Web Analytics
scris luni, 11.09.2023

„Festivalul Țuicii” de la Coșești, o ediție reușită, cu expoziții, degustări și paradă ecvestră

Sâmbătă și duminică, pe Valea Păcurarului din Coșești a avut loc o nouă ediție a „Festivalului țuicii”.

„Festivalul Țuicii” de la Coșești, o ediție reușită, cu expoziții, degustări și paradă ecvestră

Primarul Nicolae Pană, Primăria și Consiliul Local au reușit să organizeze și în acest an o manifestare la care numeroși invitați s-au bucurat de expoziții, degustări, puncte gastronomice foarte apreciate, dar și de programe muzicale pentru toate vârstele.

Citește și: România „educată“. Peste 3.400 de profesori se vor afla la catedră fără a avea studii necesare postului!

Un punct de atracție a fost parada ecvestră care a început din dreptul primăriei și a urmat drumul către Valea Păcurarului.

“Festivalul Țuicii” de la Coșești a devenit o frumoasă tradiţie, atât pe plan local, cât şi naţional, continuând campania de recunoaştere a ţuicii drept băutură tradiţională românească, dar şi a celorlalte produse şi meşteşuguri tradiţionale specifice zonei – a transmis PSD Argeș pe pagina de Facebook.

Alături de oamenii locului s-a aflat o numeroasă echipă a PSD Argeș. Este vorba despre deputatul Simona Bucura Oprescu – ministru al Muncii și Solidarității Sociale, Ion Mînzînă – președintele Consiliului Județean Argeș și al #PSD Argeș, senatorii Cristina Stocheci și Ovidiu Puiu, deputații Nicolae Pavelescu, Nicolae Georgescu și Remus Mihalcea, subprefectul Ciprian Neculăescu, vicepreședinții Consiliului Județean Argeș Adrian Dumitru Buhiu și Marius Nicolaescu, primarii Eugeniu Pătru – Pietroșani, Ion Gârleanu – Bogați, Cristian Hristu Dică – Vlădești, Gabi Ștefănoiu – Stâlpeni, Florin Proca – Berevoești, administratorul public al județului, Cristi Puiu, administratorul public al orașului Mioveni, Aurel Costache, consilierii județeni Ramona Nițoiu, Monalisa Ioniță, Nicoleta Nicolescu, Aurel Iacșa, Vasile Negoescu, Marilena Ionescu, viceprimarul comunei Stâlpeni, Mariana Machedon, consilieri locali din Mioveni, Coșești și Domnești, precum și secretarii tehnici Ghiorghe Vătășescu, Toma Nicodim, Augustin Tudoreci.

„Felicitări primarului Nicolae Pană și gospodarilor din Coșești pentru această sărbătoare reușită!” – a transmis PSD Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *