Web Analytics
scris joi, 26.07.2012

După patru ani de aşteptare, primarul din Bascov a primit, în sfârşit, microbuz şcolar

# Şcolile din Bascov şi Valea Ursului vor fi reabilitate prin POR. După patru ani de solicitări şi cereri înaintate către Inspectoratul Şcolar, Bascovul a primit în sfârşit un microbuz destinat transportului pentru elevi. „La Bascov s-au comasat trei şcoli, aşa că era mare nevoie de un mijloc de transport pe care l-am şi solicitat de nenumărate ori în ultimii patru ani. Acum, că ni s-a repartizat în sfârșit o maşină, elevii din satele Glâmboc şi Scheau se vor putea deplasa la şcolile din Bascov şi Valea Ursului”, spune satisfăcut primarul Gheorghe Stancu. Primul gospodar al comunei are însă şi alte veşti bune pentru şcolarii care vor începe în septembrie anul şcolar 2012-2013. Astfel, va fi pusă în funcţiune grădiniţa cu program prelungit recent inaugurată şi pregătită să îi primească pe cei 120 mititei înscrişi la programul prelungit şi alţi 50 la programul normal. Totodată, la Agenţia pentru Dezvoltare Sud Muntenia a fost analizat săptămâna aceasta şi declarat eligibil, fiind plasat pe poziţia 12, dosarul comunei Bascov privind modalităţi de finanţare pe măsura 3.4 din cadrul Programului Operaţional Regional. Se are în vedere astfel reabilitarea şcolilor cu clasele I-VIII din Valea Ursului şi Bascov, corpul vechi. Până în luna septembrie se aşteaptă semnarea, la Ministerul Dezvoltării, a contractului privind o nouă etapă de finanţare care vizează cele două unităţi şcolare. A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită