Web Analytics

Femeile din Sud Muntenia pot face testul Papanicolau, gratuit, la Maternitatea Polizu

de | 7.06.2022 16:13 | Actualitate

Începând de astăzi, 7 Iunie, Centrul de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin finanțat prin proiectul SCCUT implementat de INSMC este funcțional. Astfel femeile domiciliate în județele Regiunii Sud-Muntenia: Argeș, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Giurgiu, Prahova și Teleorman, vor beneficia de testare gratuită HPV și Babeș Papanicolau. 

Citește și: Testul Babeş-Papanicolau, gratuit la SJU Pitești

Testările Babeș – Papanicolau și HPV se realizează în cadrul cabinetului de testare și colposcopie al Centrului de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin, INSMC, strada Gheorghe Polizu nr. 38 – 52 București de luni până joi, în intervalul orar 14:00-16:00. 

Femeile se pot programa la o testare gratuită Babeș-Papanicolau (pentru categoria de vârstă 24-29 de ani) sau HPV (pentru categoria de vârstă 30-64 de ani). 

Programările se pot face telefonic, de luni până vineri, între orele 08:00 – 14:00 la numărul 0758.025.706. 

Femeile sunt așteptate să se prezinte în baza programării și sunt rugate să aibă asupra lor un act de identitate pentru a atesta că sunt domiciliate în judeţele din aria de acoperire a proiectului Screening pentru Cancerul de Col Uterin şi Tratament Precoce (SCCUT) – Regiunea Sud Muntenia. 

Citește și: Mioveni. 280 de femei au beneficiat gratuit de teste Papanicolau și HPV

”Suntem bucuroși să anunțăm deschiderea Centrului de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin în cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu-Rusescu”, care va oferi testări gratuite femeilor cu domiciliul în Regiunea Sud Muntenia. Le așteptăm, cu drag, în număr cât mai mare, să efectueze teste Babeș Papanicolau sau HPV, recoltate și interpretate de cei mai buni profesioniști în ginecologie și anatomopatologie, specialiști ai Institutului nostru. Aceste testări oferite prin proiectul SCCUT au menirea să depisteze leziuni ale colului uterin, pe care le putem trata, dacă sunt descoperite în stadii incipiente. În paralel cu deschiderea acestui centru de prevenție, continuă afilierea entităților medicale din județele din Sud Muntenia unde femeile din cele 7 județe din regiune pot merge pentru recoltări. Probele se transportă la București și se interpretează la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului”, a declarat Dr. Adriana Ciuvică, manager al proiectului SCCUT, doctor în științe medicale.

Citește și:Argeșencele pot face gratuit testul Babeș Papanicolau și HPV

Proiectul Screening pentru Cancerul de Col Uterin şi Tratament Precoce (SCCUT)*, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, continuă să se dezvolte și să ofere servicii medicale de calitate femeilor din Regiunea Sud Muntenia. SCCUT este un program complex de prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin, oferind investigaţii medicale gratuite pentru 170.001 femei.

Anual, peste 1.800 de femei mor în România ca urmare a cancerului de col uterin și aproape 3.400 sunt diagnosticate cu această boală. Incidența este de 2,5 ori mai mare de-cât media UE-27, iar rata mortalităţii de peste 4 ori mai mare. Incidența poate fi însă redusă cu până la 80% ca urmare a programelor de screening la nivel populațional, însă în România atât depistarea timpurie, cât şi prevenţia rămân la un nivel foarte redus, în special în rândul grupurilor vulnerabile.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *