Web Analytics
scris joi, 12.11.2020

Exclusiv. Cum acţionează ţeparii pe bursa de transport. Câţiva păgubiţi rup tăcerea

“Dacă sună prea bine ca să fie adevărat, atunci așa e!”, spune o vorbă din popor și o pot confirma cei mai pățiți dintre noi. După ce, pe 15 octombrie a.c., un piteștean a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce primea bani pentru un transport fictiv de marfă, tot mai multe persoane țepuite au contactat “Jurnalul de Argeș” și au povestit cum au fost înșelate pe grupuri de facebook specializate în transport de marfă. Vă prezentăm mai jos declarațiile și poveștile câtorva dintre păgubiți, care ne-au prezentat și documente ce susțin spusele lor. Cert este că toți au fost păcăliți în același mod: au postat anunțuri în care solicitau servicii de transport mașini, au fost contactați prin facebook de persoane care aveau conturi false, li s-a cerut să plătească un avans prin transfer bancar, au încheiat facturi proforme, iar după ce au plătit avansul, transportatorii nu și-au mai onorat serviciile promise, venind cu diverse scuze (accident, control al poliției etc.), iar în final și-au blocat conturile de facebook și nu au mai răspuns la telefon. Niciunul dintre păgubiți nu și-a mai recuperat banii și apelează acum la poliția argeșeană pentru a fi luate măsuri împotriva țeparilor. Din informațiile noastre, reiese că astfel de înșelăciuni sunt realizate tot mai des de indivizi care induc în eroare persoane care utilizează bursa de transport, pretinzând că ar avea calitatea de prestatori de servicii de transport, cu scopul de a-și însuși sumele de bani.

Exclusiv. Cum acţionează ţeparii pe bursa de transport. Câţiva păgubiţi rup tăcerea

Fraudă de 100.000 lei. Un piteștean a fost prins în flagrant când primea banii pentru un transport fictiv

Pe 15 octombrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Argeş au reţinut un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Pitești, acesta fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic. Din documentările noastre am aflat că este vorba de Marius Florin Dragomirescu, care a fost și condamnat în această vară, în primă instanță, pentru fapte de același fel. Pentru depistarea celui în cauză, polițiştii au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict imediat după ridicarea unei sume de bani obţinute prin această modalitate. Bărbatul contacta persoane care utilizau bursa de transport, de acolo își lua victimele. Prejudiciul estimat până la acest moment este de 100.000 de lei.


„Din cercetări a rezultat că, în perioada septembrie-octombrie, cel în cauză ar fi obţinut bani reprezentând aconturi pentru servicii de transport rutier de marfă, despre care ar fi indus în eroare solicitanţii unor asemenea servicii. Bărbatul ar fi contactat persoane care utilizau bursa de transport, prin intermediul căreia erau solicitate servicii de transport rutier de marfă, pe care le-ar fi înşelat, pretinzând că ar avea calitatea de reprezentant al unor prestatori de servicii de transport, cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani”, se arată în comunicatul poliției din data de 16 octombrie a.c.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Tot pe 16 octombrie, la Judecătoria Pitești a fost respinsă propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești privind arestarea preventivă a inculpatului, acesta fiind lăsat în libertate. Numai că, pe 22 octombrie, Tribunalul Argeș „admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Dragomirescu Marius Florin (…) și dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Dragomirescu Marius Florin pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data efectivei încarcerări”, se arată pe portalul instanței.

Falsul transportator nu se află la prima faptă de acest fel. În iulie a.c. a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare și plasat sub control judiciar

Interesant este faptul că Marius Florin Dragomirescu a mai fost reținut în februarie a.c. pentru fapte similare. A fost trimis în judecată pe 19 martie (15 persoane şi o societate s-au constituit părţi civile) și condamnat pe 31 iulie, în primă instanță, la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru înșelăciune în formă continuată (16 acte materiale), fals informatic în formă continuată (9 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată. El a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, adică până la finalul lunii septembrie. Inculpatul a făcut apel, care a fost declarat nefondat, de către Curtea de Apel Pitești, în data de 12 noiembrie a.c.

Păgubitul George Enache: „Banii sunt foarte greu de recuperat, după părerea mea. Nu sunt numai eu, am înțeles că sunt multe persoane”

Un argeșean povestește cum a fost păgubit de falsul transportator Dragomirescu, chiar în luna septembrie a.c. Pe 28 septembrie a încheiat un act cu falsul transportator, urmând ca pe 29 un șofer al lui Dragomirescu să îi transporte mașina din Germania în România, fapt ce nu s-a mai întâmplat. George Enache susține că i-a plătit 6.000 de euro și ne-a prezentat poze cu documentul încheiat între el și falsul transportator, pe care însă nu vi le putem prezenta, întrucât sunt probe la dosarul penal în lucru.
„Eu am avut de luat o mașină din Germania. M-a păcălit un transportator de la Pitești, care timp de 2 săptămâni mi-a spus că o ia și după aceea a zis că nu o mai ia. Apoi am sunat pe unul din Târgoviște, care a zis că nu are mașină în zona respectivă și a pus anunțul pe Bursa de Transport. De acolo a sunat Dragomirescu. M-am întâlnit cu el, i-am dat banii. I-am făcut poză, am declarația de mână, deci omul părea prea credibil. I-am făcut poză când număra banii, nu vorbesc povești! M-am întâlnit cu el, i-am dat banii și apoi m-a tot sunat. Că nu poate să scoată șoferul 6.000 de euro, scoate câte 2.000/zi de la bancomat. A trecut o zi, a trecut a doua, a zis că a scos iar 2000, a treia zi n-a mai putut să scoată 2000, a scos 1000 și a patra zi m-a sunat așa-zisul șofer și s-a dat drept un taximetrist. Mi-a spus că s-a pierdut tableta și m-a întrebat dacă știu al cui e proprietarul. Am încheiat discuția de atunci cu șoferul sau așa-zisul șofer. Am vorbit apoi o săptămână la rând cu el (Dragomirescu, n. red.). Îmi spunea că îmi dă banii, am și înregistrări cu el, îmi spunea să nu mă duc la poliție, «că are bube în cap». Am tot zis că nu mă duc, poate îmi dă banii, numai vrăjeli. Am dat banii pe 28 septembrie și pe 29 urma să îmi ia mașina la ora 2 și nu s-a întâmplat asta. Am mers la Poliția de la Găești, le-am povestit ce s-a întâmplat, mi-au luat declarație și am tot așteptat 2 săptămâni. Mi-au spus că îl audiază și nu s-a întâmplat nimic. După aceea am văzut știrea pe facebook (știrea cu falsul transportator reținut, postată pe site-ul «Jurnalului de Argeș») și am scris comentariu acolo («Să se ducă acolo unde îi este locul!!! De la mine a luat 6000 €, a jucat un teatru foarte bun și, apoi, când prostul s-a deșteptat, nu a mai răspuns la telefon», este comentariul lui George Enache pe facebook). După o oră sau 2 ore m-au sunat cei de la Poliția de aici (Pitești) și m-au întrebat dacă vin să depun declarație. Am depus declarație, s-au dus și au luat dosarul de la Poliția Găești. N-am mai primit nimic. Oricum, banii sunt foarte greu de recuperat, după părerea mea. Nu sunt numai eu, am înțeles că sunt multe persoane”, ne-a declarat George Silviu Enache, la sediul redacției.

Citește și Amenzi în Argeș pentru transport ilegal de lemne

Citește și Primarul Hristu de la Vlădești – prins cu „mâța-n sac”! Transporta lemne fără documente

Citește și Fals transportator din Pitești – REȚINUT pentru înșelăciuni și fraude informatice!

Gheorghe Oslobanu: „Ei acţionează prin mai multe variante, prin grupurile de transport de pe facebook, prin conturi false”

Gheorghe Marius Oslobanu este un șofer de tir din Constanța, care, de asemenea, ne-a contactat la redacție. A fost țepuit cu 300 euro. „Știu că banii aceștia n-o să-i mai recuperez. Ideea e să nu se mai întâmple. Dacă se va tăcea din gură și nu se va face nimic, în continuare se va mai întâmpla”, ne-a spus acesta.
Totul a început când păgubitul a postat un anunț pe facebook, specificând că are nevoie să transporte un tir stricat din Germania în Constanța. Tipul care i-a propus o ofertă, aparent mai avantajoasă, i s-a prezentat drept Ionuț Păuna, administratorul unei firme din Olt, Carbeci & Ana Olimpic SRL, cu sediul fiscal la aceeași adresă unde acesta locuiește. Au încheiat o factură proformă în luna aprilie a.c., iar păgubitul a plătit un avans de 300 euro. „Ca să aduc tirul până la București mi-a spus că îmi lua 1.700 euro, cu avans 300. Am văzut că era cel mai ieftin la momentul acela, la alții am găsit cu 2.000-2.300-2.500, pe el l-am găsit la 1700, un preț ok. Firma se numea Carbeci & Ana Olimpic SRL. Am verificat firma, era totul în regulă. Numai că se pare că nu-i așa, cineva se folosește de datele acestea, din câte am înțeles. Mi-a cerut un avans. I-am zis că îl dau cu condiția să mi se dea datele firmei. Într-adevăr, mi s-au dat datele firmei. Există o aplicație în care poți să verifici firma. Am intrat, am verificat-o, am văzut că are administrator, am văzut că nu apare cu datorie în sistem”, ne-a spus Gheorghe Oslobanum, care nu s-a întâlnit personal cu cel care l-a păgubit, ci a făcut transfer bancar.
„Am plătit avansul. El mi-a spus că are niște curse în zona respectivă unde aveam eu camionul, mi-a spus că o să ajungă, dar a doua zi și am spus că e ok a doua zi. A doua zi l-am sunat, am văzut că nu a ajuns, l-am întrebat ce s-a întâmplat, mi-a spus că l-a oprit controlul, șoferul avea probleme, avea asupra lui niște țigări de contrabandă și se pare că l-a percheziționat și îl ține pe loc, că are ceva ore de când era staționat… O poveste întreagă. La un moment dat am zis că e ok, poate s-a întâmplat, poate să i se întâmple oricui! Peste o jumate de zi l-am sunat din nou și mi-a spus că are probleme cu mașina, deja găsise altă minciună. Una după alta nu prea se leagă! Atunci am început să îmi dau seama, i-am spus să îmi trimită banii înapoi, dacă nu, îi fac plângere. A spus că da și cu da-ul am rămas. Mi-a blocat numerele, nu am mai putut să mai sun pe niciun număr.”
Marius Oslobanu explică mecanismul folosit de falșii transportatori. „Din cele relatate de păgubiți pe grupul respectiv, înțeleg că ar mai fi niște nume, conturi false de facebook. Ei acționează prin mai multe variante, prin grupurile de transport de pe facebook, prin conturi false, postează acolo: «Am camion liber de la data de, la data de, în zona de…». Cine are de adus câte ceva de acolo, câte o mașină sau, cum am fost eu, tirul stricat, automat îl contactează. Îi dă un număr de telefon, dar cartelele prepay se schimbă oricând, la orice oră. Sunt foarte mulți păgubiți.”
Interesant este că Ionuț Cătălin Păuna a fost acuzat de înșelătorie de mai mulți români, iar cazurile acestea au fost prezentate pe larg în mai multe episoade ale televiziunii Diaspora Online TV, care pot fi găsite pe youtube.

George Crudu: „Indiferent de sumă, trebuie pedepsiţi şi opriţi astfel de oameni”

Și George Ionuț Crudu a contactat ziarul nostru după articolul cu falsul transportator. Crudu este administratorul unei firme de transport, originar din Constanța, dar locuiește acum în Olanda. Spune că a fost înșelat de un anume Răzvan Simionescu cu suma de 275 euro. „Indiferent de sumă, trebuie pedepsiți și opriți astfel de oameni”, spune acesta. Și pentru că are toate dovezile plății transferate și nereturnate, acesta a făcut petiție online la Poliția din București. Nu a primit banii nici acum, deși fapta s-a petrecut în luna iulie a.c.
„Am achiziționat o mașină în data de 20.06.2020. Ulterior, am dat un anunț pe o platformă online, «Bursă Transport 3,5 tone», în care am spus că am nevoie de un transport, să ridic o mașină din Rotterdam către Constanța, contra cost și cred că următoarea zi, pe 21 sau 22, am fost abordat în privat, pe messenger, de acest Răzvan Simionescu, care mi-a spus că îmi va face el transportul, suma negociată fiind 550 euro. Ulterior, am discutat, am bătut palma și a rămas ca pe data de 30.06.2020 să vină dânsul să ridice mașina. Pe data de 29, cu o zi înainte, acesta mi-a trimis o factură proforma, cu suma de 550 euro. Dânsul mi-a spus că vrea să îi rezerv camionul pe «Bursa de Transport Timocom». Am încercat să fac rezervare pe camionul dânsului, nu am reușit, nu a mers. Vorbind cu el la telefon, când mi-a spus să fac rezervare pe bursă, m-a convins că este ok și mi-a spus că, în cazul în care nu merge să fac rezervare pe Timocom (site pentru Bursa de transporturi, n. red.), va trebui să trimit un avans, cât doresc eu, pentru că el nu lasă să încaseze șoferul banii. Mi s-a părut profesional ce face. Am fost de acord. Dânsul mi-a zis 150 de euro, eu am zis să aibă încredere și i-am pus jumătate din sumă, 275 euro, transfer bancar. Ideea este că a plătit prietena mea, care este cetățean olandez, dar factura e pe numele meu. Urma ca a doua zi după ce intră banii, mașina să fie pusă în mișcare, șoferul fiind, din spusele dânsului, în zona Lille, Franța. A doua zi, pe data de 30, îmi trimite un mesaj în care îmi spune că i s-a defectat camionul, o pompă. Mi-a zis că se amână pentru următoare zi, adică deja 1 iulie. Nu am reușit să dau de dânsul, care n-a rezolvat problema. A încercat să îmi spună să îi mai trimit și restul de bani, ca să poate să își repare camionul, a zis că sunt foarte mulți bani. Bineînțeles că am refuzat și a doua zi de când am plătit factura, nu a mai răspuns la telefon și atunci mi-am dat seama că e, de fapt, o păcăleală. Am numărul de telefon, nu mai puteam să mai sun, nici pe messenger, nici pe whatsapp, mă blocase. Ulterior, am intrat într-un grup de whatsapp, m-au băgat niște admini, în care suntem foarte mulți păgubiți, cu nume diferite. Am luat legătura cu poliția, la București, am făcut petiție online, m-au sunat cred la o săptămână să mă întrebe mai multe, le-m explicat și mi-au spus că o să mă anunțe dacă se schimbă ceva. Nu am fost anunțat. În grupul în care suntem noi sunt foarte multe nume, nume cu buletine, cei care au păcălit și-au făcut poză la buletin, au trimis către client. Credem că au o rețea. Eu am verificat firma înainte să pun banii, nu avea restanțe, nu era în dizolvare, era ok firma, dar am înțeles că este foarte ușor să se folosească de numele și datele firmei”, ne-a declarat George Crudu.

Ionela Stoica: „Stăm de atâtea luni atâtea persoane ţepuite! Suntem în jur de 30, sunt şi cu sume mai mari şi nu s-a întâmplat nimic”

Ionela Stoica este din Iași și, la fel, a contactat Jurnalul de Argeș. În luna iulie a.c. voia să trimită din Germania o mașină în țară, dar s-a ales cu 450 euro în minus. După ce a văzut că individul care i-a solicitat banii nu a mai respectat înțelegerea, Ionela a făcut petiție la ANAF Iași, pe 19 august, și la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, pe 25 august, dar și la poliție. De la Inspectoratul de Poliție Județean Iași a primit răspuns în care se precizează că aspectele sesizate sunt cercetate în cadrul unui dosar penal, iar la finalizarea cercetărilor dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale. După ce a văzut știrea din 16 octombrie cu piteșteanul reținut pentru aceleași infracțiuni, Ionela a trimis petiția și către poliția din Argeș. „Din atâtea localități din România, nu se ajunge nicăieri. Stăm de atâtea luni atâtea persoane țepuite! Suntem în jur de 30, sunt și cu sume mai mari și nu s-a întâmplat nimic”, ne-a declarat Ionela Stoica.
„În după-amiaza zilei de 28.07.2020 am postat pe un grup de facebook, «Bursa Tractări Transport», că aș dori să aduc din Germania în Bacău o mașină. La puțin timp am fost contactată prin mesaj privat pe facebook de Valentin Pavelescu (cont fals), care a spus că îmi poate aduce el mașina plătind doar contravaloarea transportului, 450 euro (2.160 lei). Acesta a făcut factură proformă de pe Ama Suport Tehnic SRL către sora mea, pentru ea era mașina și în țară trebuie să intre pe numele celui care o cumpără. Eu am plătit factura proformă din contul personal de ING către firmă. Aproape de momentul în care aşa-zisul şofer trebuia să ajungă în Germania, ora 24, pe 28.07.2020, când a fost sunat să vedem dacă a ajuns acolo, acesta nu a răspuns la telefon, dar a trimis un mesaj în care spunea că a avut un accident în Germania și că o să vorbim ziua următoare. În acel moment mi-am dat seama că este ceva în neregulă și am sunat la Banca ING, la ora 12:30 noaptea, să îi rog să blocheze banii, aceștia spunându-mi că au făcut o notificare în acest sens. Pe 29.07.2020 dimineața, l-am sunat pe acest domn, care inițial nu a răspuns. Sunându-l de pe alt număr, a răspuns și mi-a specificat faptul că o să înapoieze banii până în ora 12, dar nu a făcut acest lucu și nici nu a mai răspuns la telefon. În ziua de 29.07 a.c. s-a făcut plângere la Poliția nr. IV Iași, înregistrată cu nr. 145450. Această plângere fiind făcută pentru SC. Ama Suport SRL. Ulterior, contactând administratorul grupului de transport, am aflat că în acest mod au mai fost păcălite și alte persoane de către același grup infracțional, existând în acest sens un grup de whatsapp «Pană Ionuț Judecată», în care am cunoscut alte persoane fraudate în același mod. Ulterior, am aflat faptul că Valentin Pavelescu este un cont fals de facebook, iar Ama Suport Tehnic este o firmă din Brașov care a fost și ea fraudată de acest individ, iar acesta folosea datele de firmă pentru a face proforme și facturi fictive, spunând la contul bancar contul personal sau contul altor persoane din acest grup infracțional. În acest sens, am declarat la Poliția nr. IV Iași aceste fapte descoperite, am făcut plângere față de Păuna Ionuț. Nici în momentul de față nu știu dacă contul bancar în care am depus banii ING este contul personal al lui Păuna Ionuț sau al altui individ din grup, neavând acces la aceste date. Alte 26 de persoane au fost fraudate în acest mod de acest grup infracțional, tot de pe Ama Suport SRL ca firmă sau alte firme, modul de operare, facturare, schimbare cont bancar fiind similare”, este declarația trimisă către IPJ Argeș de către Ionela Stoica.

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Interesati-va ce facea Dragomirescu in 2017-2018 in Austria-Innsbruck. A tepuit acolo toate firmele de transport colete, in special DHL, fura coletele valoroase si vindea produsele in tara. Toata politia din Innsbruk il stie are si amenda penala si interdictie de intrare in tara. Asta a pacalit sute mii de oameni, inlcusiv prin metoda lover boy, doar ca nu le ducea pe femei sa se prostituieze, ci profita de banii si casele lor, le fura bijuteriile asa cum s-a intamplat in cazul marianei invik si mathias norrlin din finlanda (a tepuit o pe mariana de mii de euro pe internet, promitandu-i ca o ia de nevasta in urma cu doi ai) la fel si cu o oradeanca Melanie Hoti la care a stat in Innsbruk si a furat o. Familia l-a renegat el e din Catanele si CULMEA parintii Belega Marilena au firma de transport au tiruri proprii. La fel de culmea e ca tatal lui natural e medicul de boli interne dragomirescu, dar a parasit-ope mama lui cand el era mic, iar matusa lui Dragomirescu e patroana de la magazinul Princess din centru, vizavi de Zara. Baiatu are bani, astia pagubiti ar trebui sa ne ducem peste ei sa ne dea banii nenorocitu mie mi-a luat 500 de euro pe un transport din Italia, asta vara, cand avea un cont fals de fb cu numele Flytt Lasse.

  2. Belega valeria, mihai ilina, belega marilena DATI-NE BANII, sau si voi profitati din furaciuni din asta traiti! Stati in Catanele vizavi de magazin la casa portocalie cu geamuri albe si porti d fier forjat de pe stanga dinspre pitesti. STIE LUMEA SI O SA VA BATA LA POARTA SA PLATITI TEPELE!!!

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...