Web Analytics
scris miercuri, 06.10.2021

Elevii dintr-un liceu piteştean şi-au făcut pe whatsap „Grupul «proştilor» care s-au vaccinat”

Au făcut guvernanții ce au făcut și iar au împărțit în două societatea românească. De data asta în nevaccinați și vaccinați. Și de aici nu a mai fost decât un pas până la discriminare. De o parte sunt primii, care se consideră discriminați pentru că le este limitat dreptul la libera circulație.
La fel se consideră și cei care și-au făcut vaccinul, dar sunt supuși oprobiului majorității nevaccinate. În fine, discriminarea pozitivă a ajuns și în școli, unde elevii vaccinați sunt nevoiți să le dea explicații colegilor care nu sunt, că au făcut-o ca să poată merge liniștiți în vacanță, în afara granițelor țării sau… din alte motive.

Elevii dintr-un liceu piteştean şi-au făcut  pe whatsap „Grupul «proştilor» care s-au vaccinat”

Într-o clasă de liceu piteștean, adolescenții imunizați împotriva coronavirus și-au făcut un grup de whatsap pe care l-au denumit „Grupul «proștilor» care s-au vaccinat”, acolo unde pot discuta liniștiți, fără a fi ținta bășcăliei antivaxerilor. Și uite cum se ajunge la comportament de tip bullying, încurajat chiar de adulți!
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Bravo elevilor şi profesorilor de la Liceul “Lipatti”! / Graffiti pe un perete de 100 m la Budeasa, la Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe

Citește și O controloare Publitrans ceartă elevii care nu au abonamente gratuite, ci bilete cumpărate

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...