Începând de duminică, 22 septembrie, la Schitul „Sf. Neagoe Basarab” de la Vlădești are loc sărbătoarea hramului, cu participarea arhiepiscopului Calinic și a călugărilor de pe Muntele Athos de la Schitul Lacu – Chilia Bună Vestire.
Sărbătoarea va dura până vineri, 27 septembrie, cu slujbe de liturghie, priveghi și parastas. Despre eveniment am stat de vorbă cu părintele protosinghel Cosma Giosanu, starețul așezământului monahal. Acesta ne-a făcut destăinuiri despre provocările zidirii unui asemenea așezământ după tipicul athonit, cum a vrut să plece de la Vlădești după ce a început proiectul, cum l-a cunoscut și ce l-a atras la părintele Cleopa și despre ispitele din viața sa…
Sunteți, în aceste zile, gazda comunității creștinești deja formate în jurul viitoare mănăstiri de la Vlădești și a părinților athoniți care au venit la sărbătoarea hramului. Cine sunt oaspeții de la Sfântul Munte Arthos?
– Deja, de săptămâna trecută, sunt aici la noi părintele stareț Ștefan Nuțescu și o parte din părinții din obștea lui. Părintele Ștefan Nuțescu a fost secretarul mănăstirii din Sihăstria. El a intrat în mănăstire în ’75 și a plecat în Muntele Athos în ’84. Iar părintele David, care este iconom la Sfântul Munte, a fost ucenicul părintelui Cleopa și al părintelui Ioil Gheorghiu, un alt stareț al mănăstirii Sihăstria. Părintele Ioan de la Schitul Lacu, cel care este protpsaltul de acolo, e și el venit aicea, la noi. Și trebuie să mai vină părintele Irinel, care este de la o altă chilie, dar plecat tot de la Sihăstrie.
„În timpul pandemiei, părinții de la Muntele Athos s-au gândit în mod serios să se întoarcă în România”
Cum s-a născut proiectul de la Vlădești? Cum v-a venit ideea să aduceți Athosul în România?
– Au fost mai multe idei care au fuzionat, pentru că mai mulți credincioși, mai mulți români care merg în muntele Athos, și-au exprimat dorința față de părintele stareț de a face o mănăstire aici, în România, cu un program apropiat de cel din Muntele Athos. Și chiar mitropolitul Teofan de la Iași a insistat la Geronda Ștefan să îi dea o mănăstire din Moldova, să vină cu obștea din Muntele Athos. Dar Gheronda Ștefan nu s-a putut hotărî fiindcă a venit pandemia. În timpul pandemiei, părinții s-au gândit în mod serios să se întoarcă în România. Au insistat la mine pentru că eu am mers des la Muntele Athos, în ’96 – ’97 am stat un an și jumătate în muntele Athos și adeseori mergeam acolo câte o lună, câte două sau câte trei luni. La un moment dat am făcut un curs de limbă greacă la Tesalonic și am stat acolo un an și jumătate și atunci iarăși am stabilit niște legături și cu mănăstirile grecești și, într-un fel, aveam dorința aceasta. Mi-aș fi dorit undeva la Sihăstria să fac un paraclis, o chiliuță, ca în Sfâtul Munte, ca un loc de retragere, pentru părinții din Sihăstrie. Și discutând cu părinții din Sfântul Munte, ei știau gândul acesta al meu, atunci m-au coptat în echipa aceasta. Mi-a venit foarte greu să plec de la Sihăstrie, după 34 de ani de viețuire acolo, dar Înalt PreaSfințitul Calinic a discutat cu Înalt PreaSfințitul Teofan, mitropolitul de la Iași, care mi-a dat binecuvântare și mi-a spus să încerc să fac ceva. Dacă reușești să faci bine, dacă nu, te aștept să vii înapoi la Sihăstria, în Moldova, mi-a spus. Și atunci am zis: hai să încerc!
„Primul an a fost cumplit pentru mine… mă gândeam să mă întorc înapoi la Sihăstria”
În această perioadă de un an de zile ați reușit să construiți destul de mult, iar sfântul lăcaș parcă se ridică printr-o minune…
– Ce se face cu binecuvântare, totul merge bine cu voia lui Dumnezeu. Da, toată lumea se minunează cât de repede merg lucrurile. Primul an a fost cumplit pentru mine, veneam dintr-o obște în care am viețuit atâta timp, bine organizată, cu program mânăstiresc, iar aici când am venit, un an de zile nu am avut slujbe, am fost aproape singur. Însă am reușit într-o jumătate de an să fac o bisericuță și o incintă de mănăstire cu o biserică provizorie, cu niște chiliii provizorii și am început să slujim Sfânta Liturghie zilnic. Și, din acest moment, lucrurile s-au schimbat, adică am prins curaj, au început să vină niște frați care au fost alături de mine, au început să vină oameni și deja lucrurile au prins culoare, au început să aibă conținut. Chiar și lumea spune că simte o bucurie, liniște, pace, când vine aici în zonă, și asta este numai rodul slujbelor care se fac. Și nădăjduim să putem să mergem mai departe, Acum, Înaltul Calinic (duminică, 22 septembrie, n.red) ne-a binecuvântat și ne-a mai hirotonit un preot, este un părinte de mir, jurist de profesie, care a venit cu familia și s-a stabilit aici în sat.
Care va fi costul final al întregului proiect?
– Nu am făcut o estimare, programul este mai amplu, facem mai întâi biserica, apoi corpul de chilii din jurul bisericii. Alături de mănăstire vrem să facem o clădire separată care să fie destinată exclusiv monahilor, deci laicii, bărbați sau femei, nu vor avea acces, un loc de liniștire chiar alături de mănăstire, cu o împrejmuire cu un zid de doi metri și jumătate, să fie un loc doar pentru călugări. Apoi vrem să facem și o casă de oaspeți, dar acum noi ne concentrăm pe biserică, iar ansamblul acesta monahal, în funcție de cum vom avea bani. Nu avem un plan anume, acestea în timp vor veni de la sine. Nu avem un anumit număr de călugări. Multe lucruri nu le pot anticipa. Voi munci și voi încerca să fac ceva, cât pot, Dumnezeu îmi va călăuzi pașii. Ziua de mâine nu este a mea. Eu lucrez pentru ziua de astăzi.
Vă considerați creierul, sufletul sau inima mănăstirii?
– Nu aș putea zice asta. Consider pe părintele David de la Muntele Athos că el este inima, o persoană care îi însuflețește pe toți și adeseori când m-am poticnit și chiar mă gândeam să mă întorc înapoi în Moldova, la Sihăstria, părintele a fost cel care m-a îmbărbătat.
Citește și ÎPS Calinic Argeşeanul, întâlnire emoţionantă cu fosta sa profesoară de română
„La 16 ani am prins drag de părintele Cleopa şi am zis că nu mă mai despart de părintele acesta!”
Când au fost și cine v-a îndrumat primii dumneavoastră pași spre mănăstire…
– Eram un copil când am intrat în mănăstire, la 16 ani, în 1989. Când l-am cunoscut pe părintele Cleopa am prins un drag de dânsul, încât am zis că eu nu vreau să mai plec de lângă părintele acesta. Și chiar mi-aduc aminte că, fiind intrat de mai multe zile în mănăstire, era un bătrân, un academician care sătea vara la Sihăstria câte o lună de zile și m-a văzut pe acolo și m-a întrebat ce caut eu acolo. I-am spus că vreau să mă fac călugăr. M-a întrebat dacă știu ce înseamnă lucrul acesta. I-am spus foarte hotărât că vreau să mă fac ca părintele Cleopa. A zâmbit, a zis că Dumnezeu o să îmi ajute, dar nu crede că realizez ceea ce vreau să fac. Ulterior, când am dat de multe greutăți, de multe ispite în mănăstire, mi-am adus aminte de această întâmplare.
Părintele Cleopa a fost un om foarte vesel, un om hâtru, aș putea spune, un om foarte liber și foarte milostiv, lucru pe care nu l-am văzut doar la părintele Cleopa, ci și la marii părinți pe care i-am cunoscut în viață, părintele Iustin Pîrvu pe care l-am cunoscut de când aveam zece ani. Oameni dezinteresați total. Când plecam la drum, mă duceam la părintele Cleopa să îmi dea o binecuvântare, adică să îmi facă o cruce pe cap și să se roage pentru mine. Și părintele, după ce îmi dădea binecuvântarea, striga la părintele David, ucenicul de chilie, să îi aducă traista de pomelnice, băga mâna în traistă și nu se uita niciodată cât dădea. Nu punea preț pe lucrurile materiale.
Cum se face că, din fragedă copilărie, ați ajuns în preajma călugărilor? V-au îndrumat părinții dumneavoastră?
– Satul nostru, situat undeva lângă Iași, se numește Munteni, este un sat în care au fost împroprietăririle făcute de Cuza pe pământurile mănăstirilor și oameni din zona de munte au primit acolo, printre care și bunicii părintelui Iustin. Părintele Iustin Pârvu a copilărit acolo, se cunoștea cu părinții mei, cu bunicii noștri. Deja noi eram a patra generație care mergeam la părintele Iustin, după ce a venit din pușcărie. Mergeau bunica, mama, la părintele Iustin, la părintele Paisie, la părintele Cleopa… Nașa mea de botez era croitoreasă, venea peste munte la Sihăstria și cosea lenjerie, haine, pentru părinții de acolo. Eu, când m-am dus la Sihăstria, am primit ascultare de croitor. 15 ani am fost croitor acolo. Sunt niște taine….
Sunt niște taine, într-adevăr… Au mai fost și alte semne?
– Mi-aduc aminte când îmi spunea mama mea că era însărcinată cu mine și a avut un vis când mergea la mânăstirea Sihăstria, călătorea cu o prietenă bună din sat. Nu știa că va avea fată sau băiat. În momentul în care mergea de la mănăstirea Secu spre Sihăstria, în vis, a ieșit un bătrân din pădure și i-a zis: «Vei avea un băiat și trebuie să mi-l dai mie la mănăstire!» Mama mea i-a zis: «Da, ți-l dau cu drag!». Lucrul acesta mi l-a spus mai târziu, când eram deja la mănăstire. De asemenea, îmi aduc aminte, tot mama mi-a povestit și tot mai târziu, când eram deja călugăr. Că la două-trei zile după ce am plecat la mănăstire, deodată, pe când era în casă și se ruga, au intrat pe geam niște pisici negre, au început să fugă prin casă și au zis: «Unde este?» Întrebau de mine. Mama s-a speriat și le-a spus: «A plecat la mănăstire». Au spus: «Ne ducem după dânsul…» Probabil a fost o vedenie, dar zic sfinții părinți că pe un mirean îl luptă un demon, iar pe un călugăr, șapte demoni… Și, vedeți, în armată, generalii și comandanții sunt căutați de dușmani…
Citește și Stareţul mănăstirii athonite Lacu a slujit la Miceşti
0 Comentarii