea unor personalităţi ca Remus Caracas ori Ioan Bianu întregesc o activitate remarcabilă.
În continuare trebuie menționată și opera literară a absolventului Gabriel Ștrempel al liceului Brătianu din Pitești. Printre lucrările de referință menționăm: „Copişti de manuscrise româneşti până la 1800”, „Catalogul manuscriselor româneşti (în colaborare cu Florica Moisil şi Lileta Stoianovici)”, „Catalogul manuscriselor româneşti, I-IV”, „Bibliografia românească modernă (1831-1918) (în colaborare)” sau „Antim Ivireanul”, Bucureşti, 1997.
M.I.