Web Analytics
scris vineri, 01.05.2026

Alina Gorghiu solicită redeschiderea Transfăgărășanului

„A sosit momentul când vremea permite ca deszăpezirea pe Transfăgărășan să înceapă. Este un moment important pentru Argeș și turismul românesc, iar redeschiderea rapidă a circulației trebuie să fie o prioritate pentru autorități.

Transfăgărășanul nu este doar un drum spectaculos, ci un motor economic real pentru județ. Fiecare zi în care acest drum rămâne închis înseamnă pierderi pentru turism, pentru antreprenorii locali și pentru întreaga economie a zonei.

De aceea, Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, solicită public conducerii CNAIR și structurilor responsabile, inclusiv SDN Pitești, să accelereze lucrările și să trateze redeschiderea Transfăgărășanului ca pe o urgență. Este nevoie de mobilizare, ritm și rezultate.

În același timp, trebuie să depășim logica intervențiilor sezoniere. Transfăgărășanul are nevoie de investiții serioase în infrastructură, de sisteme moderne de monitorizare și de soluții care să permită extinderea perioadei de funcționare în condiții de siguranță.

În contextul dezvoltării infrastructurii mari, inclusiv apropierea finalizării autostrăzii A1, Argeșul are șansa de a deveni un punct major pe harta turistică a României. Dar această șansă trebuie valorificată prin decizii rapide și acțiuni concrete.

Transfăgărășanul trebuie tratat ca ceea ce este: un obiectiv strategic național”, afirmă Alina Gorghiu, președinte PNL Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită