# Tabăra media, ediţia a III-a, organizată de A.D.I Servsal Argeş # Directorul Gabriel Moiceanu şi echipa sa au îmbinat utilul cu plăcutul: şi-au prezentat activitatea de excepţie şi apoi i-au răsfăţat pe jurnalişti cu un program eco-montan din care n-a lipsit adrenalina

Reprezentanți ai presei scrise și audio-vizuale din județ au fost invitați de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Argeș ( A.D.I. Servsal), între 7-9 august, la ”Tabăra media”, ediția a III-a. Au fost dezbătute ultimele noutăți în ceea ce privește studiile și legislația în domeniul protecției mediului și managementul deșeurilor, dar și modalitățile de promovare a acestora, precum și a acțiunilor de conștientizare publică. Au fost discutate, de asemenea, modele de bună practică în ce privește comunicarea instituțională sau comunicarea cu publicul prin intermediul mass-media.
Sesiunea de comunicări a fost deschisă de Gabriel Moiceanu şi Liliana Nichita de la Ecorom Ambalaje
Programul „Taberei media” a debutat vineri, 7 august, la ora 14.00, cu vizita în zona de picnic Arefu. Aici, echipa A.D.I. Servsal, condusă de Gabriel Moiceanu, le-a prezentat ziariștilor una dintre cele mai funcționale și căutate zone de picnic din țară, poziționată într-o zonă turistică de grație, în vecinătatea cetății Poienari și la urcarea spre barajul Vidraru. Seara primei zile i-a găsit pe ziarişti cazaţi pe Transfăgărăşan, la cota 1400, la pensiunea de trei stele Conacul Ursului. A doua zi, sâmbătă 8 august, a avut loc o sesiune de comunicare urmată de dezbateri pe temele propuse. Astfel, directorul A.D.I. Servsal Argeş, Gabriel Moiceanu, a vorbit despre „Managementul integrat al deșeurilor în județul Argeș”. El a prezentat acţiunile derulate anul trecut de instituția pe care o conduce, dintre care enumerăm: concursul „Școala Reciclării”, care a atras anul acesta aproape 1.000 de copii, Topoloveni- Orașul Verde, acțiune în care s-au implicat peste 600 de elevi și profesori şi „Argeșul curat”, proiect care a vizat ecologizarea tuturor albiilor râurilor din județ. A vorbit apoi Liliana Nichita, director în cadrul Ecorom Ambalaje, care a conferenţiat despre „Proiecte şi parteneriate în cadrul campaniilor de informare şi conştientizare publică”. Sesiunea a continuat cu un material prezentat de profesorul Sorin Fianu de la Universitatea Piteşti, care a oferit jurnaliştilor detaliile unui proiect derulat cu sprijinul A.D.I. Servsal Argeş. Sesiunea a fost încheiată de Cristache Toculeţ, ofiţer prevenire şi purtător de cuvânt al Jandarmeriei Argeş, care a vorbit despre parteneriatul dintre instituţia pe care o reprezintă şi A.D.I. Servsal Argeş.
Expediţie la stâna turistică din Poienile Paltinului, la un grătar pregătit de alpinistul Relu Nica
După amiaza, ziariştii şi organizatorii au pornit în expediţie la cota 1600 m, la stâna turistică „Poienile paltinului”, pe traseul spre Vârful Călţun. După o ascensiune de circa o oră, ziariştii au fost aşteptaţi la stână de cunoscutul alpinist Relu Nica, cel care a construit hotelul de gheaţă de la Bîlea Lac şi care l-a însoţit, de curând, în expediţia acestuia în Făgăraş, pe „supravieţuitorul” Les Stroud, protagonistul seriei „Survivorman” difuzate pe canalul Discovery. Folosindu-se de o macetă din dotarea armatei americane, dar şi de un cuţit personalizat, cu numele lui Les Stroud, Relu Nica a tăiat crengi şi toate cele necesare pentru pregătirea grătarului. Cei de la A.D.I. Servsal au venit cu ţuica, iar ziarisţii cu buna dispoziţie şi astfel a rezultat o sâmbătă după amiază memorabilă, probabil una dintre cele mai memorabile din istoria presei argeşene. Şi cum adrenalina nu putea să lipsească dintr-o astfel de expediţie, la întoarcere, Relu Nica le-a arătat gazetarilor urme proaspete de labă de urs. Semn că un mascul sau o femelă trecuse pe acelaşi traseu, înaintea noastră, şi toţi trebuia să fim cu ochii în patru.
Foc de tabără cu bulz, grătar şi clătite
Am ajuns cu bine la cabană, iar seara organizatorii ne-au răsfăţat cu bulz, grătar şi clătite în jurul unui superb foc de tabără care a luminat cerul până spre ora două din noapte. A doua zi, micul dejun, urmat de impresii şi concluzii până spre prânz, când ne-am pornit spre Piteşti. Mulţumim A.D.I. Servsal Argeş, lui Gabriel Moiceanu şi echipei sale fantastice, adică unor oameni tineri, iubitori de natură şi de ecologie şi, mai presus de toate, profesionişti în meseria lor. Ne vedem la anul!
Material realizat de Gabriel Grigore




0 Comentarii