Web Analytics
scris miercuri, 11.10.2023

„EduxanimaArt” – un spectacol de înaltă ţinută, prin artă şi cuvinte

Despre relația om-animal s-a vorbit, de Ziua Internațională a Animalelor, într-un spectacol-eveniment de excepție organizat de Eduxanima, la Filarmonica Pitești, cu invitați și public de elită. “Protejarea animalelor este datoria noastră și dreptul lor”, a fost mesajul transmis prin artă, muzică, poezie și prin impresiile exprimate de reprezentanții organizațiilor partenere Eduxanima și PETA Germania, dar și a celor mai importante instituții din Argeș care au implementat programele Eduxanima sau susțin și apreciază activitatea Eduxanima.

„EduxanimaArt” – un spectacol de înaltă ţinută, prin artă şi cuvinte

Expoziție cu tema ”Relaționarea om-animal”

Încă de la intrare, publicul a admirat Expoziţia de grafică şi pictură “Relaţionarea om-animal”, realizată pentru onorarea animalelor în această zi specială dedicată lor – lucrări impresionante ale elevilor Liceului de Arte “Dinu Lipatti” Pitești. Apoi, pe scenă au urcat: talentata violonistă Sofia Butaru, care, acompaniată la pian de prof. Titi Radu, a interpretat piese celebre ce au emoționat și încântat publicul; Anca Giura, profesor de arte vizuale la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti, coordonator activităţi din partea liceului în relaţia de colaborare cu organizaţia Eduxanima, a subliniat sensibilitatea mesajelor transmise prin intermediul Artei – limbajul universal al iubirii, cât şi implicarea extraordinară a elevilor şi profesorilor în realizarea lucrărilor din cadrul Expoziţiei de grafică şi pictură.

La rândul său, actorul Puiu Mărgescu, prin poemul “Câinele de la pod”, a transmis oamenilor în ce fel iubirea și loialitatea unui câine din stradă își pune amprenta pe sufletul și conștiința noastră. Mult iubita poveste “Molly”, din broșura programului educațional Eduxanima, a fost adusă în atenția publicului prin interpretarea actriței Mirela Dinu și a elevilor săi de la Liceul de Arte Pitești, iar elevii școlii “Ion Minulescu” Piteşti, sub îndrumarea prof. Mărioara Florea, au povestit, printr-o scenetă sugestivă, cum să ne protejăm planeta și animalele, astfel încât să trăim într-o lume mai bună și mai curată. Andra Arsene, manager organizaţia Eduxanima, dar şi prezentatorul evenimentului, acompaniată la pian de prof. Titi Radu, prin recitarea poeziei “Suflet de maidanez”, a genialului poet Dan Rotaru, a transmis un mesaj puternic ce a sensibilizat și emoționat publicul.

Citește și Schimbare istorică pentru drepturile animalelor: Violenţa asupra animalelor – recunoscută în Convenţia ONU ca act ce încalcă drepturile copilului!

Citește și Biroul pentru Protecția Animalelor Argeș a impus măsura de plasare a câinilor doctoriței Nenițoiu în adăpost

Carmen Arsene, președinte al organizației Eduxanima, a vorbit despre ce înseamnă beneficiile unei atitudini empatice și despre pașii pe care i-a făcut România și omenirea în general în ultimii ani: “Atitudinea compasională și empatică sunt factori care nu aduc doar un beneficiu pentru animale, ci și un beneficiu enorm pentru oameni, prin creșterea calității vieții din punct de vedere etic, printr-o mai bună relaționare cu semenii noștri”; Sylvie Bunz, director de proiecte speciale de la PETA Germania, invitatul special, al celor de la Eduxanima a impresionat publicul în primul rând prin discursul său în română – limba pe care a învățat-o special pentru a înțelege și comunica cu oamenii din România. A vorbit despre importanţa programelor pe care le derulăm împreună în județul Argeș.

“În urmă cu 7 ani, PETA și Eduxanima au pus aici, la Pitești, piatra de temelie pentru proiectul nostru comun. Împreună putem face lumea mai bună pentru animale.”; prof. Cătălina Dumitraşcu, Inspector Şcolar General Adj., care a reprezentat Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, partenerul Eduxanima pentru programul educațional derulat în școli, a vorbit despre succesul programului și efectele lui benefice pentru copii, prin înțelegerea modului de relaționare corectă cu animalele, efecte ce se extind și asupra relaționării dintre oameni.

La eveniment a fost reprezentată și Instituția Prefectului

Reprezentantul Instituției Prefectului – județul Argeș, Dragoş Predescu, Director al Cancelariei Prefectului, a spus un “nu” clar eutanasiei, ca metodă de rezolvare a situației animalelor fără stăpân și a lansat un îndemn spre sterilizarea tuturor animalelor, ca și strategie unică și etică. Și Mihai Georgescu, primarul comunei Călineşti, cea mai mare comună din județul Argeș, unde Eduxanima derulează, în parteneriat cu primăria, unul dintre programele de sterilizare, a subliniat eficienţa sterilizării și beneficiile aduse comunității. Prof. Georgiana Gogoescu – Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Mioveni, a relatat cum copiii au devenit prieteni cu animalele în urma lecțiilor Eduxanima, susținute pentru două generații de copii, iar numeroși copii au și adoptat animale de companie din adăposturi.

Printre invitații din public s-au numărat personalități de elită ale județului Argeș, directori de instituții, oameni de cultură, designeri, cadre didactice, tineri viitori artiști ai Liceului de Arte Pitești – oameni interesați în a întâlni empatia, compasiunea, binele și binecuvântarea oferite de prezența animalelor în viață noastră.
„Mulțumim reprezentanților tuturor instituțiilor invitate, care ne-au fost alături, mulțumim tuturor oamenilor minunați din public, care au trăit, împreună cu noi, emoțiile frumoase și înălțătoare transmise de cei de pe scenă.
Mulțumim PETA Germania pentru parteneriatul exemplar și onorant pe care îl avem de 7 ani și ne bucurăm că ați fost alături de noi, ca întotdeauna!”
a spus Carmen Arsene, preşedinte EDUXANIMA și preşedinte Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor.
M.S.

Citește și Un SOS de suflet de la măicuţa stareţă Teodora

Citește și Prințesa Maya von Hohenzollern la evenimentul aniversar al Eduxanima

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită