Emoţionant şi halucinant, totodată… Povestea unei fetiţe din Piteşti sechestrate şi abuzate timp de doi ani în China

de | 3.11.2016 16:54 | Dezvăluiri

După aproape 6 ani de la teribila dramă care a separat timp de doi ani o copilă cu handicap de toţi cei pe care îi iubea, mama sa, Alexandra Grigorescu (fostă Dong), dă pe faţă amănuntele uluitoarei poveşti care a alertat nu doar Poliţia, câteva ministere ale Guvernului României şi Preşedinţia ţării noastre, ci şi Interpolul.
Uluitoarea poveste care şi astăzi ridică semne mari de întrebare a început în 2010, când soţii Dong (el, chinez și ea, româncă), patronii fostului restaurant chinezesc din Gura Trivăii din Pitești, au hotărât să se despartă. Cei doi conveniseră înainte de pronunțarea divorțului asupra custodiei celor doi copii, ambii cetățeni români: băiatul, la vremea aceea în vârsă de 15 ani, să rămână în grija mamei, iar fetița, de 13 ani, care avea probleme de sănătate să fie încredințată tatălui, în ideea de a urma seria de tratamente începută în China. La pronunțatea divorțului, bărbatul se afla de ceva vreme în China împreună cu fetița. S-a întors în țară singur, motivând că fiica sa a rămas la tratament în China. Alexandra Grigorescu (fostă Dong) nici nu bănuia la acea vreme ce întorsătură teribilă aveau să ia lucrurile după separarea definitivă de soţul său.
„Paula, fetița noastră, avea un cheag de sânge pe creier și tot mergea la tratamente în China cu soțul. În timpul acestui proces de divorț, eu i-am dat acordul să o ducă acolo la tratament. Când fostul soţ s-a întors, mi-a spus că a lăsat-o la clinică pentru a urma niște proceduri speciale. Evident că l-am crezut pentru că niciodată nu m-am gândit că propriul părinte i-ar putea face rău copilului” explică, pentru Jurnal de Argeș,  Alexandra Grigorescu, mama copilei.
N-avea să mai afle niciodată de la fostul soț care erau motivele pentru care fetița fusese lăsată în China. Asta pentru că la scurt timp după întoarcerea sa în țară, când deja se mutase cu o altă femeie, tot româncă, bărbatul a făcut infact miocardic și a decedat.
„A fost un şoc, după care primul meu gând a fost să-mi aduc copilul acasă. Am sunat la clinica la care îmi spusese că este internată și… surpriză! Fetița nu era acolo. Alt şoc! Nu știam nici măcar unde s-o caut”, povestește Alexandra Grigorescu.
A încercat de una singură să găsească măcar câteva indicii care să o ducă spre fetiță, dar inutil.  
„Toate documentele, actele, laptopul fostului soț se aflau la femeia cu care locuia și care chiar şi după ce am sesizat Poliţia, ea a refuzat să mi le pună la dispoziție fără ordin judecătoresc. Asta însemna timp, iar eu nu dispuneam de timp. Îmi trebuiau măcar numerele de telefon pe care fostul soț sunase în China, ca să am măcar o pistă de plecare. Am reușit să le obţin cu ajutorul unor facturi care veniseră la firmă”, povestește femeia, care, între timp, alertase și Direcţia Generală pentru Protecța Copilului.
A urmat un proces pentru recâștigarea custodiei fetiței care, după moartea tatălui, rămăsese a nimănui, într-o ţară pe care nu o cunoştea. Era esenţial ca mama să aibă calitatea legală de a face demersurile pentru aducerea în ţară a copilei, despre care nu mai ştia nimic.
„Am obţinut din nou custodia fetiţei, în documente, şi am putut să mă ocup de acte, iar cu ajutorul unui prieten chinez am început să telefonez pe numerele de China. Așa am ajus să vorbesc cu cei la care se afla copilul meu. Mi-au explicat că fostul soţ le-ar fi luat nişte bani ca să le faciliteze vize pentru România şi că ar fi lăsat fetiţa la ei ca şi garanţie. Mi-au spus că dacă vreau copilul înapoi, trebuie să le dau 25 de mii de euro. Mi-au cerut să vin cu banii în aeroportul din Beijing, ca să-mi dea fetița. Am vrut să mă conving că fiica mea chiar este acolo şi mi-au dat-o la telefon. Foarte puţin… Am vorbit cu ea şi mi-am dat seama că acolo mai erau şi alte fetiţe, pentru că asta auzeam la telefon”, povestește femeia. 

„Suma pentru răscumpărarea copilului meu a crescut la 30.000 de euro”

Nici până în ziua de azi n-a aflat cine au fost acei oameni, dar era dispusă să le dea suma cerută doar ca să-şi aducă fetiţa acasă. A început să caute disperată bani ca să-și răscumpere copilul, dar n-a reușit să-i strângă.
„Nu puteam să vând nimic din ce dețineam pentru că apartamentul era garanţie ipotecară la o bancă, iar partajul după moartea soţului nu era făcut… Efectiv, nu aveam nicio soluţie. Am realizat că singura mea şansă este Poliţia Română căreia n-am putut să-i dau ca indiciu decât acel număr de telefon. Poliția Română a luat legătura cu Poliția Chineză. Cei care îmi sechestrau copilul au aflat asta şi au sunat înapoi. M-au informat că suma pentru răscumpărarea copilului meu a crescut la 30.000 de euro fiindcă am alertat oamenii legii. Iar de atunci n-a mai răspuns nimeni la acel număr de telefon!”, povestește femeia.
A apelat inclusiv la Asociația Salvați Copiii – China, mai ales că la acea vreme, Alexandra Grigorescu era şi secretarul filialei Argeş a Asociaţiei cu acelaşi nume care activa în România. Nimeni n-a putut-o ajuta.
„De la Organizaţia Salvaţi Copiii – China mi-au spus că nu se pot implica, pentru că-n China, lucrurile nu sunt ca în România. Întâmplător, l-am întâlnit pe dl. avocat Liviu Stancu. Dumnealui m-a învățat ce trebuie să fac, ce căi trebuie să urmez… Am mers din nou la Poliţie, care a alertat Interpolul. Fetița a fost dată în urmărire internaţională, dar nu puteau să o localizeze sub nicio formă”, mai povestește mama copilei.

Șantajată inclusiv de o româncă

Scenariul a devenit aproape hollywoodian când soția româncă a unui chinez care lucrase ca bucătar în restaurantul soților Dong i-a arătat Alexandrei Grigorescu câteva poze pe care le făcuse recent cu fetița în timpul vizitei sale în China.
„I-am cerut pozele. Am rămas fără cuvinte când mi-a spus: ştiţi, ca să vă dau aceste poze, vă costă! Mi-a cerut 100 de dolari sau euro, nu-mi amintesc exact ce monedă, doar ca să-mi dea fotografiile cu copilul meu pe care le avea pe telefon. Mi s-a părut odios. M-am dus direct să anunţ Poliţia, şi nu pe cea din Argeş, pentru că deja discutam cu Direcţia Crimă Organizată Bucureşti. Am sunat procurorul care se ocupa de caz şi imediat a fost trimis un echipaj din Piteşti acasă la persoana respectivă. Pornind de la aceste întâmplări, au localizat-o pe fetiță”, povesteşte femeia.
Povestea era însă departe de a se fi încheiat, iar cursul ei a devenit deodată şi mai alambicat. Pentru că, stupoare! Personajul cu care avuseseră loc convorbirile anterioare dispăruse din peisaj.
„De data aceasta, discuţiile se purtau printr-o femeie. Au schimbat total povestea. Femeia, identificată în cele din urmă, a declarat că ea o ţine acolo pe fetiță, că ea ar fi cea care s-ar fi ocupat de tratamentul copilului meu, tratament pentru care ar fi suportat o serie de cheltuieli care s-ar fi ridicat la suma cerută iniţial. Poliţia Chineză a trimis-o la ambasadă, unde, pur şi simplu, a declarat că nu-mi dă copilul până nu-i dau banii pentru tratamentul pe care l-a plătit şi a plecat. N-a putut să pună la dispoziție nicio dovadă, nicio chitanţă în acest sens. Nimeni n-a reţinut-o, pentru că acolo regulile sunt altele”, explică argeşeanca.
Deși, în esență, un caz de răpire internațională, întreaga poveste a fost considerată doar un litigiu financiar între părti. Româncei i s-a comunicat că singura soluție ar fi cea amiabila, mai ales că Republica Populară Chineză nu este semnatară a Convenţiei de la Haga privind răpirile internaţionale de copii şi, prin urmare, dispoziţiile acestui instrument internaţional nu îi sunt opozabile.
„Autoritățile Române au făcut tot ce le-a stat în putință să mă ajute. Inclusiv Președinția României, care a trimis corpul de control la toate ministerele, care însă erau limitate în a putea interveni. Ministerul Justiţiei din România nu putea acționa mai mult, întrucât China nu este parte a respectivei convenții. Poliţia îmi spunea că nu poate acţiona pe teritoriul altui stat – ceea ce mi se părea logic. Practic, Poliţia Română nu mă putea susține pe teritoriul Chinei, iar Poliţia Chineză nu avea niciun motiv s-o facă, pentru că ea era interesată doar de ceea ce se întâmplă cu cetăţenii chinezi. Nici eu şi nici fiica mea nu aveam cetăţenie chineză. În plus, faptul că sunt coordonatoarea în România a unui centru de Budism Tibetan aflat sub auspiciile lui Dalai Lama îngreuna şi mai tare lucrurile şi, bănuiesc eu, nici n-aş fi primit viză. Un alt minister din România, căruia m-am adresat, cel al Familiei, mi-a explicat că nu mă poate ajuta decât cu repatrierea copilului şi doar dacă fetiţa va ajunge la ambasadă. Înţelegeam clar că nimeni nu poate face mai mult de atât! Domnul avocat Stancu mi-a explicat că singura şansă era să insistăm în acțiuni penale și să trimitem toate actele traduse acolo la Beijing. Și chiar asta s-a dovedit a fi soluția. Pentru că abia sub presiunea acestor demersuri – şi aveam în calcul şi ideea unui protest în faţa ambasadei – au început să se miște lucrurile. Deşi nu vreau să fac acuzaţii, m-am gândit că cei care mi-au sechestrat copilul aveau și sprijinul poliției de acolo şi au cedat abia când s-au văzut presaţi”, mai spune mama copilei.

„Fetiţa dvs. este la noi! Cineva a lăsat-o la poarta ambasadei”

Avocatul Liviu Stancu a fost cel care a înaintat o plângere penală către poliția regiunii în care a fost identificată femeia care solicita banii pentru înapoierea fetiţei. Chinezii au trimis actele înapoi, avocatul le-a trimis încă o dată și a urmat… minunea!
„Încercasem totul, inclusiv pe linie spirituală, după ce l-am contactat pe marele maestru spiritual Lama Zopa Rinpoche. La două săptămâni m-am trezit, într-o după-amiază, cu un telefon de la Ambasada României la Beijing: «Fetiţa dvs. este la noi! Cineva a lăsat-o la poarta ambasadei».  Nu ştiu dacă într-adevăr aşa a fost. Asta este varianta care mi s-a comunicat”, povestește Alexandra Grigorescu.

„Se vedea clar că a fost abuzată”

Fetiţa a fost adusă în ţară, într-un final, de viceconsulul României din Beijing.
„Timp de aproape doi ani după ce s-a întors acasă n-am putut vorbi cu ea. Era speriată, traumatizată. Se vedea clar că a fost abuzată, deşi nu sexual. În plus, nici nu mai ştia limba română. Mult mai târziu ne-a povestit câte ceva, foarte puţin însă… Vorbea despre un bărbat căruia îi spunea unchiul, despre o intervenţie cu focuri de armă a poliţiei şi cam atât”, spune Alexandra Grigorescu.
Femeia  a rămas cu multe, multe semne de întrebare chiar şi după ce şi-a recuperat copilul. Şi nici până în ziua de azi nu ştie adevărul depre cele petrecute cu fetiţa sa.

Avocatul Liviu Stancu: „Aveam un copil pierdut între un miliard şi ceva de oameni şi niciun instrument juridic pentru a-l aduce înapoi”

Iată ce spune Liviu Stancu, cunoscutul avocat argeşean devenit ulterior secretar de stat în Ministerul Justiţiei, omul care a jutat-o pe Alexandra Grigorescu să-şi aducă fetiţa acasă.
„Ca şi părinte înţelegeam subiectul acesta şi tocmai din acest motiv m-am oferit să o ajut: am mers în audienţă la fostul ministru de Justiţie, Robert Cazanciuc, care pe atunci era secretar general al Ministerului de Externe şi care m-a direcționat spre Direcția Consulară. Am făcut un memoriu şi l-am depus aici, unde se ştia de poveste, pentru că acea bătrână la care se afla copila fusese înainte pe la Ambasada României din Beijing şi spusese că ea a luat fetiţa. De bună sau de rea credinţă, ea se protejase oarecum. Cum a fost posibil să se ducă la ambasadă şi să spună «îmi dai banii, îţi dau copilul», nu ştiu! În România o ridicau în clipa următoare. Acolo a mers aşa! E o uriașă diferenţă de cultură, de comportament (…). Aveam un copil pierdut între un miliard şi ceva de oameni şi niciun instrument juridic pentru a-l aduce înapoi, întrucât China nu era semnatara Convenţiei de la Haga privind traficul de persoane. Aveam doar două şanse: să demarăm o acţiune penală sau o acţiune mass-media care provoca o presiune publică la adresa Chinei. Am studiat Codul Penal Chinez, am făcut plângere penală în limba chineză, aşa cum am crezut că poate să ţină o plângere penală în China, eu nefiind penalist… Numai că plângerea noastră s-a întors de două ori înapoi din China. O dată mi se cerea să identific conducătorul organului de poliţie căruia m-am adresat (China fiind stat comunist, autoritar, utilizează cultul personalităţii ca formulă politică). Al doilea refuz de primire s-a datorat schimbării respectivului comandant! Eram extrem de confuz, așa ceva era de neimaginat în sistemul de drept european! Direcţia Consulară ne-a fost de mare ajutor, ne-a comunicat numele noului comandant de poliție şi am trimis o nouă plângere. Numai că după şase luni nu aveam niciun fel de feedback. Doamna Grigorescu nu mai avea nicio soluţie decât să execute o acţiune de protest în faţa ambasadei chineze. Am sfătuit-o s-o facă aşa cum trebuie, cu autorizaţie. S-a dus, a depus cerere de autorizare la primărie, cu specificarea numărului de persoane şi a intervalului orar al protestului, iar cu o zi înainte de manifestaţie, mă sună femeia râzând şi îmi spune: «ştiţi pe cine ţin eu în braţe? Pe Paula». Conduceam pe autostradă și era să intru cu mașina în șanț. Şi acum mă trec fiorii când îmi aduc aminte explozia de bucurie a mamei! Cred că mă puteți înțelege!
Deci, lucrurile se mişcă. Important este să-ţi dai seama care sunt regulile jocului. Să-ţi dai seama că te adresezi unei culturi diferite care are alte reguli de comportament decât ale tale”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, avocatul Liviu Stancu.
Material realizat de Isabela Moiceanu

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii