Web Analytics

articol scris joi, 30 iulie 2026

Furturi de 800.000 de euro din avioane: 16 persoane, vizate într-un dosar de proporții la Otopeni

Anchetă de amploare la Aeroportul „Henri Coandă”, după ce polițiștii suspectează că o grupare formată din angajați ai unei firme și complici ai acestora ar fi furat, timp de mai bine de trei ani, bunuri și bani proveniți din vânzările efectuate la bordul aeronavelor. Prejudiciul estimat ajunge la aproximativ 800.000 de euro.

Polițiștii au declanșat joi o operațiune de amploare și efectuează 12 percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov și Prahova. Acțiunea vizează un dosar penal în care sunt investigate fapte de furt calificat din aeronave.

În total, 16 persoane sunt cercetate în acest caz. Printre acestea se află angajați ai unei societăți, dar și persoane despre care anchetatorii suspectează că i-ar fi ajutat.

Ce ar fi dispărut din avioane

Potrivit polițiștilor, presupusele furturi s-ar fi desfășurat pe o perioadă îndelungată, începând din aprilie 2023 și până în prezent.

Anchetatorii susțin că suspecții ar fi sustras produse comercializate în timpul curselor aeriene, de la parfumuri și ceasuri până la alimente, accesorii și produse personalizate. În vizorul anchetei au intrat și încasările obținute din vânzarea bunurilor la bordul aeronavelor.

Produsele și banii ar fi provenit din activitatea comercială desfășurată în aeronavele unei companii aeriene, iar valoarea totală a prejudiciului este estimată de anchetatori la circa 800.000 de euro.

Percheziții la București, Ilfov și Prahova

Operațiunea este desfășurată de polițiști din cadrul Direcției de Poliție Transporturi și ai Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă”.

Cele 12 percheziții au loc la mai multe adrese din București și din județele Ilfov și Prahova, în încercarea de a identifica și ridica probe relevante pentru anchetă.

După finalizarea descinderilor, persoanele vizate urmează să fie conduse la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București pentru audieri. Ancheta urmează să stabilească exact modul în care ar fi fost comise furturile, rolul fiecărei persoane implicate și valoarea finală a prejudiciului.

Citește și: Nuclearelectrica oprește și reactorul 2 de la Cernavodă din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete