Liberalii argeșeni au luat poziție față de impasul în care se află autoritățile locale și județene în problema asigurării serviciilor de transport pentru cetățenii care locuiesc în afara municipiului. Ei au emis un comunicat de presă în care critică aleșii locali tratează acest subiect.
„Incompetenţa celor care conduc Primăria Municipiului Piteşti, dar şi lipsa de iniţiativă a edililor din celelalte localităţi afiliate la zona metropolitană, au reuşit să transforme în eşec un mega proiect în care şi-au pus mari speranţe mii de argeşeni: Zona Metropolitană Piteşti a fost o speranţă pentru dezvoltarea zonei, dar de la 1 septembrie 2017 va deveni … istorie!
Înființată pentru a acoperi trei proiecte de mare interes-salubritatea, apă și canal, problema câinilor fără stăpân și transportul în comun- Zona Metropolitană Piteşti s-a dovedit a fi complet nefuncţională. În lipsa unei iniţiative concretizate în atragerea de fonduri europene pentru dinamizarea proiectului, între timp, la Salubritate și la Alimentarea cu apă și canalizare, au fost înființate două asociații interjudețene care reuşesc să acopere aproape întregul județ, prin intermediul operatorilor regionali desemnaţi.
Rămas singurul obiectiv care mai era de interes pentru Zona Metropolitană înfiinţată, transportul în comun a fost tratat cu dezinteres de aleşii locali din Albota, Bascov, Băbana, Bradu, Budeasa, Mărăcineni, Moşoaia, Miceşti, Ştefăneşti şi Piteşti. După cum se vede treaba, primarul Ionică şi colegii săi, edilii din localităţile limitrofe, au reuşit să-i lase cu ochii în soare pe cei cărora le-au luat voturile cu promisiuni deşarte. Motivul: deși consiliile locale au adoptat hotărâri pentru constituirea zonei metropolitane, nu s-a întâmplat nimic pentru concretizarea acesteia, iar localitățile limitrofe, fiind în zona metropolitană, practic nu pot asigura transportul public în comun pentru cetățeni. Lamentările în privința Legii Zonei Metropolitane nu mai ajută acum pe nimeni, şi asta pentru că în țară funcționează deja mai multe zone metropolitane, cu succes!
Consiliul Judeţean Argeş nu pare deloc interesat să rezolve situaţia creată, chiar dacă are calitatea de coordonator al unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Argeş. Consiliile locale interesate declară că-şi doresc să evite blocarea transportului public de persoane din zonele limitrofe în municipiul Piteşti, iar soluţia pare să fie, pentru ei, asigurarea acestui serviciu prin intermediul transportului judeţean! Cu microbuze!
Una peste alta, lucrurile sunt clare: din 1 septembrie, Publitrans va restrânge traseul până la limita teritorială a Piteștiului. Adică, autogările din Piteşti se vor umple ochi cu navetişti, mii de elevi şi adulţi, care vin şi pleacă la şcoală sau la muncă! La prima vedere, vor avea de suferit numai câteva mii de argeşeni care învaţă sau lucrează în Piteşti, dar nu locuiesc în municipiul reşedinţă de judeţ. În perspectivă, însă, vom avea de suferit cu toţii şi în principal ideea de dezvoltare urbană în zonă!
Departamentul de Comunicare al PNL Argeş”
0 Comentarii