Sâmbăta trecută, zi de mare veselie şi distracţie în familiile avocaţilor Alina Hera şi Sergiu Dură. Însoţiţi de alaiul de oaspeţi, de naşi şi de familii, cei doi tineri şi-au unit destinele în faţa altarului Bisericii Sfânta Vineri. Imediat după ce au coborât din limuzina Lincoln, mirii au păşit în biserică pe covorul roşu aşternut la intrare. Mireasa a fost condusă la altar de către tatăl ei, Mihai Hera, iar mirele a fost secondat de cele două naşe, Loredana Mortensen, naşa de botez a miresei şi Gabriela Iordache, vicepreşedinta Judecătoriei Piteşti. Cei doi naşi, americanul Steven Mortensen şi executorul judecătoresc Ion Iordache i-au asistat, alături de soţiile lor, pe miri la oficierea cununiei religioase, asumându-şi la modul cel mai serios rolul de părinţi spirituali. La ceremonie au venit şi foarte mulţi profesori de la Facultatea de Drept, cărora Alina Hera le fusese studentă. Evenimentul a fost pregătit în cel mai mic detaliu, pentru a mulţumi şi cele mai pretenţioase gusturi. După ce preotul a perfectat uniunea religioasă a celor doi tineri, a urmat o sesiune foto în curtea bisericii, iar apoi invitaţii s-au îndreptat către Restaurantul Victoria, pentru distracţie, masă şi dans. Ambientul muzical a fost asigurat de către virtuozi ai Filarmonicii piteştene, iar solista Cristina Turcu Preda i-a ridicat la joc pe oaspeţi. Le urăm şi noi tinerilor căsătoriţi „Casă de piatră!” şi o viaţă fericită şi îndelungată împreună. (Adriana Gândilă)

FC Argeș n-a putut opri Rapidul. Revenire cu trac în Superliga
Vineri, 11 iulie, în cadrul primei etape din Superliga, FC Argeș și Rapid București s-au întâlnit...
0 Comentarii