Web Analytics
scris miercuri, 04.07.2012

Fostul Cinema Muscelul, focarul de infecţie din centrul Câmpulungului

Sunt ani de zile de când se tot vorbeşte de situaţia deplorabilă a fostelor cinematografe din Câmpulung, Balada şi Muscelul. Dacă pentru Cinematograful Balada s-a găsit soluţia de a fi sigilat, iar o parte închiriată pentru un second – hand, în cazul Cinematografului Muscelul, situat în centrul orașului, situaţia este una critică. Nici  nu se mai poate trece prin zonă fără a te ţine de nas din cauza mirosului îngrozitor de fecale şi urină. La cum arată se poate spune că proprietatea RADEF a devenit adăpost pentru aurolaci, dar şi un WC public prin care se plimbă în voie şobolani mai mari decât o pisică. Prin 2008 se punea problema ca cinematografele să fie trecute în administrarea primăriilor, care ar fi fost nevoite să le păstreze destinaţia de săli de cinema, totodată dotându-le şi reabilitându-le. Nişte costuri imense, care nu ar fi putut fi suportate de primării numai din vânzarea a două – trei bilete, în condiţiile în care sălile de cinema nu mai sunt la mare căutare. Mai mult de atât, Cinematograful Muscelul se află şi în litigiu, între un moştenitor şi RADEF existând proces pe rol.  Totuşi, nu numai pentru conservarea clădirii, ci şi pentru a feri zona de eventuale focare de infecţie, RADEF ar putea să găsească soluţia de a-şi face curăţenie în ogradă şi de a ţine uşile cinematografului ferecate. Ioana Ştefan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Incendiu la Dragoslavele

Pe parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și...

Ultimele articole

CS Mioveni, victorie de moral

Astăzi, în cadrul etapei a 13-a din Liga 2, CS Mioveni a obținut o victorie de moral, pe propriul...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită