După aproape 20 de ani, fondatorul Evenimentului Zilei s-a revăzut cu peste o sută de gazetari din echipa cu care a făcut istorie în presa românească de la începutul anilor nouăzeci. La reuniunea de la restaurantul Moment’s din Bucureşti, de pe 3 iunie, a venit nu doar maestrul Cristoiu, ci şi adjuncţii săi din perioada de glorie a ziarului, Sorin Roşca Stănescu, Dan Andronic, Simona Ionescu, Mirel Curea, Gabriel Rusu…Maestrul Cristoiu a deschis evenimentul cu o şedinţă de sumar a presei de ieri, prin comparaţie cu cea de azi, în care domină fătucile şi ziariştii google. După care s-a trecut la depănat amintiri şi developat poveşti spumoase. Ne-am reamintit ce amenzi uriaşe luam dacă ratam un subiect politic sau monden important ( 50.000 lei, o avere pe vremea aceea, în 1993-1994-1995), dar şi ce prime la fel de halucinante încasam (dublul sau triplul amenzilor), dacă plezneam un subiect trăznet pe prima pagină a ziarului. Cam o treime din cei prezenţi la reuniunea de la Moment’s mai lucrează astăzi în presă, fie că sunt redactori şefi, editori, patroni sau simpli ziarişti.Ceilalţi s-au risipit prin companii multinaţionale, ministere sau au îmbrăcat haina de businessman. Mi-a făcut plăcere să-i revăd pe Ciprian Chirvasiu, Miron Manega, Mihnea Petru Pârvu, Radu Baraba Popa, Paul Apostol de la Tulcea, Gina Apostol de la Constanţa, pe celebrul pozar Fane Jeg (alias Ştefan Ioniţă, o legendă a fotografiei de presă), Adina Anghelescu, Alecu Racoviceanu, Daniel Nanu, Cristian Radu, Florin Gongu şi mulţi, mulţi, alţii.Alături de toţi aceştia, şi împreună cu şefii nominalizaţi mai sus, am mâncat o pâine (destul de albă, trebuie să recunosc) în urmă cu două decenii, dar am şi învăţat presă adevărată din care îmi trag seva şi astăzi. Simona Ionescu, cea care ne-a adunat pe toţi, în frunte cu maestrul Ion Cristoiu, a anunţat că va scoate o carte cu fosta echipă a Bulinei Roşii, în care fiecare dintre noi va fi prezent cu o amintire sau o poveste despre perioada petrecută la Evenimentul Zilei. (Gabriel Grigore)




0 Comentarii