Web Analytics
scris joi, 29.09.2022

Elevii din Argeș au primit vizita jandarmilor

Aproximativ 500 de elevi de liceu, din cinci instituții de învățământ din municipiul Pitești, au primit în ultima săptămână vizita jandarmilor argeșeni.

Elevii din Argeș au primit vizita jandarmilor

Odată cu începerea anului școlar, Jandarmeria Argeș a demarat activitățile educative și de prevenire în liceele din județul Argeș, cu scopul de a crește gradul de siguranță al elevilor și cadrelor didactice și de a preveni faptele antisociale în zona instituțiilor școlare.

Citește și: Armata Română își vinde blindatele vechi de 60 de ani

Astfel, în perioada 23-28 septembrie, jandarmii argeșeni au avut mai multe întâlniri cu elevii și profesorii din cadrul Liceului Teoretic „Ion Barbu”, Liceului Tehnologic Dimitrie Dima, Liceului Tehnologic Dacia, Liceului Tehnologic Astra și Liceului cu Program Sportiv „Viitorul”. 

Colegii noștri, specializați în activități de acest gen, le-au vorbit elevilor despre aspecte referitoare la normele de conviețuire socială, ce trebuie făcut pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale, dar și despre consecințele pe care le pot avea aceste fapte asupra lor.

Citește și: Petre Daea, la Bruxelles: „Ursul face tot mai multe probleme și ar trebui luate rapid măsuri”

De asemenea, jandarmii le-au prezentat liceenilor aspecte referitoare la bullying și la pericolele care se pot ascunde în spatele rețelelor de socializare, atât de populare în rândul tinerilor.

O altă temă de interes a fost prezentarea Legii nr. 349 din 6 iunie 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Jandarmii argeșeni sunt preocupați în permanență de siguranța școlară, astfel că activitățile vor continua și în perioada următoare, precum și pe parcursul întregului an școlar, în instituții de învățământ de pe raza județului Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...