# Exclusiv. Interviu cu medicul de la Spitalul Judeţean depistat cu Coronavirus şi internat la Mioveni # „Doamnei manager îi trebuia un țap ispășitor pentru situația creată. Și cel mai la îndemână am fost eu, pentru că tușeam” # „E aberant să spui că un medic a adus virusul în Spitalul Județean” # „Pacienții care vin în spital nu știu întotdeauna că sunt infectați” # Triajul epidemiologic care se face în Spitalul Județean are eficiență redusă și riscul ca un pacient infectat să scape prin plasa largă e foarte mare”  # Singurul filtru eficient 100% e să testăm toți pacienții la intrarea în spital, iar eu am atras atenția în repetate rânduri, mai ales pentru pacienții hemodializați care intră în secția noastră” # „De ce să ne ascundem după deget? Nu se protejează nimeni, nu există echipament adecvat” # „De la început ni s-a atras atenția de către conducerea spitalului că avem echipament puțin și că trebuie să-l utilizăm judicios și numai în situațiile în care pacienții sunt suspecți” # „De unde să știi că pacientul e suspect de Covid, atâta vreme cât el a trecut de triajul epidemiologic de la intrarea în Spitalul Județean?”

# Puteți evalua lucid ce vi s-a întâmplat, de la infectarea dvs. cu Covid la acuzația că dvs. ați fi transmis coronavirusul în Spitalul Județean?
– Este aberant să spui că un medic a adus virusul în Spitalul Județean. Virusul contaminează personalul medical care intră în contact cu pacienții. Iar pacienții care vin în spital nu știu întotdeauna că sunt infectați. Prin urmare, triajul epidemiologic care se face, se face pe niște baze pur teoretice, informaționale, pe criterii verbale și scrise, e un triaj epidemiologic cu eficiență redusă. Prin urmare, riscul să scape prin plasa acestui triaj epidemiologic un pacient care este purtător de virus, fără ca el să fie conștient de treaba asta, este foarte mare. Ca urmare, singura posibilitate de a crea un filtru eficient sută la sută pentru acești pacienţi la intrarea în spital este testarea tuturor pacienților. Sau cel puțin a tuturor pacienților suspecți sau care sunt susceptibili de a primi acest virus, după cum eu am atras atenţia în repetate rânduri, mai ales pentru cei hemodializați care intră în secția noastră…
# Cui ați atras atenția?
– Am discutat cu toți colegii, inclusiv cu domnul dr. Constantinescu (Teodor Constantinescu, fostul director medical. n.red.). Au fost discuții verbale, e adevărat, toată lumea era conștientă de acest risc, însă nu aveam baza materială să ne luăm măsuri de protecție. În sensul că nu aveam teste, nu aveam cum să testăm pacienții la internare. Înțelegeți? Aici e practic toată treaba…
# Asta cu protecția cadrelor medicale și echipamentele de protecție va fi o altă întrebare, acum vreau să lămurim altceva. O parte importantă a celor care vă arată cu degetul vă întreabă de ce nu v-ați testat în momentul în care au apărut simptomele, tusea. De ce nu v-ați oprit atunci?
– Bun, atunci terminăm cu prima parte, cea care se referă la cum a ajuns virusul în spital, fiindcă v-am explicat problema cu filtrul epidemiologic. Anume că, indiferent cât de strânsă ar fi această plasă, riscul aducerii virusului în spital e foarte mare.

„Tusea am luat-o de la copil și nu era o tuse cu simptome de Covid”

# Revin. De ce nu v-ați oprit din activitate și testat când ați avut primele simptome de tuse? Că asta vi se reproșează…
– Să vă explic. Am avut copilul bolnav în luna martie, am un copil mic, de câțiva ani. Am trei copii și cel mai mic a fost bolnav, a fost febril, am dormit cu el, l-am mângâiat și l-am îngrijit. Am stat cu el peste noapte, peste zi mai puțin, că stătea soția, în funcție de program, sau bona, care rămânea când nu eram noi acasă. Rețineți, copilul meu a fost bolnav cu mult înainte de ceea ce s-a întâmplat în spital, undeva între începutul lunii și jumătatea lunii martie. Copilul meu a făcut atunci două zile de febră, iar eu am preluat această treabă și am avut câteva zile de tuse, înțelegeți? Ei bine, am rămas cu o tuse rebelă din momentul respectiv, al răcelii copilului. Gândiți-vă la un singur lucru! Eu sunt un om care lucrează de dimineața până seara, fără să știu ce-i sâmbăta, ce-i duminica. Și munca mea nu e tocmai ușoară. E foarte solicitantă, atât fizic, cât și intelectual. Și în momentul când ajung acasă mai trebuie să mă ocup și de altceva în afara treburilor de la spital, că am și alte obligații contractuale față de pacienți și apoi mai vine și obligația față de copil, care e mic și îmi reclamă și el atenția. Trebuie să stau cu el, să mă ocup de el, să-i citesc, să-i povestesc, să mă joc cu el…. să facem jocuri interactive. Și de multe ori copilul, având în vedere că îi e dor de mine, de peste zi, se culcă târziu… după ora 12 noaptea, iar eu dimineața mă întorc la serviciu și reiau activitatea până seara. Vă dați seama că este o activitate consumativă, care, practic, la un moment dat, te pune pe butuci. Eu n-am avut o noapte întreagă de la sfârșitul lunii decembrie până acum.
# Să văd dacă am înțeles bine. Celor care sunt dispuși totuși să înţeleagă că nu dvs. aţi adus virusul în spital, dar care vă reproșează în schimb că trebuia să vi se aprindă beculețul de la tuse și să vă testați dvs. ce le spuneți? Că aveați tusea de la episodul cu răceala copilului și nu era o tuse de Covid?
– Bineînțeles. Tusea specifică acestui coronavirus, și e deja un lucru foarte bine cunoscut, este o tuse fără expectorație, este o tuse uscată, iritativă. La mine, nici măcar un moment nu a fost tuse iritativă, a fost tuse de expectorație. Deoarece eu, în copilărie, am avut o bronșită cronică și la mine o afecțiune respiratorie, e regulă, se lasă cu o tuse din aceasta prelungită, înțelegeți? E ca o sechelă a unei probleme mai vechi, din copilărie.
# Susțineți că, simptomatic, dvs. n-aveați elemente care să vă conducă la ipoteza că ați avea Covid la momentul acela când tușeați în spital…
– Exact, nu aveam niciun element caracteristic acestui Covid. Bun, febră am făcut în două nopți, în data de 7 spre 8 și 8 spre 9 (aprilie, n.red.), până la 38 cu 2, 38 cu 4. Dar în seara de 7, când am sesizat că tușesc, am vorbit, împreună cu doctorul Olariu, cu care eram de gardă, cu șeful laboratorului ca a doua zi dimineață, urgent, să mă testeze. Deci, la ora 8 dimineața, când omul a intrat pe poarta spitalului, primul lucru a fost să-i trimit eprubetele cu sângele proaspăt recoltat de la mine.

„Dacă atunci aveam Covid, cum de nu am infectat pe nimeni din familia mea?”

# Cine e șeful laboratorului, ca să putem verifica afirmația dvs?
– Domnul doctor Mugurel Marinescu Enescu. Cu dumnealui am vorbit și am stabilit foarte clar. Am stat în expectativă până a venit testul, dar am accelerat activitatea mea de scriptologie. Pentru că era miercuri și era zi de condică, mi-am scris condica de medicamente la fiecare pacient, am făcut o vizită fulger, ca să nu stau foarte mult în contact cu pacienții și am punctat la fiecare pacient ce trebuie. Am pansat ce era de pansat, respectiv la ora 12.30, 12.45 mi-a venit rezultatul. Și mi-a spus domnul dr. Marinescu-Enescu: ”Măi, stai liniștit, că testul este negativ!”. Apoi m-am interesat unde se poate face și testul PCR, știind că testul rapid de sânge, pe care îl făcusem, poate fi și fals negativ, în condițiile în care ai virusul în sânge, ești purtător de virus. Ei bine, nimeni, dar absolut nimeni nu a știut unde se poate face acest test. Direcția spitalului mă trimitea la Direcția de Sănătate Publică, iar Direcția de Sănătate Publică suna ocupat, practic toată lumea de la DSP, pe care o cunoșteam eu, avea telefonul ocupat… În ziua de miercuri, după ce am terminat activitatea și am văzut că nu îmi răspunde nimeni la telefon și n-am reușit să iau contact cu nimeni de la DSP, oarecum liniștit, subliniez oarecum, am plecat acasă, undeva la unu fără cinci, unu fără zece. Am plecat acasă, a doua zi fiind ziua soției mele. Și am stat cu familia. Ei bine, din familia mea nimeni nu este simptomatic. Deci, dacă aveam acest Covid atât de grav și atât de contagios și atât de contagios exponențial, cum de toți din familia mea nu au avut nimic? Cum de nu i-am infectat și pe ei? Iar soția mea a fost și marți și miercuri și joi la serviciu, inclusiv joi, când a fost ziua ei, s-a dus la serviciu ca să sărbătorească și cu colegii ziua ei de naștere. Ulterior, toată lumea de la Spitalul Călinești s-a testat. Atât personalul medical, incluzând-o și pe soția mea, cât și pacienții s-au testat și toți au ieșit negativ.

„Nu eu am adus virusul în spital, așa cum s-a afirmat”

# Dar la Spitalul Costești, unde ați fost de gardă?
– Inclusiv la Costești au ieșit toți negativ, deși la Costești am fost de gardă luni spre marți, asta însemnând 13 spre 14. Dar stați un pic, ajungem acolo. Asta vreau să subliniez! Nu eu am împrăștiat virusul, așa cum toată lumea a afirmat…Iar de testat am vrut să mă testez. Însă gândiți-vă și dvs., hai să o luăm logic! Eu am plecat acasă la ora 13.00 din Spitalul Județean. Până la ora 13.00 eu nu am aflat că există posibilitatea testării PCR în spitalul nostru. Pe secție la mine, nu știa absolut nimeni. Am pus-o pe asistenta-șefă să se intereseze și nu a știut nimeni să-i spună dacă se pot face asemenea teste PCR la noi în spital.
# Dimpotrivă, managerul Spitalului Județean, doamna Adriana Molfea, s-a apărat după ce a izbucnit scandalul spunând că a informat toți medicii și personalul medical că se pot testa PCR la Spitalul Județean…
– Vă repet, pe mine nu m-a informat nimeni. Și nici pe asistenta mea șefă n-a informat-o nimeni. Iar colegii mei din secție, medicii, nu știau absolut nimic. Încă un amănunt relevant. O colegă, care e neurochirurg vascular și face naveta de la Vâlcea, m-a sunat a doua zi și mi-a spus că e febrilă. În condițiile acestea, am rugat-o să rămână acasă și să se testeze. Ei bine, colega mea s-a testat și este negativă. Și s-a testat de două ori și a ieșit de două ori la rând negativă. Atenție! E vorba de o colegă care a fost alături de mine, era în contact nemijlocit și lângă care tușeam, ca să spun așa.

„Am rămas forțat de natura împrejurărilor să lucrez pe secție și să operez…”

# Dar alți doi doctori cu care ați intrat în operații, doctorul Rob și încă o doamnă doctor al cărei nume nu l-am aflat, cum sunt?
– Atenție, domnul doctor Rob nu s-a testat, pentru că, în momentul în care a intrat în operație cu mine, ca să mă ajute, s-a îmbrăcat cu două halate sterile, cu trei rânduri de mănuși sterile, ochelari de protecție, două rânduri de măști și vizieră anticovid. Deci, a intrat corect echipat și nu a fost considerat contact. Nu are nicio simptomatologie și lucrează în continuare, deci iese din discuție din punct de vedere epidemiologic. Însă doamna doctor Romete a fost în contact cu mine la un pacient care mi-a venit luni, pe 6 aprilie. Luni dimineața a venit un pacient de la București care a refuzat intervenția chirurgicală acolo, avea luxație posterioară de cot cu ruptură de ax arterial și venos, și a stat cu ele așa până am venit eu de acasă, ca să-l operez. A refuzat intervenția chirurgicală la București, a spus că vrea să fie operat la Pitești, de mine. A fost la Spitalul Floreasca, unde i-au făcut angio CT, l-au explorat corect și i-au propus intervenția chirurgicală, adică să rămână acolo. Și dânsul a spus nu, merg la Pitești, acasă la mine, să mă operez acolo. Deci, am venit de acasă și l-am operat. Iar după ce l-am operat pe dumnealui, când am ieșit din sală, pe la trei, trei și ceva, a venit o doamnă asistentă de la blocul operator cu soacra dumneaei, care în urmă cu o lună fusese operată de un cancer de colon. Pacienta era în fibrilație atrială, cu o ischemie, adică inima bătea neregulat, a făcut un cheag și l-a aruncat în artera femurală a piciorului drept. Și mi-a spus asistenta: ”Domnu’ doctor, dacă sunteți obosit acum, o operăm mâine!”. Iar eu i-am răspuns: ”Da, doamnă, dar dacă abia mâine operăm un asfel de caz, mâine ajungem să-i tăiem piciorul”. A acceptat, am pus-o pe soacra dumneaei pe masa de operație și a ieșit foarte bine operația. Iar când am terminat și această a doua operație și mă pregăteam să plec acasă, mi s-a decompensat un alt pacient, pe care îl preluasem dimineața de la cardiologie. Un pacient cu cangrenă diabetică de picior care avea și cardioemiopatiei schemică de infarcte miocardice multiple pe un diabet dezechilibrat și 150 kg greutate, că nu-și respecta regimul alimentar, săracul, Dumnezeu să îl odihnească!
# Înțeleg că tot ce ați preluat ulterior au fost urgențe, oameni care aveau probleme mari.
– Iertați-mă, dar vorbiți cu un medic care știe ce face, nu sunt căzut în cap…! Adică toată activitatea mea de până acum chiar nu contează? Despre ce vorbim? Cred că am demonstrat cu vârf și îndesat în profesie că știu ce fac. Am rămas forțat de natura împrejurărilor să lucrez pe secție și să operez…

„Nici eu, nici asistenta-șefă și nimeni de pe secție nu a fost informat că se pot face teste PCR în spital”

# Aș vrea să lămurim și un al treilea tip de acuzație. Dacă nu dvs. ați adus virusul și nici nu ați profesat/operat în continuare conștient că l-ați putea avea, de ce nu ați lucrat protejat în momentul în care ați intrat în contact cu unul dintre cei doi pacienți dializați de la care ancheta epidemiologică spune că l-ați luat? Se aduce în discuție o eventuală neglijență a dvs., asta e ideea…
– Haideți să lămurim definitiv problema, anume acuzația absurdă că aș fi refuzat testarea. Deci, eu, personal, am solicitat miercuri la opt dimineața testarea care se putea face la momentul respectiv, testarea rapidă, cea de sânge, la care mi-a venit testul negativ. Următoarea zi, joi, fiind ziua soției mele, am organizat activitatea și le-am spus colegilor mei ca, cel puțin o zi pe săptămână, pentru a limita contactele, unul dintre noi să stea acasă. Eu n-am putut să uzez de acest fapt, pentru că, fiind șef de departament, a trebuit să mă ocup de tot, fiind și șeful celulei de criză. Și a trebuit să stau cu asistenta-șefă să organizăm, să facem referate, să cerem materiale, să facem tot ce trebuie pentru a ne putea proteja de pacienți și pentru a putea proteja pacienții, la rândul nostru. În afară de această activitate, mai erau cazurile internate de mine, pacienții pe care trebuia să-i văd cum evoluează. Erau cazuri grave, nu mai stau să intru în detalii. Ca urmare, eu nu am putut să uzez și nicio zi n-am stat acasă în perioada respectivă. Cu excepția week-end-ului de la sfârșitul lui martie. După aceea, joi, pe 9, când a fost ziua soției, am stat acasă, iar vineri m-am întors la serviciu, undeva în jurul orelor 12.30-12 40, ca să fac documentele pacienților care trebuiau să se externeze. După care mi-am schimbat roțile de iarnă la maşină, iar persoana de acolo, deși purta echipament de protecție, am declarat-o ulterior contact și stă și acum la domiciliu, sub supravegherea DSP-ului, vreme de 14 zile. Nu are nicio simptomatologie, nu are nicio problemă nici acea persoană. Bun. Să revenim. Până vineri, când am fost la spital, deci de miercuri până vineri, pe mine absolut nimeni nu m-a anunțat că ar fi disponibile teste PCR și că ar fi o caravană Sanador care vine și testează personalul medical la cerere din Spitalul Județean Pitești.
# Stați, că asta e foarte imporant! Spuneți că nici dvs. și nici nimeni din secție nu a fost informat că se pot face aceste teste…
– Nici eu, nici asistenta-șefă, nici colegii medici din secție, nici infirmierele nu am fost informați că ne putem testa PCR în spital. Nici măcar zvonuri nu au auzit pe tema asta…
# Și ceilalți colegi de secție pe care îi amintiți pot confirma ceea ce susțineți dvs.?
– Puteți să îi întrebați personal, eu nu fac afirmații gratuite. Nu-mi permit, mai ales în situația actuală în care mă aflu…
# Continuați, vă rog…
– Luni am venit la serviciu, mi-am făcut operația la un pacient care avea o cangrenă extensivă de degete pe un fond de diabet, dar nu puteam să-l operez până atunci, că trebuia reechilibrat… Am băgat sânge în el ca în… că omul pierduse mult sânge pe o boală de fond a dumnealui, dar nu vreau să intru în detalii tehnice, că poate sunt plictisitoare, poate și irelevante pentru publicul larg. Dar chiar nu pot să înțeleg cum poți să vii și să acuzi un medic că vine și face tâmpenii de acest gen! Mi se pare aberantă treaba asta! Nu vi se pare cusută cu ață albă, totuși, acuzația că eu aș fi infectat deliberat? Asta am arătat eu de când am venit? De opt ani de zile, de când m-am mutat în spitalul ăsta? Că, de când m-am mutat la Pitești, numai în spital am stat. Doar spital și casă am știut, atâta…!
# Bun, și atunci de ce doamna manager Adriana Molfea a simțit nevoia să se apere, ducând acuzațiile spre dvs., că ați fost informat, dar ați refuzat testarea?
– Fiindcă îi trebuie un țap ispășitor pentru situația creată. Și cel mai la îndemână am fost eu, pentru că tușeam. Asta cred că a fost toată treaba.

„Masca chirurgicală, fie că o porţi, fie că nu o porţi, tot aia este! Nu te protejează nici 5%”

# Haideți să lămurim și întrebarea cu echipamentul și cu faptul că nu v-ați protejat, în varianta că ați luat virusul de la un pacient. Fiindcă această întrebare a rămas oarecum în aer…
– Da, să vorbim despre echipamentul de protecție. Întotdeauna când lucrăm cu pacienții – și primul lcuru pe care îl spun tuturor celor care vin noi în secție, și acesta este și primul lucru pe care îl înveți în orice școală medicală – este să pui o barieră de cauciuc între tine și pacient. Deci, noi, în condiții uzuale, folosim mănuși de protecție de cauciuc. Când avem. Însă cantitatea de material de protecție furnizată a fost insuficientă. Dacă ar fi fost să utilizăm cum scrie la carte toate materialele, aceste cantități de materiale ne-ar fi ajuns de la începutul lunii martie doar trei săptămâni. Trei săptămâni bătute pe muchie pentru 26 de persoane, câte lucrăm pe secție.
# Dacă înțeleg bine, dvs. afirmați că la momentul contactului cu acel pacient dializat, de la care e posibil să fi luat virusul, nu aveați echipament adecvat fiindcă nu era suficient în spital.
– Ascultați-mă! Echipamentul de protecție îl purta toată lumea. Însă gândiți-vă, cu o mască uzuală de care avem noi, o mască chirurgicală, ea îți conferă protecție între două și patru ore. Și, atenție, e vorba de protecția celorlalți împotriva ta. Însă ție, ca persoană, masca aceea nu-ți filtrează aerul pe care îl inspiri. Deci, masca aceea e ca o plasă de sârmă, un material de protecție inadecvat. Discutăm discuții aici. Încercăm doar să fim ipocriți. Iar eu nu vreau să fiu ipocrit. Masca, fie că o porți, fie că nu o porți, tot aia este! Nu te protejează nici 5%. Uitați-vă că sunt persoane care s-au echipat corespunzător la ora actuală în Spitalul Județean și totuși s-au contaminat.
# Da, am înțeles că mai sunt încă trei medici infectați, doi de la Ortopedie și unul de la Neonatologie.
– Nu vorbesc de medici în acest caz, ci de personal medical care intră în zona Covid echipat corespunzător. Sunt doi obligatoriu care trebuie să se ajute unul pe altul să se echipeze și dezechipeze pentru ca nu cumva să se contamineze unul pe altul.

„Nu exista echipament adecvat pe secţie. O infirmieră avea o singură mască pentru 12 ore”

# Să clarificăm! La momentul contaminării dvs. exista sau nu echipament suficient și adecvat pe secția dvs.?
– Nu, nu exista echipament medical adecvat suficient pe secție pentru situațiile respective de care vorbim. Și nici nu am știut că avem pacient sau pacienți infectați în secția noastră. Haideți să mai lămurim un lucru! În primul rând, pacientul care a trecut de triajul epidemiologic ești obligat să-l tratezi. Punct. Cum să te protejezi? Ca să te protejezi de toți pacienții înseamnă să te îmbraci în echipament de protecție ca și la Covid. Ceea ce e o aberație, domnule! Dacă pacientul a trecut de triajul epidemiologic, nu e suspect de Covid. De ce să ne ascundem după deget? Nu se protejează nimeni, nu există echipament. De la început ni s-a atras atenția că avem echipament puțin și că trebuie să-l utilizăm judicios și numai în situațiile în care pacienții sunt suspecți. De unde să știi că pacientul e suspect de Covid, atâta vreme cât el a trecut de triajul epidemiologic?
# De exemplu, o infirmieră de pe secția dvs câte măști avea? Una, două, niciuna?
– Avea o singură mască pentru 12 ore. Dar înțelegeți-mă, încă odată vă rog! O mască din asta chirurgicală, banală, este ineficientă în fața Covidului.

Despre colegii care au evitat să îl testeze pentru Covid: „Au fugit toți ca potârnichile”

# E bine măcar că am lămurit această chestiune a insuficienței echipamentului. Fiindcă noi avem acces pe grupul de comunicare dintre Instituția Prefectului și presă și am fost informați în dese rânduri, la întrebările noastre legitime despre stocurile de echipament anticovid din Spitalul Județean, să nu ne panicăm și să nu panicăm nici lumea, că există stocuri suficiente. Iar informațiile noastre erau contrazise de doamna manager Molfea, prin domnul prefect, care mergea pe mâna ei. Vă dați seama că informațiile noastre, confirmate acum și de dvs., despre echipamentul absent sau insuficient se bazau pe surse din linia întâi, din spital…
– Dar era absolut normal să fiți informați, ca să-i informați mai departe pe oameni despre ceea ce există în realitate în spital. Iar dacă vreți să aflați realitatea din Spitalul Județean, uitați-vă la interviurile date în perioada asta de domnul doctor Frătoaica. Și punct.
# Apropo de noul director medical, doctorul Frătoaica! E adevărat că dânsul s-a oferit să vă recolteze probe la cort, când le-ați făcut pentru testul PCR, după ce toți ceilalți au refuzat, privindu-vă ca pe un ciumat?
– Da, e adevărat. Au fugit ca potârnichile. Dr. Frătoaica a fost singurul care a venit la mine și a spus: ”Hai, masca sus, gura mare, hai să te testez!”.
# Vorbim de tot personalul medical de la cort?
– Nu infirmiera testează, medicul testează, vorbim de doctorii care au fugit.

„Evoluția e favorabilă, deja pot să fac gimnastică”

# Vreau să schimbăm puțin registrul și să vă întreb: de când sunteți internat la Mioveni, cum vă simțiți, când veți ieși?
– Evoluția e favorabilă, starea mea e foarte bună, sunt pe partea ascendentă, deja pot să fac gimnastică, deși eu nu am avut simptome de Covid. N-am avut sete de aer, n-am avut lipsă de aer, n-am avut saturație a oxigenului în sângele periferic scăzută niciodată. Deci, eu nu am fost afectat de această boală niciodată în mod semnificativ. Nu am fost febril, am fost găsit subfebril o singură dată. Despre ce vorbim? Chiar dacă am avut și am o afectare Covid, ea este minimă. Este suprainfecție pentru că, garantat, eu am avut ceva înainte. Examenul de tomografie computerizată care mi s-a efectuat a pus în evidență un focar pneumonic pe plămânul stâng, care trece de la lobul superior la cel inferior, în fine. Este un focar pneumonic pe care l-am dobândit pe fondul oboselii cronice, a nopților nedormite, a timpului de lucrat foarte mult și a lipsei de odihnă la domiciliu. Credeți-mă că n-am mai fost în concediu de mult timp. Iar în ultima perioadă, doar când simțeam că sunt la limita sindromului ”Burnout”, sindromul de epuizare fizică și mentală absolută. E vorba de momentul în care omul cade precum o mașină căreia i s-a calat motorul. Atunci îmi luam câteva zile şi le ziceam colegilor: ”Băi, lăsați-mă și pe mine să respir!”. Atunci aveam senzația că se prăbușește cerul pe mine.

Despre condițiile din secția Covid de la Mioveni: „Există toalete cu duș în fiecare salon, sunt condiții de spitale

# Cum sunt condițiile la secția Covid de la Mioveni? Câți pacienți sunteți în salon?
– Condițiile sunt foarte bune la Mioveni, există toalete cu duș în fiecare salon, deci sunt condiții de spitale moderne. Este o curățenie impecabilă și personalul se comportă exemplar. Există o comunicare exemplară cu toate cadrele medicale, indiferent că sunt venite de la Județean sau sunt cele de aici.
# Au echipament?
– Da. Și e vorba de echipament corect echipat și purtat.
# E vorba de echipament din acela alb, de cosmonaut?
– Exact din acelea, cum le vedeți la televizor.
# Dacă lucrurile evoluează favorabil, după cum spuneți, veți ieși din spital. Ce veți face după?
– Obligatoriu, două săptămâni trebuie să stau izolat la domiciliu, iar după aceea o să îmi reiau activitatea la spital.

Despre familie și expunerea mediatică: „Nu pentru mine a fost traumatizantă toată porcăria asta, ci pentru familie”

# Familia ce zice de toată perioada asta destul de traumatică din punct de vedere al expunerii, inclusiv mediatice?
– Nu pentru mine a fost traumatizantă toată porcăria asta, cât mai ales pentru familia mea. Pentru ei mă doare tot ce s-a întâmplat, nu pentru mine. Eu, până la urmă, asta este, m-am expus maxim. În momentul în care mi-am ales această profesie, eram sigur că poți fi expus și mi-am asumat acest risc. Problema e că și familia este expusă alături de mine și, din păcate, presiunea mediatică a fost cumplită. Soția mea, care e tot medic, plângea zilnic, plângea nonstop.
# Am înțeles că aveți doi copii mai mari, studenți, și unul mai mic, de doar câțiva ani. Copilul cel mic conștientizează ce se întâmplă, vorbiți la telefon, v-a spus ceva anume ce v-a răscolit în perioada asta?
– E foarte, foarte dificil pentru copilul mic. Nu pot să vă răspund la partea din întrebare cu ce anume mi-a zis sau cum s-a manifestat. Vă rog să nu vă supărați!
# Din punct de vedere al sănătății, soția și copiii dvs. sunt acum ok?
– Da, toți. Ascultați-mă, vă rog! Soacra mea este diabetică și hipertensivă, socrul meu este hipertensiv și la limita diabetului. Gândiți-vă că, în condițiile în care eu aș fi fost purtător de Covid vechi, primele susceptibile în a contracta această infecție și a deveni simptomatici ar fi fost persoanele în vârstă din familia mea, cu care am interacționat. Am fost zilnic în contact direct cu ei.

Despre acuzaţiile pe care i le-a adus prefectul: „Eu zic să gândim de zece ori înainte să vorbim”

# Când lucrurile s-au rostogolit și a a izbucnit scandalul cu infecția Covid din Spitalul Județean, domnul prefect Emanuel Soare a spus despre dv. în declarațiile date presei că „domnul doctor are o personalitate dificilă și e cunoscut pentru lipsa de colaborare cu colegii. Eu nu pot să înțeleg cum nu a luat măsuri”. Cum comentați?
– Domnul prefect nu mă cunoaște personal și ar fi bine ca înainte să facă anumite afirmații negative, în special asupra unor probleme sensibile, de genul acesta, să ia legătura cu mai multe surse de informații. De regulă, nu se acceptă și propagă informații dintr-o singură sursă. Ca urmare, mă gândesc că dânsul a fost dezinformat și, sub presiune mediatică, a făcut aceste afirmații neadevărate.
# Dezinformat de cine? De cei din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență?
– Da. Și cred că în primul rând din cadrul Spitalului Județean, unde am mulți prieteni, între ghilimele. De câte ori mi-a cerut un coleg ajutorul, niciodată nu l-am refuzat. Și dacă vreți să aflați ceva interesant, puteți să întrebați la Floreasca, unde am lucrat 12 ani, ce urme de colaborare am lăsat eu și ce personalitate dificilă am avut. Și, dacă vreți, puteți să întrebați în Spitalul Județean ce colegi am refuzat și dacă am refuzat, indiferent la ce oră din zi și din noapte m-au chemat de acasă. Dar ca să-i răspund, totuși, domnului prefect la chestiunea cu personalitatea dificilă, eu zic să gândim de zece ori înainte să vorbim. Croitorul bun măsoară de zece ori, ca să taie o singură dată.

Dă vina pe suprasolicitare pentru tonul ridicat şi limbajul urât: „Mai ai şi derapaje, că nu eşti făcut din oţel, eşti om”

# Dar vizavi de limbajul mai apăsat sau urât pe care îl folosiți uneori în relația cu pacienții? Să știți ca la postările articolelor din Jurnalul de Argeș despre dvs., care, apropo, au avut constant zeci de mii și chiar sute de mii de accesări, în multe comentarii vi se reproșează tonul sau limbajul uneori neortodox.
– Da, vă răspund și la această chestiune cu vorbitul urât și toate treburile acestea. Gândiți-vă cum v-ați simți în momentul în care vă sacrificați viața personală și luați din timpul copiilor dvs., apropo, ai mei au crescut mai mult fără mine, deși eram lângă ei, și realizați că cineva dă cu piciorul muncii pe care ați făcut-o ca să-i amelioraţi sănătatea sau chiar să-i salvaţi viața!… Eu m-am sacrificat ca să stau în spital aproape nonstop, iar pacientul care pleacă acasă neglijează tot ce i-ai spus și tot efortul pe care l-ai depus ca să-l scoți la liman. Gândiți-vă că această specialitate pe care o practic eu este o specialitate dificilă, de vârf, e o specialitate în care nu mulți au curajul să-și înfigă securea. Tu le oferi totul, îi salvezi, apoi ei se comportă superficial. E ca și cum i-ai oferi cuiva un Mercedes, iar el merge cu el pe arătură.
# Deci, invocați contextul de suprasolicitare pentru reacțiile mai nervoase.
– Da, mai ai și derapaje, că nu ești din oțel făcut, nu ești robot, ești om. Nu ești calculator, deși și calculatorul mai cedează câteodată. Ești om și ești supus emoțiilor, nu-i așa? Iar în momentul în care îți vine un pacient din acesta nonșalant, care nu și-a luat tratamentul și-ți spune că ce mare lucru, rezolvă-mă și a doua oară, că tot ești aici, oare cum ar trebui să reacționăm? Să-i mângâiem pe creștet? Eu să stau și să-mi neglijez familia și să n-am nicio reacție, când tu îți bați joc de sănătatea proprie și chiar de banul public, fiindcă și asupra acestui aspect se repercutează un astfel de comportament?! În contextul în care banii pentru sănătate sunt limitați, nu lucrăm cu un sac fără fund, atunci noi ce facem? Nu trebuie să îi chivernisim? Gospodărirea banului public înseamnă și a-ți întreține starea de sănătate. Iar atunci când ai o problemă de sănătate, trebuie să respecți tot ce ți-a spus medicul să faci. Că medicul ăla a luat din viața lui timp ca să îți dea ție timp, ca să te recuperezi. Și face asta tocmai ca să nu te transformi într-o povară socială, într-un om amputat și mutilat. Sau într-un om mort, care e o tristețe pentru familie, dar și pentru societate. Eu mă străduiesc ca prin ceea ce fac să redau societății oameni care să fie activi, apți de a fi productivi și care să nu devină o povară pentru familiile lor. Și pentru societate. Asta este strădania mea, înţelegeți? Și în momentul în care vine un pacient și cu o nonșalanță din asta debordantă îmi spune: ”Am uitat, și acum ce să fac?”, asta înseamnă inconștiență, iresponsabilitate și lipsă de interes pentru activitatea depusă de cineva. Adică tu comportă-te în continuare tot așa, ca eu să stau în continuare aici, neglijându-mi familia, ca tu să îți bați joc de tot ce ți-am făcut eu. Dvs. cum ați interpreta toată treaba asta?
# Da, aici sunt de acord cu dvs.
– Și atunci nu vi se pare explicabil să mai ai și derapaje, mai ales dacă ești și obosit? Gândiți-vă că un pacient de genul acesta ocupă locul unui pacient care stă de luni de zile pe lista de așteptare, să fie internat şi să fie tratat ca să își salveze viața. Și care ar face tot ce îi stă în putință ca să respecte tot ce îi spun. Nu vi se pare lipsă de respect și față de acel pacient care așteaptă să i se ofere o șansă? Știți care e culmea ironiei în medicină? Să programezi un pacient la șase luni la control și, când îți vine la control, să-i spui că a venit prea târziu. Și de foarte multe ori așa se întâmplă, pacienți care sunt oligosimptomatici, cu simptomatologie frustă, cu simptomatologie redusă, se agravează pe măsura timpului de așteptare. Deși i-a venit rândul, nu poți să-l internezi pentru că ai internat deja, de urgență, zece oameni din cauza faptului că nu și-au respectat de multe ori tratamentul. Sau pentru că nu au respectat, până să ajungă la tine, tratamentul dat de alți colegi din alte specialități și au complicații în cadrul specialității mele, pe care eu trebuie să le rezolv de urgență. Aici este problema. Dacă n-ai pune suflet în tot ceea ce faci, poate că ai trata totul mai cu nonșalanță sau mai flegmatic.

Despre pacientul dializat şi infectat cu Covid: circumstanţele morţii lui Constantin Ene

# Spuneți-mi, vă rog, dacă cei doi pacienți dializați de care vorbea doctorul Gheorghe Frătoaica în urma anchetei epidemiologice au venit de la clinica Fresenius din Pitești.
– Da, de acolo erau.
# Și cei de acolo n-au făcut un triaj sau anchetă epidemiologică?
– Nu pot să știu, pentru că eu, după ce m-am internat aici, chiar nu mai știu nimic. Sincer, am închis telefonul, fiindcă era un tir mediatic asupra mea și medicația pe care o primesc aici a avut un efect cumplit asupra mea.
# Dar dânșii acolo, la Fresenius, nu erau obligați să facă un triaj epidemiologic?
– Nu știu ce trebuiau să facă sau nu alții, chiar nu știu ce fel de organizare interioară au dânșii acolo, eu mă limitez să comentez ce știu despre serviciul meu.
# Vreau să vorbim acum despre unul dintre cei doi pacienți dializați, Constantin Ene, nea Mitică, care ulterior a fost depistat și el cu Covid și transferat la Mioveni, ca și dvs. În ajun de Paște a decedat, iar în ziua de Paște a fost înmormântat la Săpata, în sicriu sigilat. N-ați simțit nimic suspect la el? Că ar putea avea coronavirus ?
– Să vă explic ceva! Acest pacient a fost internat la sfârșitul lunii martie, este un pacient mai vechi de al meu, care era cu arteriopatie cronică obliterantă și în 2016 îi făcusem amputație de gambă stângă. După ce au reușit să-i facă angeoplastie, colegii de la angiografie, în speță domnul dr. Trăilă, i-au repermeabilizat arterele, el fiind diabetic și arterosclerotic și cu insuficiență renală cronică. Membrul inferior drept a mers foarte bine, membrul inferior stâng mai puțin, așa că a trebuit să-i fac amputație de gambă. I-am făcut amputație de gambă, s-a vindecat și a plecat acasă. N-a mai fost la niciun control de atunci, din 2016. A venit din nou anul acesta pe la începutul lui martie, cu dureri și cu cangrenă uscată de degete, care încet, încet, urca. Și i-am spus atunci: „Măi, omule, de ce nu vii la controale, de ce nu vii să te văd?” Într-un final l-am programat la internare și s-a internat la sfârșitul lunii martie. După doar două zile a solicitat externarea, la cerere, pentru că nu mai voia să mai stea în spital. A stat acasă câteva zile și după o săptămână, parcă, vine la dr. Constantinescu în gardă, duminică, pe 5 spre 6 aprilie. Iar acesta îmi spune: ”Băi, eu sunt foarte obosit, ia-l tu, că e și pacientul tău, oricum e de amputat!” ”Da, domne’, e de amputat, dar trebuie să-i facem și angiografie și angioplastie, să vedem ce facem cu el, să mai prelungim viața membrului inferior”, am zis eu. Oricum, și după ce i-am făcut prima amputație de gambă, am înțeles că nu prea suporta să poarte proteza de gambă, era și mai reticent dânsul. Nu prea voia să coopereze, de asta nici n-a venit la controale, refuza să vină la controale; soția, săraca, se ruga de el să vină la controale. Într-un final, l-am transferat la mine luni dimineața, pe 6 aprilie. Și undeva în zilele următoare a făcut un accident vascular cerebral, cu toate că se afla sub tratament anticoagulant injectabil. Urma să-i facem angiografia și apoi să-i refacem angioplastia ca să-i dau drumul la circulație cât mai mult posibil, astfel încât amputația să fie una mai limitată. Adică, în funcție de cât de bine este circulat membrul inferior, aștepți să se delimiteze și mai bine cangrena și atunci poți să faci amputația strict la limita țesutului necrotic, nu trebuie să te duci dincolo, până sus, încât să aibă două gambe tăiate. Pentru că și așa era un pacient care se mișca destul de greu. Vă dați seama ce ar fi însemnat să nu aibă deloc picioare pe care să se spijine.

„Filtrul epidemiologic trebuie făcut afară, la corturi, nu în incinta spitalului”

# Deci, n-ați bănuit că ar putea fi infectat cu coronavirus, după cum a ieșit ulterior la teste?
– Nu, vă dați seama că nici el nu știa, nici eu și nu știa nimeni de treaba asta. Iar triajul epidemiologic la intrarea în Spitalul Județean avea ochiurile foarte largi. Plasa avea ochiurile foarte largi, v-am mai spus.
# Asta ce înseamnă, concret?
– Practic, în momentul în care a venit un pacient pe secție, eu trebuia să mă ocup de el. Iar eu nu pot să mă ocup de el ca de un suspect Covid. Repet, nici măcar el, pacientul, n-avea de unde să știe dacă e suspect de Covid.
# Adică nu exista un filtru la intrarea în spital?
– Exista filtru la intrarea în spital, dar a trecut prin acest filtru, nu înțelegeți? Iar la mine a venit ca un pacient oarecare, nu ca un pacient suspect de Covid.
# Haideți să lămurim un lucru: în ce constă acel filtru și unde este amplasat?
– La intrarea în Spitalul Județean, la Unitatea de Primiri Urgențe.
# Și în ce constă filtrul, îi face cineva pacientului o scanare?
– Într-o anamneză, o discuție și o măsurare a temperaturii, o termometrizare.
# Atât?
– Da, o discuție și o termometrizare, o discuție în care trebuie să-și precizeze contacții, dacă a fost în contact cu persoane care au venit din străinătate recent și așa mai departe.
# Și în cazul acesta, al lui Constantin Ene, nea Mitică, s-a făcut?
– Eu cred că s-a făcut, că nu intră nimeni altfel în spital. El se face încă de când intră pacientul pe poarta spitalului. Greșeala a fost că s-a făcut în incinta spitalului, nu la corturi. Iar aceste corturi special pentru asta au fost amenajate. Cel puțin așa știu eu.
# Existau aceste corturi atunci când s-a întâmplat scandalul sau când au fost internați cei doi pacienți dializați?
– Existau, bineînțeles că existau.
# Ce mesaj aveți pentru familia lui Constantin Ene, fostul dvs. pacient? Poate că oamenii sunt supărați și vă învinovăţesc și pe dvs…
– Sincere condoleanțe și, orice problemă au, le spun doar atât, că la medic se vine la timp. Chiar îmi pare rău pentru pierderea suferită.
# Nu v-au căutat? N-ați încercat să luați legătura cu dânșii?
– Nu, pentru că, în momentul în care am fost luat și internat la Mioveni, pacientul se afla la Terapie Intensivă, v-am spus că suferise un accident vascular.

