Web Analytics
scris miercuri, 04.10.2023

Fostul şef al Poliţiei Mioveni cere apăsat: averile la control!

Circulă în aceste zile pe rețelele de socializare un dialog spumos între doi adversari politici din România anilor 30 ai secolului trecut. Este vorba despre Iorga și Titulescu, două mari personalități ale țării, care, la acea vreme, nu se suportau. La un moment dat, regele Carol al II-lea i-a rugat, de ochii presei, să-și spună la revedere pe peron, la gară. Nicolae Titulescu pleca într-o misiune diplomatică în Elveția și, cu miere în glas, l-a întrebat pe marele istoric care-l petrecuse până la tren: „Să v-aduc ceva de la Geneva, d-le Iorga?”. „Poate o blenoragie” – a venit, pe loc, replica ironică a interlocutorului. Și atunci Titulescu s-a întors către Iorga, spunându-i candid: „Și dacă nu sunteți acasă, i-o las doamnei?”

Fostul şef al Poliţiei Mioveni cere apăsat: averile la control!

Ce vreau să spun aici e că politicienii noștri de pe vremuri, cel puțin în perioada interbelică, aveau stofă. Aveau școală, aveau calitate, aveau stil. Se exprimau ales, știau ce vorbesc, se contrau cu eleganță, chiar cu genialitate. Până și furatul de atunci – că, oho, în România s-a furat tot timpul! – se făcea cu stil. Ce ne-a rămas din spiritul și din faptele acelei perioade? Nu prea multe, dar furatul cu siguranță. De fapt, i-aș zice pungășie când văd că în țară – și acum, în plină eră tehnologică, „aitistă” – se fură cu sacoșa ori cu geanta.
Cazul recent de la Vaslui, când președintele Consiliului Județean a fost prins cu valiza burdușită cu „cash” în portbagajul mașinii, e tipic pentru pungășiile baronimii de vârsta a treia din România, lacomă și veroasă, care tot fură de 30 de ani încoace, mufată de regulă la banii statului, și care – alături de familii, de copii, de nepoți – acumulează averi imposibile într-o viață de bugetar.

Citește și Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „În 2020, soţia d-lui comisar-şef Gherghe şi-a făcut o firmă de catering. În 2021, în declaraţia de avere a soţului această firmă nu există”

Cu vreo 20 de ani în urmă, un om politic important al Argeșului – nu-i dau numele, dar trăiește – mi-a spus că dacă se vrea cu adevărat să fie demascată impostura și hoția, organele abilitate trebuie să înceapă verificările cu declarațiile de avere. Să vadă, adică, ce avere are un demnitar, un funcționar public etc la începutul mandatului sau a ocupării unei funcții și ce avere are după patru ani. Între timp, au apărut DNA, DGA, ANI, dar corupția e tot în floare, baronii fură, la fel, cu valiza sau cu sacoșa, alții, mai „deștepți” o fac și la nivel „industrial”, am rămas fără fabrici și uzine, din păduri încă se taie și se cară lemne cu tirurile, dar, vai, sunt prinși doar cei cu câte-o căruță de surcele…

Prin urmare, am fost plăcut surprins în aceste zile când un alt argeșean, colonelul în rezervă Cristian Mihalcea, fost comandant al Poliției Mioveni, readuce în discuție, apăsat, același lucru: declarațiile de avere! Când vezi la ce nivel a ajuns lăcomia și furtul cu tupeu al unora, politicieni, șefi de instituții, medici etc – ne spune ofițerul cu 40 de ani de muncă operativă la activ – nu poți să nu institui obligativitatea declarațiilor de avere! Ca o măsură de luptă împotriva corupției. Altminteri, îi vom da înainte cu jaful și cu tot felul de Buzați superbogați baroni peste săraci.

Citește și Medicul suspect de moartea gravidei de la Botoșani și-a mutat averea pe numele soțului

Citește și Fost șef la Anticorupție, avere nejustificată de 1,15 milioane de lei

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...