Web Analytics
scris miercuri, 21.06.2023

Expoziție de artă plastică la Muzeul Golești. „Spațiu și Timp”

În perioada 13 iunie – 1 iulie este deschisă publicului larg expoziția de artă plastică Spațiu și Timp, realizată în cadrul unui parteneriat de colaborare culturală inițiat de Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și Asociația Centrul Cultural HDU București. Vernisajul va avea loc vineri, 23 iunie, la ora 15.

Expoziție de artă plastică la Muzeul Golești. „Spațiu și Timp”

Citește și: Concert de jazz-pop la Filarmonica Pitești. Festivalul Tinerilor

Expoziția prezintă o selecție din lucrările artiștilor membri ai Asociatiei CCHDU și a invitaților acestora expuse în Sala de Artă Contemporană a Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești, potrivit unui comunicat de presă remis redacției noastre.

Selecția de lucrări din spațiul muzeal cuprinde opere de pictură, sculptură, grafică, arte textile (fotografie, new media etc) ale artiștilor români și străini care sunt grupați prin legături ale spațiului de lucru în comunitatea studiourilor de creație și, în același timp, diferiți prin parcursul unui proces creativ individual, autentic și unic al artei fiecăruia dintre ei.


Asociația Centrul Cultural HDU București este fondată în 2011 și de-a lungul timpului a desfășurat o activitate culturală bogată ca un grup creativ explorând și comunicând prin artă. Timpul parcurs de fiecare artist până astăzi, în anul 2023, a marcat personalitatea, a construit imaginea și a definit expresia individuală unică în diversitatea posibilităților de mobilitate și comunicare deschise de tehnologia contemporană – după cum ne comunică organizatorii.

Scopul acestui eveniment este acela de a valorifica, prin expunere, creațiile artistice realizate de artistii din Centrul Cultural HDU București care se prezintă, acum și aici, ca o instituție culturală în care creația artistică a urmat drumul interconectării și sensibilizării publicului de toate vârstele, încercând să se plaseze în liniile promovării creației contemporane, fiind un constant susținător al schimburilor interculturale, dialogului cu arta și tradiția, precum și al valorilor educaționale pe care le conține fenomenul artistic.


Expoziția subliniază diversele puncte de vedere ale celor 14 artiști selectați, aflați într-un context expozițional inedit, cu referințe de cultură și tradiție românească profundă, solicitând publicului un exercițiu de armonizare și completarea coerentă cu elemente originale specifice fiecărui artist prezent în spațiul istoric al conacului de la Golești.


Expozanți:  Doru Drăgușin, Bogdan Breza, Elena Anton, Nelu Predoi, Raluca Casaru, Mihai Marin Cîrstea, Constantin Mîrzea, Viorica Slădescu, Pedro Gonzales Montaño, Violeta Carp, Diana Brăescu, Ilie Chioibaș, Ioana Budeș, Ernest Budeș.

Organizatori & Parteneri:
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Asociația Centrul Cultural HDU București, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii al Universității București.

Documentare eveniment: Diana Brăescu și Mihai Milea.
Proiectul este realizat de muzeograf-curator Nicoleta Popa.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *