Web Analytics

Fostul prefect de Argeș, Cătălin Teodorescu, achitat definitiv de ÎCCJ în dosarul ANRP

de | 10.12.2022 09:44 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Cătălin Florin Teodorescu a fost achitat definitiv în dosarul în care au fost judecați Dorin Cocoș și Alina Bica timp de opt ani, în diferite instanțe. Fără să se prevaleze de posibilitatea aplicării prescripției, lui Teodorescu i s-a păstrat și la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia de achitare pentru acuzația de abuz în serviciu a Curții de Apel București. Lider PDL și apoi PNL, Cătălin Teodorescu a fost prefect de Argeș, vicepreședinte al ANSVSA, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, vicepreședinte ANRP.

Citeste și https://jurnaluldearges.ro/saptamana-achitarillor-in-arges-aceeasi-solutie-si-pentru-fostul-deputat-catalin-teodorescu-50958/

Reamintim că procurorii i-au acuzat pe 15 martie 2011, pe cei nouă membri ai Comisiei Centrale din ANRP, printre care se aflau Alina Bica, Sergiu Ionuţ Diacomatu, Remus Baciu, George Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru, că au luat în dezbatere cererea de retrocedare a suprafeţei de peste 13 ha din zona Plumbuita, beneficiar fiind omul de afaceri Stelian Gheorghe. În dosar au fost judecate, la pachet,toate persoanele care erau în componenţa comisiei: Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu şi Remus Baciu. Au mai fost deferiţi justiţiei evaluatorul Emil Nuţiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe şi Dorin Cocoş, fiul acestuia, Alin Cocoş, şi Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al şefei DIICOT.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *