Aşteptând marea împăcare, care să ducă la coabitare în acestă stare de confuzie generală, hai să ne mai îndreptăm atenţia şi spre altceva… Iată-l pe domnul mareşal – supremul grad militar. Da, există şi mareşali nemilitari! Cum, n-aţi aflat? Mareşalii de palat! Regali, imperiali, de decor, de protocol. Boca, boca, boca… Cu toiagul ornamental în sala tronului sau în salonul de bal: „domnul conte şi doamna contesă”, „domnul baron cu doamna baroană”, „domnul marchiz cu doamna marchiză”, „domnul ambasador”… „Majestatea sa regală cu regina”, „Înălţimea sa împăratul şi împărăteasa”.
Mareşalul de palat este după tradiţie tot atât de important ca bufonul numit şi nebunul de la curte. În rest, cu mult mai tăcut, mai solemn, mai înţepenit. Şi dacă bufonului nu i se taie capul, peruca parfumată a mareşalului de palat poate să cadă oricând în coşul cu tărâţe cu suport cu tot.
Personajul din această poveste, chiar dacă ar fi vrut, nu ar fi putut să fie mareşal de palat, de decor şi de protocol, pentru singurul fapt că Republica România nu este înţesată de curţi regale. Eu nu ştiu decât una la Costeşti, cu monarhii din dinastia Stăneştilor, şi una la Sibiu, cu Cioabă al II-lea pe tron. Să nu uit, tot pe acolo mai este şi o curte imperială şi iuliană… Prietenul meu, mareşalul, este chiar unul militar. A mâncat ciorbă la cazan, a dormit în pat suprapus, a făcut instrucţie pe islazul comunal: drepţi, la dreapta, la stânga, la stânga împrejur, culcat, târâş, marş… în haină militară din prima zi de şcoală. Ca la Breaza, ca Mânăstirea Dealului, ca la Sibiu. Geografie, geometrie, topometrie, trigonometrie. Istorie universală. Istorie militară. Waterloo, Borodino, Stalingrad, „Hannibal ante porta”… Pe aici nu se trece! Călugăreni. Mărăşeşti. Fiecare soldat poartă în raniţă bastonul de soldat. Soldat, fruntaş, caporal, sergent, sergent major, plutonier, plutoier major, locotenent, locotenent major, căpitan, cu două, cu trei stele. 13 trepte spre cer!
Terenul de instrucţie, trupă, stat major, comandamente, cantonamente… Kosovo, Irak, Afganistan… Citat pe ordin de zi, decorat, avansat.
Domnul mareşal, prietenul meu nu poartă uniformă. A ieşit din ea ca dintr-o armură medievală. Fără uniformă, n-are nici epoleţi. Şi dacă n-are epoleţi îi lipsesc şi stelele sau tresele de pe umeri şi decoraţiile de pe piept. Se simte bine în pijama. Şi în papuci. Jucăm table. „Avea arhivarul o fată”… Amintiri din copilărie… Păscuse oile pe deal. Umbla în opinci. Sorcova, pluguşorul, buhaiul „vine capra de la munte cu steluţe albe-n frunte”. Dă cu zarul şi mormăie încet „s-a sculat mai an bădiţa Traian şi a-ncălecat pe un cal cu frâul de mătase împletit în şase”. Ambuscadă. Bombă artizanală. Atac de noapte. Trupuri mutilate. Un camarad ars în tanc. Copii flămânzi. Bătrâni scheletici. Uniforme îmbibate cu sânge. NATO. România îşi face datoria. Drapelul pe sicriu. Discursuri. Salve în aer. Automatul pe piept. Bereta pe sprânceană. Kamikaze. Mine capcană. Mamă-mamă… Lacrimi strivite cu pumnul pe obraz. Un ostaş nu plânge niciodată. Bravul ofiţer e de oţel… Îşi înalţă capul. Îşi îndreaptă şalele. Se ridică în picioare. Parcă e gata să pornească la atac. „Cine îmi spune mie cum dracu’ a răsărit puzderia asta de colonei dacă n-au fost niciodată soldaţi? Dacă n-au mâncat arpacaş de la cazan şi cafea din orz prăjit. Dacă n-au dormit în paturi suprapuse, n-au frecat duşumelele, n-au spălat la toaletă, nu s-au târât ca şarpele, n-au curăţat armamentul din dotare, n-au fost planton schimbul trei, n-au făcut gardă la drapel, n-au mirosat praf de puşcă, nu le-au şuierat gloanţele pe la urechi, nu s-au aruncat cu paraşuta, nu s-a răsturnat tancul cu ei? Cine i-a făcut colonei?”
Cum şi de ce din recruţi reformaţi, cu platfus sau guşaţi, inapţi la comisariat pentru serviciul militar, primari, prefecţi, lideri politici, funcţionari, chiar parlamentari, ba şi reporteri; oprişti, băşişti, blegişti, turcişti… Ca să păstreze distanţa legală de 13 trepte în ierarhia militară, el ar trebui să fie ultra sau supra mareşal. Eventual generalisim.
Deocamdată este mulţumit cu gradul pe care îl are, dar rămâne cu o mare mirare: cum să fie el considerat egal cu coloneii din noul val răsăriţi ca ciupercile necomestibile în bălegar după o ploaie poluată. Ciuperci cunoscute sub numele de capul şarpelui, coada câinelui, sula calului, bureţii iadului.
Lipa-lipa în papuci, scufia pe creştet, cutia de table subsuoară, liftul ucă, liftul coboară, ne întâlnim şi mâine seară, noapte bună, mareşale…

(Prof. Marin Ioniţă)