Web Analytics
scris joi, 03.06.2021

„Festivalul Tinereţii”, în două seri la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Pitești organizează joi, 3 iunie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncțional, prima ediție a Festivalului Tinereții. Festivalul este organizat în două seri: joi, concert simfonic, și vineri, concert de jazz și pop. Alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, vor urca pe scenă tineri interpreți, elevi ai liceelor de artă din țară: Raluca Gheboianu (violoncel), Mădălina Sima (violă), Ioana Tomescu (clarinet), Florentina Stoica (vioară) și Valențiu-Constantin Grigorescu (pian).

În program: J. S. Bach – Concertul în do minor pentru violoncel și orchestră (partea I), Stamitz – Concertul în Re major pentru violă și orchestră (partea I), Donato Lovreglio – Fantezia Traviata pentru clarinet și orchestră, Bruch – Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră (părțile II și III) și Beethoven – Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră (partea I). La concert este permis accesul doar pentru 50% din public. Spectatorii vor purta pe tot parcursul concertului masca de protecție.
M.S.

Citește și Cinci compoziții în premieră locală la Filarmonica Pitești

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...