Web Analytics
scris joi, 11.07.2024

Două decenii cu Galeria „Arta” din Câmpulung

Ea a fost înființată de regretatul om de afaceri și filantrop muscelean Gheorghe Pristavu

Săptămâna trecută s-a marcat o aniversare care nu ar fi fost posibilă în Câmpulung fără implicarea unuia dintre oamenii care au apreciat și au respectat Câmpulungul și muscelenii, oferindu-le posibilitatea să se exprime și chiar să se afirme în mai multe domenii. S-au împlinit douăzeci de ani de la inaugurarea Galeriei „Arta și a Anticariatului ”Pardon, Mersi” din cadrul Pristavu Center!

Două decenii cu Galeria „Arta” din Câmpulung

Expoziție cu lucrările graficianului și caricaturistului Bogdan Petry

Marcarea evenimentului s-a făcut prin vernisarea unei expoziții a unuia dintre cei mai reprezentativi artiști plastici din România, câmpulungeanul Bogdan Petry, grafician și caricaturist. Și nu a fost ușor să fie selectate lucrările ce au fost amplasate pe simeze, curatorul Galeriei ”Arta”, Ioan Crăciun, susținând că opera lui Petry cuprinde aproape zece mii de creații. Dar s-a optat pentru realizarea unei retrospective a celor 14 expoziții amenajate de-a lungul timpului la Galerie sub semnătura lui Bogdan Petry, cu prezentarea unora dintre cele șase sute de lucrări, cu afișe, dar și cu creații noi, ca un fel de evidențiere a evoluției acestuia în demersul artistic susținut constant.

Citește și Graficianul Bogdan Petry, laureat la un concurs internaţional

E singura galerie de artă din Câmpulung

Galeria ”Arta” este creația regretatului Gheorghe Pristavu, omul de afaceri muscelean care a dăruit comunității nu doar spațiu de expunere artistică, dar și o sală de sport și un club de tenis de masă campion al României, plus televiziunea ”Muscel TV” și postul de radio ”Muscel FM”. Și este de menționat faptul că la acest moment în Câmpulung nu există decât o singură galerie de artă, cea care și-a aniversat împlinirea a două decenii de existență. De-a lungul acestui răstimp, la Galeria ”Arta” și Anticariatul „Pardon” au expus și și-au lansat cărți membri ai mai multor filiale ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, ai Cenaclului „I.D. Negulici”, oameni de cultură, scriitori, actori, artiști fotografi, meșteri populari, colecționari sau foști studenți de la Universitatea Națională de Arte București și de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale”.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Povestea fascinantă a jurnalistului şi poetului muscelean care a făcut arest pentru că a citit

Citește și „Câştigam 2.000 de dolari pentru o planşă color în America”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...