Fostul lider al Sindicatului Liber ARO, Gheorghe Apostu (foto), a ajuns inspector în cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Argeş, acolo unde lucrează de aproximativ un an. Cel care a condus timp de aproape 15 ani cea mai mare organizaţie sindicală de pe platforma industrială din Câmpulung a ajuns la al treilea loc de muncă, după cel de la uzină şi cel din cadrul Consiliului Judeţean. Inginer de profesie, Apostu a plecat de la ARO după intrarea uzinei în faliment, în 2006, şi a ajuns să lucreze în cadrul Agenţiei pentru Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a Judeţului Argeş, Serviciul de Dezvoltare Rurală, Patrimoniu Cultural şi Religios şi Dezvoltare Turistică. Instituţia se află în subordinea Consiliului Judeţean condus de către Constantin Nicolescu, liderul PSD fiind una dintre ţintele lui Apostu pe vremea când uzina ARO avea probleme. (C.I.B.)




0 Comentarii