Omul de afaceri Benone Lazăr nu se dezminte. După ce a publicat, la sfârșitul anului 2013, pe pagina de internet a companiei sale de transport o rubrică intitulată „șoferi problemă”, în care apăreau 93 de conducători de tir pe care i-a concediat din cauza prejudiciilor aduse firmei, Jurnalul de Argeș vă prezintă acum un alt episod excentric marca Benone Lazăr. Anume, cum își urmărea patronul de la Internațional Lazăr Company, din postura de detectiv, salariații pe care-i bănuia de furt.
Patronul de la Lazăr Company și-a urmărit angajatul pe raza comunei Cotmeana
Astfel, un fost angajat al lui Benone Lazăr, pe nume Chiriță Ilie Valentin, a fost trimis în judecată de către Parchetul Judecătoriei Pitești pentru infracțiuni de delapidare. Trebuie menționat că printre atributele de serviciu ale lui Ilie Chiriță, în momentul săvârșirii faptelor, se număra gestionarea mărfii transportate. În anul 2011, organele de poliție au fost sesizate de către Benone Lazăr pentru că inculpatul, în noaptea dintre 23/24 mai 2011, și-ar fi însușit o parte din bunurile pe care le transporta pentru beneficiarul SC Automobile Dacia SA, bunuri în valoare de 33.802 lei, constând în faruri și lămpi de semnalizare. La acea dată, inculpatul Chiriță s-a prezentat la SC Elba SA Timișoara de unde a încărcat marfa constând în faruri și lămpi auto marca Dacia Logan. În rechizitoriul procurorilor se specifică amănunțit cum Benone Lazăr l-a depistat, mai ceva ca un detectiv particular, pe angajatul care se pregătea să fure de la el. „Existând suspiciuni că inculpatul sustrage piese auto din autocamionul pe care îl conduce, în data de 23.05.2011, Lazăr Ion, știind că inculpatul încărcase marfa de la SC Elba SA Timișoara, a luat decizia de a-l urmări pe acesta. (…) Pe raza comunei Cotmeana, inculpatul a fost surprins în timp ce descărca din autocamionul pe care îl conducea piese auto”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Fostul angajat de la Lazăr Company riscă închisoarea pentru 24 de faruri de Dacia Logan
Din rechizitoriu rezultă că angajatul a fost surprins de patronul său, în timp ce, cu ajutorul unui complice, încărca mai multe produse într-o utilitară. Imediat după ce i-a prins furând, omul de afaceri argeșean a anunțat organele de poliție. La locul faptei au fost găsite, în autoutilitara complicelui său, 24 faruri de Logan. International Lazăr Company s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.220 lei, după ce complicele fostului angajat al lui Benone Lazăr a plătit partea sa de sumă. Am încercat să stăm de vorbă despre acest subiect și cu patronul International Lazăr Company, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.
Alex Vlaicu
0 Comentarii