Web Analytics

articol scris vineri, 13 martie 2026

E de îngrijorare! Doar 50% din adăposturile de protecţie civilă din Argeş sunt operative

Trăim vremuri grele, ca să folosesc un clișeu de dată recentă, și asta nu doar din cauza abuzurilor guvernanților, foști și actuali. Sunt vremuri de războaie provocate tot de politicieni, iar amenințările nu sunt atât de departe. Dincolo de efectele economice provocate de conflictele din Ucraina și Iran se află avertizările de atac, fie el și întâmplător. Iar protecția din acest punct de vedere este afectată de dezinteresul acelorași politicieni care ne-au condus și ne conduc. În țara noastră sunt operative mai puțin de jumătate din adăposturile de protecție civilă, iar cele care pot fi utilizate nu au, de regulă, condiții normale de cazare. Iar Argeșul nu face excepție din acest punct de vedere.

Potrivit unui raport al Curții de Conturi publicat anul trecut, la nivelul anului 2023 doar 49,86% din adăposturile civile din România sunt operative. Gradul de operaționalizare al acestora diferă de la județ la județ. Covasna și Maramureș au 100% eficiență din acest punct de vedere, în timp ce județul Neamț înregistrează un grad de operaționalizare de doar 1%. Argeșul se încadrează în media națională, cu un procent de 50% de siguranță. Conform evidenței Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în județul nostru sunt 56 de adăposturi publice operative, 74 publice neoperative, 22 private operative și 4 adăposturi private neoperative. La nivel de municipiu reședință de județ situația este și mai gravă. Gradul de operaționalizare al adăposturilor din Pitești este de doar 38%. Sunt 98 de adăposturi publice și doar 31 sunt operative și 11 private, 10 fiind disponibile.

Din totalul de 102 localități argeșene, doar 13 dispun de adăposturi. Acestea se află la Pitești, Moșoaia, Bradu, Oarja, Suseni, Micești, Câmpulung, Topoloveni, Costești, Mioveni, Curtea de Argeș, Șuici și Corbi. Asta înseamnă că, luând în considerare doar adăposturile operative, la nivel de județ acestea pot găzdui doar 1,29% din totalul populației din Argeș!
Raportul de audit al Curții de Conturi întocmit pe această temă a fost denumit ”Adăposturile de protecție civilă între realitate și necesitate”. Iar concluzia este că, citez, ”lipsa condițiilor necesare protejării populației în situație de conflict armat indică nevoie reproiectării sistemului național de adăpostire”. Doar că, deocamdată, suntem preocupați de ”turul doi înapoi” și de pensiile speciale ce nu pot fi tăiate!
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și „Info de La Napoli”, ultima manea a lui Dani Mocanu despre procuroarea din Piteşti „care stătea cu sânii scoşi în faţa mea”

Citește și Scandal cât casa după dosarul eşuat al traficantului de droguri „Alex Copil Bătrân”. Denunţătorul de serviciu al DIICOT Piteşti a fost trimis în judecată de DIICOT, structura centrală, pentru ticluire de probe

Citește și Din ciclul „Sunt uituc, dar mă tratez”. Patronul de la Hotel „Apulum” Mioveni, judecat pentru conducere fără permis

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete