Web Analytics

Dr. Gabriel Copciag, director medical Spitalul Judeţean Argeş: „Pentru vaccinarea anti-Covid, avem planificate peste 50 de cadre medicale zilnic ”

de | 30.12.2020 13:36 | Actualitate, Dezvăluiri

# Când este posibil ca și în Argeș să ajungă vaccinul împotriva Covid-19 și care sunt primele persoane care beneficiază de acest vaccin?
– Vaccinarea ar trebui să înceapă pe 30 decembrie, deoarece pe 29 decembrie a ajuns în țară. Noi facem solicitarea pentru data de 30 decembrie și apoi avem planificate personal medical în fiecare zi, în jur de 50 de persoane. Așa sunt normele, să le dăm timp, să avem și o supraveghere postvaccinală. Sunt arondate mai multe unități medicale la Spitalul Județean Argeș, se face totul foarte bine organizat, adică ni se comunică transportul, cu ce mașină vine, cine asigură paza, ora, minutul, se nominalizează fiecare persoană care răspunde prin ordin de comandament. Este totul bine militarizat. Încet-încet, vom prioritiza persoane din linia întâi, adică personalul UPU, personalul de la Boli infecțioase, cei care sunt în sectoarele Covid, urmând, pe măsură ce trece timpul, să vaccinăm și restul personalului medical. Cam asta este strategia noastră. Cred că vom vaccina mai multe persoane decât 50, ne vom organiza pe mai multe cabinete. Problema ar fi că ne-am nimerit acum de sărbători și pe 31 decembrie și 1 ianuarie va fi mai greu cu vaccinarea. Personalul care iese din tură va fi vaccinat, nu personalul care este la serviciu. Nu vom vaccina personalul care intră la serviciu.
# Care sunt unitățile medicale arondate pentru acest vaccin la Spitalul Județean Argeș?
– Centre medicale arondate nouă mai sunt Spitalul de Pediatrie, Spitalul Călinești, Spitalul Ștefănești, chiar Muntenia Hospital, cei cu dializa, Spitalul ”Dr. Irimia” și altele.

Citește și Dr. Gabriel Copciag, directorul medical de la Spitalul Judeţean Argeş: „Paturile destinate Covid sunt ocupate 100%. Lumea din exterior nu înţelege cât de gravă este situaţia”

Citește și Întors din morţi, Gheorghe Dinescu îşi spune povestea horror de pacient Covid

# După personalul medical, care sunt celelalte categorii de persoane care pot fi vaccinate?
– În prima etapă noi ne-am organizat pentru personalul medical de la Spitalul Județean. Apoi, în faza a doua, populația și probabil că se va face prin centrele de vaccinare exterioare, prin medicii de familie.
# Care este situația din prezent în privința cazurilor de Covid-19 de la Spitalul Județean?
– Cazurile de Covid sunt în scădere, doar că avem în continuare toate paturile de Terapie Intensivă ocupate. Se observă o tendință, adică oamenii cer la ambulanță testarea, adică pentru simptomatologie cer ambulanța și ambulanța vine acasă și testează și majoritatea se tratează acasă. Nu se mai tratează în spital decât formele severe. Am observat că sunt încă foarte multe locuri libere pe paturile de Covid și sunt foarte aglomerate paturile de ATI și paturile care sunt consumatoare de mult oxigen. Adică, s-a schimbat totul față de acum câteva lunii, când spitalul era sufocat de oameni care veneau să se testeze la UPU. Acum lumea se testează cerând ambulanța la domiciliu pentru simptomatologie. Își așteaptă testul și împreună cu medicul de familie își administrează tratamentul. Doar formele severe vin la spital.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii