Web Analytics

articol scris joi, 15 iulie 2021

Exclusiv. Apostoliceanu recunoaşte că el i-a dat recomandare elevului care a votat la alegerile de la PNL Piteşti

# „El și-a manifestat dorința pe messenger, a spus că vrea să vină, să participe la alegeri (alegerile locale din 2020, n. r.) și atunci, da, eu am semnat”, spune Sorin Apostoliceanu # Este vorba de Cristian Mădălin Naciu, un elev în vârstă de 17 ani, care a fost activ și în campania candidatului liberal la Primăria Pitești # „A fost o scăpare, probabil, când s-a făcut convocatorul”

Un elev de 17 ani, din Argeș, Cristian Mădălin Naciu, a recunoscut, într-un interviu acordat publicației educațieprivată.ro, că a votat la alegerile interne de la PNL Pitești din 4 iulie, deși doar persoanele majore pot vota la alegerile interne ale organizațiilor de seniori. În legătură cu acest subiect l-am contactat pe consilierul local piteștean Sorin Apostoliceanu, membru PNL, care îl cunoaște pe minor de la campania pentru alegerile locale din 2020.

„A fost o poveste foarte intens dezbătută. Din păcate, s-au întâmplat și lucruri nelalocul lor, pentru că au fost foarte multe articole legate de faptul că ar fi adus d-na Murguleț elevi și, după cum vedeți, a fost acest elev care a apărut dintr-o greșeală sau s-a întâmplat ceva. În sfârșit, n-au fost mii sau zeci de elevi, cum s-a spus. Au fost lucruri total neadevărate. Mai multe nu știu ce să vă spun, atât că se întâmplă lucruri care nu prea sunt normale. Să sperăm că or să se liniștească mai repede lucrurile. Dl. Tofan a fost ales cu un număr de voturi mult mai mare decât dl. Coteț. Eu sper să ne liniștim și să ne apucăm să facem treabă mai departe pentru piteșteni, cum trebuie să facem; să votăm în Consiliul Local hotărâri pentru oraș, să aducem fonduri europene, să facem investiții”, a spus Sorin Apostoliceanu pentru Jurnalul de Argeș.

„El și-a manifestat dorinţa pe messenger, a spus că vrea să vină, să participe la alegeri și atunci, pe recomandare, da, eu am semnat”

Întrebat cine l-a adus în partid, dacă îl cunoaște pe băiatul minor care a votat la alegerile din PNL Pitești sau dacă tânărul este rudă cu el, Apostoliceanu a spus: „Nu e rudă cu mine, în niciun caz. A venit în partid anul trecut, când au fost alegerile locale, am mers peste tot în campania electorală, a participat la foarte multe activități, spre deosebire de foarte mulți din cei care au fost prezenți în sală, la Filarmonică, atunci, pe care nici nu îi cunoșteam, cu toate că ar fi trebuit să îi cunosc, pentru că am candidat la Primărie din partea Partidului Național Liberal. El a mers peste tot în campanie cu noi, avea voie să o facă, era elev, peste 16 ani se poate. El împlinește anul acesta 18 ani, nu cred că este nici o problemă și nici un lucru senzațional, așa cum a devenit. În niciun caz nu e rudă cu mine. A fost la alegeri anul trecut, la alegerile pentru Primărie. El și-a manifestat dorința pe messenger, a spus că vrea să vină, să participe la alegeri (pentru Primărie, n. red.) și atunci, pe recomandare, da, eu am semnat”.
Sorin Apostoliceanu a recunoscut că l-a văzut pe băiat în sală în ziua alegerilor și că aceasta a votat, deși, din câte știe, nu avea voie să voteze. Explicația? „Pe acele convocatoare nu se treceau CNP-uri și a fost o scăpare, probabil, când s-a făcut convocatorul, pentru că din cauza GDPR-ului nu ai voie să treci CNP-ul, dar nu a fost nicio intenție. Din fericire, este singurul exemplu și nu s-a întâmplat absolut nimic, efectiv o știre care nu avea niciun sens să apară”, astfel explică Sorin Apostoliceanu incidentul din 4 iulie.

„În niciun caz nu a fostadus niciun elev de către d-na Murguleț”, susține Apostoliceanu

Despre faptul că fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Liliana Murguleț, a fost acuzată că ar fi adus elevi să voteze la alegerile interne din PNL Pitești, iar la scurt timp a fost demisă din funcție de către ministrul Educației, Sorin Apostoliceanu spune: „În niciun caz nu a fost adus niciun elev de către d-na Murguleț. Dânsa nu a greșit cu absolut nimic din acest punct de vedere. Despre partea profesională probabil că pot alții să spună alte lucruri, dar eu am văzut rezultate foarte bune și acolo. La partid, repet, dânsa nu a adus absolut niciun elev. Eu am participat la absolut toate ședințele de birou politic de la Pitești. Dânsa nu a adus niciun elev și nici nimeni, adică sunt elevi care sunt președinți la Liga Elevilor, cum este normal, dar d-na Murguleț nu a adus absolut niciun elev și nu au mai fost alți elevi la alegeri, nu s-a mai întâmplat nimic, totul s-a exacerbat, s-a inflamat o știre care nu avea niciun sens. Așa se face, din păcate”.

Referitor la faptul că Liliana Murguleț a fost diriginta fiului lui Ludovic Orban, Sorin Apostoliceanu a declarat: „Nu văd ce relevanță ar avea acest lucru, dânsa este un bun profesionist și, din punctul meu de vedere, a demonstrat-o foarte mult la Inspectoratul Școlar Județean. Din punctul meu de vedere, a fost cel mai bun inspector școlar care a fost până în momentul de față acolo”.

Citește și LILIANA MURGULEȚ RESPINGE FERM ACUZAȚIILE NEFONDATE CARE I SE ADUC: “PREȚUIESC ELEVII ȘI NU AMESTEC LUCRURILE”

Citește și Scandal și circ la alegerile de la PNL Pitesti. Taberele Coteț și Tofan se acuză una pe alta ca fură alegerile

 

 

Distribuie!

1 Comentariu

  1. //… și atunci, da, eu am semnat” //. Si-ai semnat fix ca … prostu’ . Dara, ce s-ar fi’ntamplat de-ai fi ajuns … „primare” ? Suta la suta, o amestecai pe coada de bou cu stampila primariei !

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete