Web Analytics
scris miercuri, 30.10.2013

Ema Pendiuc, membră în juriul unui festival de film în Iran

# De aproape doi ani, fiica primarului din Pitești este  vicepreședinte al Centrului Internațional al Filmului pentru Copii și Tineri – CIFEJ, for înființat de UNESCO. La începutul acestei luni, în Iran a avut loc cea de-a 27-a ediție a  Festivalului Internațional de Film pentru Copii „Isfahan”. În premieră pentru noi, România a avut un membru la cel mai înalt nivel în juriu. Este vorba chiar de piteșteanca Ema Pendiuc, cea care de aproape doi ani deține funcția de vicepreședinte al Centrului Internațional al Filmului pentru Copii și Tineri – CIFEJ, for înființat de UNESCO în urmă cu 58 de ani. Am stat mai mult de vorbă cu Ema despre experiența iraniană, dar și despre celelalte proiecte – deloc puține – în care este implicată și foarte activă. 
# Cum ai descrie experiența trăită la cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internațional de Film pentru Copii „Isfahan”, din Iran, unde ai fost în juriu?
– A fost o experiență intensă și provocatoare de multe ori, datorită modului diferit de organizare și planificare, cu care suntem noi obișnuiți în Europa. Copiii însă au fost adorabili și prietenoși, ca de altfel oriunde în lume, iar selecția de filme pentru festival, una de excepție. Am urmărit filme pentru copii din Iran, Australia, Elveţia, Japonia, Germania, China și toate au avut un numitor comun: dorința copiilor de a fi iubiți de către părinți și de a-și face prieteni care să-i înțeleagă. De la astfel de festivaluri foarte mari poți spune că înveți o noua limbă, universală: limba copiilor. Ați observat că dacă puneți alături, să se joace, doi copii de naționalități diferite, ei se înțeleg imediat și fără a vorbi niciun cuvânt unul în limba celuilalt? 
# Care sunt luminile și umbrele Iranului?
– Am descoperit un alt colț de lume unde, în condițiile unui relief și al unei clime uneori prea puțin prietenoase, așa cum este deșertul, trăiesc oameni ca și la noi. Este un loc unde copiii cresc, merg la școală și primesc o educație. Şi aici deja diferențele se percep cu ochiul liber. Cele mai izbitoare sunt obligativitatea pentru femei să poarte în permanență o eșarfă pe cap, pantaloni lungi și pardesiu până la genunchi, iar la 32 de grade Celsius nu e chiar o plăcere. Ca să nu mai vorbesc că în multe locuri sunt intrări separate pentru femei și pentru bărbați. Iar asta este doar ceea ce se vede la suprafață. Cu toate că, în acele zile ale festivalului, conflictul dintre Iran și SUA era destul de inflamat, eu m-am simţit în siguranță, iar gazdele noastre au încercat să ne facă pe toți să ne simțim bine primiți. Acum, vă rog să înțelegeți și nivelul la care a fost vizita mea acolo, în calitate de vicepreședinte al CIFEJ și membru în juriu la cel mai mare festival de film din țara lor. De pildă, am fost pe aceeași scenă cu ministrul Culturii. Și din această perspectivă am și cunoscut Iranul. Dacă eram turist, aș fi perceput lucrurile diferit. Am stat câteva zile în Teheran și apoi am mers pentru festivitățile oficiale în orașul istoric Isfahan, aflat pe celebrul Drum al Mătăsii, un oraș cu o istorie și o arhitectură impresionante.
# Care a fost momentul care te-a marcat cel mai mult pe parcursul șederii în Iran?
– Momentul în care, la ora 8 dimineața, am aterizat cu o cursă internă Iran Air, pe aeroportul din Isfahan și am putut să văd de sus deșertul în lumina dimineții. Iar la sosirea în aeroport ne-au întâmpinat pe toți, pe Covorul Roșu, iar copiii iranieni au cântat câteva cântece pentru noi și ne-au oferit flori. Întreaga delegație a festivalului, venită după cele câteva zile petrecute în Teheran, număra mai bine de 70 de persoane: adulții din juriu, oficialii, dar și juriul copiilor, format din 30 de copii veniți din întreaga lume, special pentru acest festival.

„Îmi doresc să aduc ateliere de lucru de film și televiziune pentru copii la Pitești”

# De aproape 2 ani ești vicepreședinte CIFEJ și totodată prima româncă aflată în conducerea acestui for important. Care sunt responsabilitățile tale în cadrul CIFEJ?
– Centrul Internațional al Filmului pentru Copii și Tineri – CIFEJ este organizația la nivel mondial a profesioniștilor din industria filmului pentru copii. Este o organizație cu tradiție, înființată de UNESCO, acum 58 de ani și care respectă principiile acestei instituții universal recunoscute. Două sunt obiectivele pentru care întreprind fiecare activitate a mea, în CIFEJ. În primul rând, promovarea filmului educativ pentru copii sau, altfel spus, filmul pentru copii, în care actorii sunt copii și au teme educative. Iar în al doilea rând, activitățile media în care pot fi implicați copiii. Mă refer aici la ateliere de lucru pentru copii de film, de televiziune, de animație, de cultură cinematografică, dar și îmbinarea dintre toate acestea: cross-media. Îmi doresc pe viitor să aduc astfel de ateliere de lucru pentru copii și în Pitești.
# Din această lună, prezinți la TVR 2 „Drumul succesului” parcurs de 12 tineri români de excepție. Care este povestea acestui proiect media foarte interesant și care sunt aşteptările tale? Vom vedea și argeșeni de excepție în emisiune?
– Este o idee pe care o am de multă vreme, dar care abia acum a găsit momentul și locul potrivit. A căpătat o primă formă, pe care o puteți vedea în 12 episoade, în fiecare miercuri seara, ora 21.30, pe TVR2. Cu siguranță, forma aceasta va mai fi schimbată pe parcurs, însă fondul este de o calitate excepțională. Pentru ca sunt tinerii noştri români, valoroși, cu înalte performanțe în domenii din cele mai diverse. Cât despre argeșeni, știe deja toată lumea că pentru mine, acasă înseamnă Pitești și Argeș, iar tineri argeșeni de excepție sunt cu mult mai mulți decât vom putea noi să filmăm vreodată.

„Dacă voi considera că politica este un mijloc prin care pot face o schimbare oportună, o voi lua în considerare”

# Ai succes în tot ceea ce îți propui să faci. Nu te tentează și o intrare în… politică? Ai avut oferte în acest sens?
– Cred că dacă vrei să faci un lucru bun, să aduci o schimbare în bine pentru comunitatea ta, pentru țară sau pentru lumea în care trăiești, sunt multe modalități prin care poți face acest lucru. Deocamdată eu am ales televiziunea și filmul, două căi de comunicare suficient de puternice pentru mesajele pe care le am de transmis acum și pentru schimbarea în bine pe care vreau să o aduc societății. Dacă la un moment dat voi considera că politica este un mijloc prin care pot face o schimbare oportună, de mai mare amploare decât în momentul de față, o voi lua în considerare.
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită