Web Analytics
scris miercuri, 15.07.2015

După cinci luni de arest la domiciliu, doctoriţele Iulia Mihai şi Camelia Săndulescu vor fi cercetate sub control judiciar

Tribunalul Argeș a dispus recent înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă de doctorițele Iulia Mihai și Camelia Săndulescu, cu măsura preventivă a controlului judiciar. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatele trebuie să respecte obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemate; b) să informeze de îndată instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, respectiv Poliţia mun. Piteşti, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie, sau ori de câte ori sunt chemate. Pe timpul controlului judiciar, inculpatele trebuie să respecte şi obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. 2 literele a, d, e Cod procedură penală, după cum urmează: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; d) să nu comunice între ele şi cu martorii cauzei în mod direct sau indirect, pe nicio cale; e) să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia se presupune că au săvârşit faptele, respectiv aceea de medic în cadrul Serviciului de Expertiză a Capacităţii de Muncă din Structura Casei Judeţene de Pensii şi Asigurări Sociale Argeş. 
Cele două doctorițe au fost în arest la domiciliu timp de cinci luni.
Următorul termen al procesului este pe 1 octombrie.

După cinci luni de arest la domiciliu, doctoriţele Iulia Mihai  şi Camelia Săndulescu vor fi cercetate sub control judiciar

Procurorii DNA spun că cele două au luat mită cumulat de peste 800 de ori

Conform DNA,  Camelia Săndulescu (foto), medic expert al asigurărilor sociale,  în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014, a primit diferite sume de bani cuprinse între 100 și 200 de lei, precum și alte foloase, de exemplu cafea sau produse cosmetice, de la persoanele care se prezintă la cabinetele de expertiză pentru încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală sau prelungirea concediului medical peste 180 de zile. Actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că în perioada 05.11.2013 – 23.01.2014, precum și în data de 13.02.2014, doctoriţa a săvârșit 484 de acte materiale ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Cealaltă doctoriţă arestată, Iulia  Mihai, în calitate de medic expert al Asigurărilor Sociale, a primit, potrivit procurorilor, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 100 și 200 de lei, precum și alte foloase, de la persoanele care s-au prezentat la cabinetele de expertiză pentru încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală sau prelungirea concediului medical peste 180 de zile de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul de expertiză medicală, existând date cu privire la comiterea a 357 acte materiale de luare de mită.
D.G.

Distribuie!

0 Comentarii