# Exclusivitate. Un nou dosar de informator zguduie Universitatea Pitești # Preotul Ion Stancu a fost recrutat în 1981, sub numele de cod Severus, și trimis cu o bursă de studii în Republica Federală Germania # Deconspirat de CNSAS, părintele profesor Ion Stancu are dosar pe rolul ICCJ  # Acesta e acuzat că a făcut poliție politică, turnând mai mulți membri ai emigrației române din München, Nürnberg și Stuttgart. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a iniţiat anul trecut o acţiune în instanţă pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi pentru preotul Ion Stancu, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Pitești până în 2011.  Dosarul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, următorul termen fiind pe 5 martie 2014. Cazul este unul extrem de interesant și deși avocata prodecanului Stancu susține în motivația recursului că acesta a fost forțat să semneze angajamentul cu Securitatea și că notele informative aveau caracter general, fără exemplificări concrete, în dosarul de sute de pagini elaborat de către CNSAS există numeroase documente olografe. Acestea arată clar că Ion Stancu a dat numeroase nume în notele sale și că a fost un informator apreciat și util pentru Securitate, motiv pentru care a primit și recompense substanțiale în bani. Nota bene, în dosarul foarte voluminos al CNSAS nu există nici măcar un document care să ateste că preotul Ion Stancu ar fi fost obligat să colaboreze cu Securitatea. Am studiat la Înalta Curte de Casație și Justiție acest dosar și vă prezentăm în exclusivitate detaliile unui caz demn de un roman de spionaj.

Angajament: „Mă angajez să păstrez secretul colaborării și față de cele mai apropiate rude”

În acțiunea de constatare introdusă de către CNSAS pe 18 iunie 2012 se precizează că „Ion Stancu, născut pe 18.12.1955 în satul Racovița, comuna Colibași, județul Argeș, a fost luat în studiu în vederea recrutării de către Serviciul Independent 0544 din cadrul Securității Municipiului București, iar angajamentul de colaborare a fost semnat pe 15 aprilie 1981 sub numele conspirativ SEVERUS, așa cum reiese și din înscrisurile atașate la dosar”. Conform documentelor deținute de CNSAS, pârâtul a furnizat informații organelor fostei Securități, fiindu-i atribuite mai multe note informative olografe, din perioada 1982-1985, când s-a aflat în R.F. Germania cu o bursă de studiu, respectiv din perioada în care s-a aflat în România, 1980-1981.
Foarte inteligent și abil, Ion Stancu a știut să speculeze la maxim oportunitatea oferită, aceea de a colabora cu Securitatea din vremea când era student la București. De altfel, și securiștii din Capitală îl apreciau mult, așa cum reiese și din două documente elaborate înainte de semnarea angajamentului. Așa cum se precizează în nota-caracterizare întocmită de către Securitate în decembrie 1980, „Doctorandul Stancu Ion din cadrul Institutului Teologic din București se orientează foarte bine în majoritatea problemelor, iar atunci când este pus în vreo situație puțin mai delicată, e suficient de abil ca să se poată impune. Este, în general, o fire curioasă, căutând să cunoască uneori mai mult decât i-ar permite posibilitățile, motiv pentru care e și înclinat spre o viață cât mai apropiată de realitate și fără prea multe subtilități.” În fișa personală făcută pe 3 februarie lui Ion Stancu, nume conspirativ „SEVERUS”, ofițerii Securității scriu printre altele că „elementul dă dovadă că posedă o cultură generală vastă, dornic să cunoască cât mai multe lucruri.”
În angajamentul semnat pe 15 aprilie 1981 – și pe care l-am putut consulta – actualul prodecan Ion Stancu scrie printre altele: „Mă angajez să păstrez secretul colaborării și față de cele mai apropiate rude. Materialele le voi semna sub numele Severus.”

Primul turnat a fost Ion Căpățână, consăteanul său din Colibași

Documentele deținute de către CNSAS indică fără dubiu că preotul Ion Stancu  culegea cu plăcere și profesionalism informații pentru Securitate încă dinainte de a pleca la studii, în Germania. Astfel, într-un raport privind întâlnirea cu „SEVERUS”, din 12 iunie 1981, semnat de locotenentul Mihai Dunoiu și locotenentul-major Dumitru Danilevici, se precizează: „Conform planului de muncă, a avut loc o nouă întâlnire cu SEVERUS. Mi-a spus că rezolvă cu multă plăcere sarcinile trasate.

De altfel, mi-a spus că a deprins gustul culegerii de informații și mai ales felul cum să procedeze. La întâlnire mi-a adus materialele solicitate, cerându-mi noi probleme de care să se ocupe”.
Și printre primii pe care i-a turnat la Securitate înainte de a pleca la studii în Germania s-a numărat chiar un… consătean, nimeni altul decât Ion Căpățână, pe vremea aceea inspector comercial în județ, după revoluție președinte al CCI Argeș. În vara lui 1981, după ce i s-a comunicat că va studia limba germană la „Goethe Institut” din München, Ion Stancu a plecat în vacanță  patru zile pe litoral, unde l-a întâlnit pe Ion Căpățână, consăteanul său din satul Racovița, comuna Colibași. Iată și ce a turnat la Securitate, pe 12 august,  printr-o notă olografă semnată cu numele conspirativ „SEVERUS”: „Ion Căpățână mi-a spus că a aflat din sat că voi pleca în Germania și că îmi va da niște adrese ale unor prieteni de-ai lui din Italia și Germania. După ce ne-am întors după litoral (sic!), la câteva zile a venit la mine acasă cu mașina sa și m-a luat la Pitești să-mi prezinte italienii… Acest italian, Pompeo, în vârstă de vreo 60 de ani, este de origine română, stabilit în Bologna, cam prin 1930. Din câte am înțeles, este proprietarul unei fabrici de alcool. Tatăl lui Nelu Căpățână a fost o perioadă îndelungată primarul comunei Colibași, iar acum este în cadrul uzinei de autoturisme, instructor de învățământ.”

La întâlnirea conspirativă, Severus purta o șapcă în carouri și revista Der Spiegel în mână

Însă preotul Ion Stancu și-a dat adevărata valoare în calitate de informator al Securității începând din noiembrie 1981, când a plecat cu o bursă oferită de organizația „Diakonisches Werk” la studii pe o perioadă de 3 ani în R.F. Germania. În mai puțin de doi ani, după cum este scris și în rapoartele Securității, „SEVERUS și-a consolidat poziția în cadrul emigrației române din München, Nürnberg și Stuttgart, stabilind în același timp o serie de relații operative în mediul cultic. A manifestat, totodată, preocupare în direcția penetrării informative în rândul cercurilor și grupurilor ostile țării noastre din R.F. Germania și Franța, unde, periodic, participă la întâlnirile acestora.”
Foarte interesante sunt atât instructajul, cât și codificările pe care le foloseau pe de o parte Ion Stancu – ”SEVERUS”, iar pe de alta  securiștii români, inclusiv în scrisorile-raport trimise în țară. Astfel, într-o informare strict secretă, Securitatea spune despre „Severus” că „dacă asupra sa acționează persoane din emigrația română dușmănoasă și i se fac propuneri de stabilire în R.F. Germania, „SEVERUS” va insera în conținutul scrisorii cuvântul „fumat”. „Demn de un film cu agenți secreți din perioada Războiului Rece este și locația în care preotul Ion Stancu se întâlnea la Munchen, cu ofițerii de securitate: „În scopul asigurării continuității muncii cu informatorul „SEVERUS”, acesta va fi instruit ca în ultima duminică a fiecărei luni, la ora 13, să fie prezent în fața tribunei a I-a a stadionului echipei de fotbal Bayern München, pentru 3-5 minute, purtând pe cap o șapcă în carouri, iar în mână făcută sul revista „Der Spiegel”. Parola de recunoaștere: va fi întrebat „Scuzați, acesta este stadionul Bayern?”, iar răspunsul va fi „Da, este tribuna I.” Cel care îl va întreba va avea în mână bilete de intrare în stadion.”
În Germania, Ion Stancu a trimis informări Securității nu numai în ceea ce privește românii considerați ostili, ci și altele legate de mai mulți studenți și profesori din Germania, Finlanda și Italia- „o serie de persoane care, cultivate în continuare, ar putea fi utile atât informatorului într-o perioadă viitoare, cât și, supuse unei intense activități de influențare, intereselor statului român în R.F. Germania.” Ion Stancu a primit sarcina de a prezenta materiale informative de caracterizare despre aceste persoane, printre care se număra și un anume Timo Vasko, în prezent un profesor eminent în Teologie la Universitatea din Helsinki.
Foarte implicat și activ – nu constrâns și forțat, cum susține avocata sa în motivația recursului – Ion Stancu a mers inclusiv în Elveția pentru a face raportări despre românii de acolo. Astfel, „Severus” dă un raport despre „biserica dizidentă din Geneve, unde sunt mai mulți preoți, printre care și Ursache și Damian. Aceștia la serviciile divine pomenesc pe regele Mihai și acum intenționează să clădească o biserică liberă în Geneve, fiind ajutați substanțial din America, din episcopia lui Trifa”. În motivația recursului de la ÎCCJ, avocata Mihaela Bodârlău spune că „notele informative aveau caracter generic și cu certitudine nici măcar nu interesau Securitatea”.  Iată că informarea de mai sus, scrisă din Elveția, o contrazice.

Turnătoriile lui Stancu au permis Securității să contraatace prin operațiunea „Dialog”

Într-o declarație dată recent unui ziar argeșean, fostul prodecan Ion Stancu susține că informările sale erau total false, ca și persoanele. Nimic mai… fals. Exemplele de mai sus sunt tot atâtea contraargumente. Iar cel mai puternic contraargument vine din adresa din 24.10.1984 a Securității, semnată de către lt.col. Filip Teodorescu – locțiitor-șef Securitatea municipiului București: „Informatorul „SEVERUS” a furnizat o informație pe linia acțiunii „DIALOG”, exploatată în timp util, din care rezultă intenția elementelor dușmănoase ale emigrației române din Freiburg și München de sub conducerea preotului Dumitru Popa de a organiza manifestații ostile cu ocazia vizitei la nivel înalt sub pretextul așa-zisei probleme de reîntregire a familiilor”. Nota olografă a fost scrisă pe 20.09.1984. Din notă rezultă că aceste informații au fost culese în urma unor discuții purtate de Stancu cu LFM, preot stabilit ilegal în RFG în 1982, informații pe care acesta din urmă le stabilise în urma unei discuții cu cunoscutul crainic Neculai Constantin Munteanu de la Europa Liberă. Cu alte cuvinte, un alt document care demontează o parte din motivația din recurs. Iar preotul turnat, Dumitru Popa, a fost cât se poate de real, fiind unul dintre cei mai iubiți  clerici români care au slujit în Germania. Născut în 1913 și decedat în 2004, Dumitru Popa a fost închis între 1941 și 1944 în lagărele din Rostock și Buchenwald și a slujit apoi la biserica română din Paris. După cum spune protoiereul Sorin Petcu, actualul preot paroh al bisericii ortodoxe românești din Freiburg- „Pe 25 ianuarie 1964, Dumitru Popa a fost instalat de către părintele Emilian Vasiloschi, preot paroh pe seama comunităţii ortodoxe române din München, urmând ca să slujească (suplinească) şi în alte parohii româneşti din Germania „şi acolo unde va fi nevoie”. Părintele Dumitru nu şi-a stabilit domiciliul la München. A preferat să se stabilească la Freiburg, unde un grup de binevoitori, în mod deosebit familia Prof. Dr. Paul Miron, Părintele evanghelic Hermann Bujard, prinţul Nicolae al României şi alţi câţiva, l-au ajutat să se instaleze cu familia, între timp venită definitiv de la Paris. După 40 de ani de slujire, a putut privi cu bucurie  la multe şi frumoase realizări, printre acestea numărându-se în primul rând, înfiinţarea şi  întreţinerea  centrelor bisericeşti româneşti în mai toate oraşele mari din Germania: Freiburg, München, Düsseldorf, Köln, Hamburg, Berlin, Salzgitter, în Elveţia la Geneva şi Baden.” Foarte adesea s-a pronunțat ca adversar al autorităților comuniste din România. Iar preotul-informator Ion Stancu l-a turnat, deși îi era coleg întru preoție și ortodoxie.

Peste 150 de „note informative de  valoare” semnate până în 1983

Ion Stancu a fost extrem de activ în ceea ce privește notele trimise Securității, din Germania. După cum se precizează într-un raport din 9 august 1983 privind pe informatorul  „SEVERUS”, acesta a furnizat, numai până la acea dată, „peste 150 de note informative de valoare, exploatate de U.M. 0544/225, Dir. I și cazurile aflate în lucru la noi.” Și acesta e un alt document ce o contrazice pe avocata lui Ion Stancu, Mihaela Bodârlău, când aceasta spune că „notele informative nici măcar nu interesau Securitatea.”
Continuăm cu încă un exemplu. În dosarul întocmit de CNSAS este prezentată o altă informare dată de Ion Stancu pe când se afla la bursa de studii din Germania (1982-1985) și care „se referă la E.M., doctor în filologie și filozofie, șeful creștinătății române din Occident, dar și șeful tipografiei Miorița, unde se tipăresc „cărți și materiale de propagandă anticomunistă.” În nota informativă, sursa SEVERUS indică atât adresa tipografiei, cât și pe directorul și unul dintre redactori în persoană. Ca o concluzie, pârâtul arată că scopul tipăriturilor editate de această tipografie este acela de a uni românii și de a-i înrăi împotriva politicii țării.”
În raportul din 8 februarie 1986, cu propunere de abandonare a informatorului Ion Stancu, conspirativ „SEVERUS”, semnat de către căpitanul Teodor Poenaru și maiorul Ioniță Gheorghe, se spune printre altele că acesta s-a dovedit „corect și sincer în raporturile cu organele noastre. A fost plecat de mai multe ori în străinătate, ultima dată în anul 1984, în R.F. Germania, venind în țară la data de 10 august 1985, când nu a mai primit aprobare din partea Patriarhiei pentru ultima etapă a doctoratului. Conducerea Patriarhiei Române îi reproșează că și-a chemat soția în R.F. Germania fără aprobare și a stat mai multă vreme fără încuviințarea autorităților superioare bisericești în această țară”. Și acest raport contrazice o altă motivație din recursul avocatei lui Ion Stancu, în sensul că aceasta susține exact invers: „că Securitatea îi reproșează recurentului că a chemat soția fără aprobare”. În realitate, Securitatea îl lăuda pentru zelul său (o dovedește nota de mai sus), iar cea care l-a taxat a fost Patriarhia.

Recompense de peste 7.000 de lei primite de la Securitate, între 1980 şi 1984

În fine, ultima dovadă și cea decisivă, că Ion Stancu-Severus nu a fost nicidecum forțat să devină informator al Securității și că a făcut-o  de bunăvoie și pentru bani se găsește în raportul înaintat de CNSAS la instanță pe baza a ceea ce a descoperit în arhivele Securității.  „Importanța deosebită a informațiilor pe care colaboratorul SEVERUS le-a furnizat organelor de securitate este întărită și de recompensele primite de acesta, începând cu anul 1980 (cadou în valoare de 120 lei în 1980, cadou în valoare de 300 lei în aprilie 1981, 300 lei+cadou de 200 lei în iulie 1981, 500 lei în septembrie 1981, 500 lei în octombrie 1981, 500 lei în noiembrie 1981, 500 lei în august 1982, 500 lei pentru procurarea produselor de artizanat cu ocazia plecării în străinătate în septembrie 1982, 1000 lei în august 1983, 500 lei în ianuarie 1984, 500 lei în februarie 1984, 1000 de lei în iulie 1984, 1000 lei în octombrie)”. De altfel, chiar Ion Stancu scrie de mână pe o chitanță că a primit 1000 lei de la „tov. Cornel Filip pentru activitatea informativă desfășurată.” (vezi facsimil). Cei de la CNSAS mai spun și că în ceea ce îl privește pe Ion Stancu – „prima condiție impusă de legiuitor pentru reținerea calității de colaborator al Securității prin furnizare de informații este îndeplinită. Și cea de-a doua condiție este asigurată deoarece nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate în raportul nostru nu rămâneau fără urmări. Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare (încălcarea dreptului la viață privată) și, prin urmare, a vizat această consecință. Spre exemplu, delațiunea pârâtului referitoare la manifestația anticomunistă pregătită de românii din R.F.G. a fost exploatată pe linia acțiunii „DIALOG 1984”. În concluzie, îndeplinește și cealaltă condiție impusă de legiuitor pentru reținerea calității de colaborator al Securității deoarece informațiile furnizate de domnul Stancu Ion au îngrădit dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor – art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.”
În Evanghelia după Matei se spune: „Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona (n.r. – în sensul de bunuri materiale).” Concluzionând cele de mai sus, se poate spune, fără îndoială, că preotul Ion Stancu a slujit trei domni: pe Dumnezeu, Banul și Securitatea. Și asta, indiferent care va fi verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție din primăvara anului viitor.
Material realizat de Denis Grigorescu