Joi, 19 decembrie, de la ora 19,00 la complexul Bemo din Mioveni va fi organizată de către Primăria Mioveni şi Centrul Cultural, în parteneriat cu Asociația Profesională de Turism și Alimentație Publică cu Vocație Europeană Pitești, a V-a ediţie a sărbătorii tradiţionale „Ignatul la argeșeni”. Competiţia se va axa pe promovarea tradiţiilor româneşti, astfel că fiecare participant va sacrifica câte un porc în stilul tradiţional. La eveniment au fost invitate să participe toate primăriile localităților din Județul Argeş. Până în prezent și-au anunțat participarea: Albota, Dârmănești, Domnești, Izvoru, Micești, Ștefănești, Valea Iașului, Valea Danului, Țițești, Vulturești, Rociu, Hîrtiești, Boteni, Stâlpeni și Șuici.
În cadrul evenimentului va avea loc Simpozionul intitulat „MIOVENI ORAȘ FRUMOS – CU MAȘINA ȘI PE JOS”, în cadrul căruia va avea loc prezentarea „Master – planului turistic al Județului Argeș”. Evenimentul va mai cuprinde o scurtă prezentare a orașului Mioveni, a obiectivelor turistice, în vederea includerii într-un circuit turistic.
Cei prezenţi la eveniment vor avea posibilitatea să deguste produsele tradiționale, cât și a celor rezultate din sacrificarea porcilor.
Festivitatea de premiere va fi urmată de un scurt program folcloric prezentat de Ansamblul de copii Doinitorii Runcului, din Dâmbovița. Elena-Cristina Vasile

ROADPOL. 20 septembrie – ziua fără persoane decedate pe drumurile din Argeș!
În perioada 16-22 septembrie, Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere– ROADPOL desfășoară Proiectul...
21.09.2023 10:58
0 Comentarii