Web Analytics
scris vineri, 24.03.2023

Drum Expres Craiova-Pitești: Lotul 3 va fi gata în toamnă

Lotul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești a ajuns la 70% execuție, UMB urmând să finalizeze lucrările la toamnă, înainte de noul termen din contract (începutul anului 2024), a anunțat vineri secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu, după o verificare pe șantier. Lotul 3 Slatina – Colonești are o lungime de 32 kilometri și continuă cei 40 de kilometri deschiși în 2022 între Balș și Slatina (Lotul 2). Contractul a fost semnat în septembrie 2020, iar ordinul de începere s-a dat în martie 2021, potrivit Economedia.

<strong>Drum Expres Craiova-Pitești: Lotul 3 va fi gata în toamnă</strong>

Citește și: Ucraina anunță sancționarea Dianei Șoșoacă după ce senatoarea a cerut anexarea unor teritorii

„Încă 31,7 km din Drumul Expres Craiova – Pitești vor fi dați în trafic anul acesta. Am fost în vizită pe șantierul Tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești, al cărui stadiu fizic al lucrărilor a ajuns la 70%, după cum urmează:

– Au fost finalizate lucrările de execuție pentru 31/32 structuri (poduri și pasaje);

– Se execută lucrări de racordare a structurilor cu terasamentul și calea de rulare;

– Se execută lucrări de umpluturi necesare terasamentelor, lucrări realizate în proporție de 85%;

– Se execută lucrări de săpături pentru terasamente, lucrări realizate în proporție de 90% și continuă acestea pe ultimul sector de la km 58;

– Continuă execuția lucrărilor de realizare a șanțurilor, rigolelor și elementelor de colectare și evacuare a apelor pluviale;

– Au fost realizați 20/30 km. din umplutura de balast la cota superioară;

– Sunt în curs de finalizare spațiile de servicii, lucrări realizate în proporție de 95%, lucrându-se acum la ultimele finisaje;

– Au fost finalizate lucrările de relocare a utilităților;

– Se execută lucrări la sistemul ITS și la iluminatul public de pe traseul drumului expres. Cei 31,7 km aferenți Lotului 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești, cuprins între Slatina și Colonești, este unul din obiectivele de infrastructură rutieră a cărui dare în trafic va fi la sfârșitul acestui an, înainte de termenul contractual”, a transmis Ionel Scrioșteanu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...