„Fac această profesie din pasiune şi din filantropie”

# Privind în urmă la ceea ce vi s-a întâmplat în ultimele săptămâni, v-ați mai face medic, dacă ar fi să o luați de la capăt?
– Categoric, da. Fiindcă nu am făcut această profesie decât din pasiune și din filantropie. Sunt un filantrop și rămân în continuare un filantrop, indiferent ce se întâmplă.
# Vreunul dintre cei doi copii care sunt mari urmează medicina?
– Niciunul. Pentru că au văzut despre ce este vorba și sunt oarecum dezamăgiți de ceea ce se întâmplă în sistemul medical românesc.
# Înțeleg că au văzut dificultățile generate de această profesie în familie, având exemplul dvs. și al doamnei?
– Exact. Ne-au spus că au nevoie și de viață personală și au nevoie să-și crească în liniște copiii. Știți ce mi-au zis cei mari, când a apărut copilul cel mic? Mi-au spus așa: „Tata, sper ca de el să ai mai mult timp decât ai avut pentru noi!”.

Despre dosarul penal: „Numai asta îmi lipsea, să mă ştiu încolţit şi din partea asta”

# Știți că există și un dosar penal în urma acestui scandal al infectării cu Covid de la Spitalul Județean. Că e in rem sau in personam, nu știm încă. Dar vreau să vă întreb dacă v-ați gândit la un avocat.
– Am un avocat, da, e un prieten din București.
# Deci, ați luat în calcul posibilitatea asta…
– Fără doar și poate. Vă dați seama că numai asta îmi lipsea mie, la cât de rău mă simțeam. Numai asta îmi lipsea, să mă știu încolțit și din partea asta, cu un dosar penal. E foarte frumos, foarte colegial, foarte etic și foarte uman ca, în momentul în care un om e la pământ, să-i mai dai cu piciorul de câteva ori. Ca să se simtă și mai bine.
# Să înțeleg că acesta e un mesaj amar pentru unii colegi din Spitalul Județean?
– Exact. Pentru cei care se simt cu musca pe căciulă. Dacă s-or fi simțind, dacă au conștiință.
# Nu vă referiți la colegii din secția dvs…?
– Nici într-un caz.
# La cei care, ca și dvs., susțineți că n-au fost informați că s-ar face teste PCR în spital?
– V-am mai spus și o repet și mai apăsat. N-a fost nimeni informat în secția noastră, secția noastră a fost efectiv omisă.

De ce a lăsat Spitalul Floreasca pentru Piteşti: „Fiindcă aici e nevoie ca de aer de chirurgie cardiovasculară”

# Aveați o carieră la Spitalul Floreasca acum 12 ani, când ați decis să plecați. De ce ați venit la Pitești și dacă regretați acum pasul făcut?
– Am făcut acest pas din motive personale, nu vreau să le expun. Și nu regret niciun moment că am venit în întâmpinarea nevoilor oamenilor din județul Argeș. Au fost mai multe motive pentru care am venit aici, dar unul dintre ele este că de această specialitate (chirurgie cardiovasculară, n.red.) este nevoie ca de aer.
# Mi-a spus cineva că ați făcut pionierat aici, în Argeș…
– Exact. Și în special în domeniul traumatologiei. Gândiți-vă că orele de la apariția traumatismului și până când ajunge pacientul la o unitate în care să poată fi restabilită circulația în anumite segmente afectate sunt ore critice, de care depinde chiar viața pacientului.
# Privind în urmă la ceea ce s-a întâmplat și vi s-a întâmplat, vă găsiți totuși vreo vină?
– Da, una mare, majoră: v-am iubit pe toți mai mult decât m-am iubit pe mine.
# Și când spuneți „pe toți” la cine vă referiți? La pacienți, la colegii din spital?
– Pe toată lumea. Pe toți. Am uitat să mă iubesc pe mine și aici am greșit. Așa cum mi-au reproșat prietenii și unii dintre colegi care doreau să mai avem și alte activități și cărora le spuneam că nu am timp din cauza activității medicale. Îmi tot spuneau ”Las-o mai moale, las-o mai moale, că ai să cazi!”. Și aici vreau să le dau dreptate tuturor celor care m-au tras de mânecă și pe care nu i-am ascultat la timp. Fiindcă, da, mai am nevoie și de prieteni, mai am nevoie și de viață personală, mai am nevoie și de timp dedicat familiei. Eu aceste lucruri le-am exclus din viața mea. Acesta este reproșul major pe care mi-l fac.
# Spuneți-mi, vă rog, copiii cei mari ce vârste au?
– Cel mare împlinește 23 de ani acum, în iunie, mijlociul are 21 de ani împliniți la sfârșitul lunii noiembrie și cel mic – doi ani și zece luni o să facă acum și sper să îi prind acasă.